A fost aprobată plata taxelor pentru interconectarea cu instituții internaționale din domeniul donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice

Guvernul României a aprobat joi, la solicitarea Ministerului Sănătății, Hotărârea privind aprobarea plății cotizațiilor și taxelor pentru realizarea interconectării Registrului Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoetice cu instituții similare internaționale, precum și pentru acreditarea laboratoarelor de imunogenetică și histocompatibilitate. Suma, în valoare de aproximativ 41 mii lei (echivalentul a 8.295 euro), se suportă din bugetul aprobat Ministerului Sănătății pentru anul 2020.

„În acest fel se asigură accesul la baza de date internațională cu donatorii de celule stem hematopoietice a organizației «Search &, Match Service», menținerea acreditării de către Federația Europeană de Imunogenetică a laboratoarelor de imunogenetică și histocompatibilitate, precum și menținerea statutului de membru al Grupului European pentru Sânge și Transplant de Măduvă, precum și a Asociației Mondiale a Donatorilor de Măduvă” – precizează MS, într-un comunicat remis presei.

În același document se subliniază că, în România, șansele de a găsi un donator compatibil pentru pacienții diagnosticați cu boli hematologice maligne, cu evoluție severă, care nu pot face autotransplant și care nu au nici donator înrudit, sunt destul de scăzute în absența Registrului.

„Pentru a da o șansă de vindecare acestor pacienți, s-a decis organizarea unei instituții care să poată gestiona o bază de date privind persoanele fizice care și-au dat acceptul de a dona celule stem pentru tratamentul unor pacienți cu hemopatii maligne” – precizează MS.

Conform sursei citate, până în prezent sunt peste 69.500 donatori voluntari înscriși în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoetice, 251 pacienți transplantați și 26 pacienți în așteptarea unui donator.

Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoetice (RNDVCSH) a fost înființat prin Hotărârea de Guvern nr 760/2009.

M. T.

Articole din aceeasi categorie