A pus punctul pe „i”

Și a făcut-o apăsat ca și cum ar fi pentru ultima oară, ștergând cu radiera rânjetul de Joker de pe fețele celor care au întâmpinat-o deunăzi împopoțonați în halatele cu buzunare largi și bonetele călcate atent cu ură. Dar mă întreb ca și cum m-aș autodenunța pentru infracțiunea de a fi cetățean cu drepturi, privindu-mă într-un ciob de oglindă spartă de atingerea…firavă a ciocanului pneumatic, dacă se vor lua măsuri în această direcție sau, în buna tradiție românească, pozăm sexi în campioni mondiali la teorie, respectiv în repetenți cu diplomă de doctori în practică? Doamna Sorina Pintea, ministrul în exercițiu al Sănătății, aflată într-o vizită de lucru la Târgoviște (vai ce comunist sună!), a criticat cu „C” mare modul în care personalul din unitățile spitalicești se comportă cu pacienții. Doamna ministru a omis să amintească că suntem deficitari și în ceea ce privește igiena, care în multe spitale lasă de dorit. Nu puțini sunt pacienții care reclamă comportamentul abuziv al personalului medical, iar corijenți la această „materie” sunt asistenții medicali. Satisfăcuți în general de serviciile medicale, bolnavii sunt nemulțumiți de faptul că sunt luați la bani mărunți. Rețelele de socializare abundă de oameni care își strigă nemulțumirea în acest sens și postează ca argumente solide filmulețe, în care se poate observa „tratamentul” pe care îl primesc pacienții, fără a avea nevoie de rețetă sau parafă. „Vindecarea” este garantată.

Culmea, știu că există cursuri „de bună purtare”, însă nu mai știu cât de în serios sunt luate de angajații spitalelor, care atunci când fac o boacănă se scuză că sunt obosiți ori invocă probleme personale. Igiena în spitale reprezintă un alt segment sensibil sau, dacă vreți, un alt câlcâi al lui Ahile. O problemă de care se vorbește tot mai des. Multiple scandaluri au pornit și pornesc de la igienizarea spitalelor din România. Pacienții cer condiții decente, din moment ce au contribuit și contribuie la sistemul de sănătate. Nimeni nu-și dorește să intre într-un spital cu o problemă de sănătate și să-l părăsească cu alte trei drept „cadou”. Apropos de celebrele infecții nosocomiale. Personal am întâlnit situații în care din spitale lipseau cu desăvârșire lucruri banale: dispensere pentru hârtia igienică, dispensere pentru săpun ori pentru prosoape, precum și tonomatele cu halate, măști, bonete și botoșei. În alte cazuri, botoșeii sunt…refolosiți, când pe față, când pe dos. Prin urmare, de ce ne mirăm că multe spitale din România nu îndeplinesc nici măcar standardele minime de igienă, impuse de Ministerul Sănătății? Tot Sorina Pintea a dat un verdict crunt: 70% din spitalele mici și medii ale României nu au dotare de bază, iar cele județene și universitare sunt dotate „relativ”, ca să o citez pe doamna ministru. Ne consolăm că avem restul de 30%. Un…mărunțiș. Și totuși, spitalele beneficiază de finanțări, inclusiv de la bugetul de stat.

La rândul lor, spitalele se apără și pasează cu efect problema către pacienți și aparținătorii acestora, afirmând că aceștia din urmă nu respectă programul vizitelor. Pot accepta scuza până la un punct sau numai pe jumătate. După cum pot să mă întreb ce păzește portarul unității, ce hram poartă și ce rol are? În multe situații decorativ. De el se trece precum trece cuțitul prin brânză. O strângere fermă de mână e suficientă și programul spitalului devine non-stop!

Nu vreau să vă descurajez și nici nu vreau să știu în ce direcție ne îndreptăm, dar mai am să vă spun doar atât: în februarie 2019, doamna Sorina Pintea s-a lăudat că bugetul Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate ajunge în acest an la 4,84% din PIB (Produsul Intern Brut), ceea ce, afirma ministrul, „reprezintă o creștere istorică”. Păi dați-mi voie să o întreb ce fel de creștere istorică mai e și asta, dacă țara noastră a alocat, în 2017, 5,1% din PIB pentru sănătate, ceea ce ne-a situat în coada Uniunii Europene? Acolo unde ne găsim și astăzi, fiind de neclintit. Răsucind cuțitul în rană, vă anunț că media la nivelul Blocului european este de 9,6%? De exemplu, Franța alocă pentru sănătate aproape 12% din PIB.

Articole din aceeasi categorie