A intrat în vigoare actul normativ care interzice navigația bărcilor pe Tarnița și Fântânele

Luni 7 septembrie a.c., a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern care interzice navigația pe lacurile Tarnița și Fântânele. Practic, începând cu această dată, actul normativ intră în vigoare iar proprietarii de bărci cu motor şi skyjeturi care vor continua să brăzdeze în lung şi lat cele două lacuri riscă sancțiuni.

Prin Hotărârea de Guvern adoptată în 31 august, amenajările hidrografice Tarnița și Fântânele au fost scoase de pe lista de lacuri interioare navigabile stabilite prin H.G. 665 din 2008.
Cum în actul normativ publicat în Monitorul Oficial de luni nu se precizează ca anumite ambarcațiuni precum cele propulsate prin forţă umană, eoliană sau cele cu motoare electrice ar putea fi utilizate în continuare, înseamnă că navigația este interzisă total. Hotărârea de Guvern adoptată în 31 august și publicată luni în Monitorul Oficial are un singur articol care prevede că în anexa la Hotărârea Guvernului 665 din 2008 pentru stabilirea nominală și pe porțiuni a căilor navigabile interioare ale României publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, numărul 505, din 4 iulie 2008, punctul 5 „Lacuri interioare navigabile se modifică și va avea următorul cuprins: 5. Lacuri interioare navigabile-Snagov, Mogoșoaia, Herăstrău, Floreasca, Cernica, Vidraru, Izvorul Muntelui. Stânca Costești, Complex Razelm, Tașaul, Siutghiol. După cum se vede, Tarnița și Fântânele nu se mai regăsesc în listă, ceea ce înseamnă că nu s eva mai putea naviga cu niciun fel de ambarcațiune.

Lacurile de acumulare Tarniţa şi Beliş-Fântânele sunt considerate arii protejate de avifaunistică conform legislaţiei în vigoare, rezervaţie naturală care intră sub incidenţa unei legislaţii speciale prin care este interzisă practicarea sporturilor având la bază ambarcaţiuni cu motor. Acumularea Tarniţa a fost declarată arie naturală protejată de interes judeţean încă din anul 1994, prin decizie a Delegaţiei Permanente a Consiliului Judeţean Cluj, iar acumularea Fântânele este inclusă în Situl Natura 2000 Apuseni şi Aria Naturală Protejată de Interes Naţional „Parcul Natural Apuseni”.

Potrivit legislaţiei, pe cele două lacuri nu este permisă folosirea bărcilor cu motor. În acest sens există mai multe reglementări. Astfel, prin Decizia 147/1994, Consiliul Judeţean Cluj a declarat lacul Tarniţa ca Zonă Naturală Protejată de Interes Judeţean, alături de alte lacuri. Apoi, prin Decizia 67/1995, Consiliul Judeţean Cluj a aprobat un Regulament General pentru zonele protejate de interes judeţean, care cuprindea şi reguli de utilizare a unor lacuri, inclusiv Tarniţa. Printre altele, acest regulament prevedea expres interdicţia de navigaţie cu motor. În ciuda acestor norme, la Tarniţa şi la Fântânele, în fiecare weekend au putut fi văzute atât skijeturi, cât şi bărci cu motor folosite pentru plimbări pe apă. În zona celor două lacuri sunt foarte mulţi deţinători de bărci cu motor şi alte ambarcaţiuni de acest tip. Skijeturi şi bărci cu motor pun în pericol viaţa celor care înoată în lac, existând riscul unei coliziuni, dar şi prin valurile pe care acestea le produc în apropierea înotătorilor.

Şi mai grav este că în weekend şi în zilele de sărbătoare, o parte dintre deţinătorii de ambarcaţiuni obişnuiesc să facă excursii cu turişti pe lac. Astfel de activităţi clandestine au loc în special pe lacul de la Beliş-Fântânele. Costul unei plimbări cu barca variază între 50 şi 150 de lei, în funcţie de distanţa parcursă. Pe timpul excursiei, turiştii nu beneficiază însă de minime condiţii de siguranţă, nici măcar de veste de salvare.
Rămâne de văzut cum, de acum, actul normativ prin care Tarnița și Fântânele au fost scoase din categoria lacurilor navigabile se va aplica.

Articole din aceeasi categorie