LICEUL de muzică „SIGISMUND TODUŢĂ”. 200 de ani de învăţământ muzical în inima Transilvaniei

Mi-am dat întâlnire cu doamna directoare dr. Hilda Iacob, în urma unui afiş pe care l-am văzut pe Facebook: 70 de ani de la înfiinţarea şcolii şi 200 de ani de învăţământ muzical clujean. Anul acesta spectacolele organizare de elevii şi profesorii liceului de muzică clujean dau culoare şi mai evidentă acestui cadru. E o motivaţie aniversară?
dr. Hilda Iacob: Da şi nu. Elevii noştri pun suflet oricând au spectacol..
Asta pentru că e viaţa lor. Modul lor de a fi. Dar 1949 rezonează cu vibraţii aparte în fiecare dintre noi. Atunci s-a înfiinţat şcoala de arte. Iar muzica era una privilegiată la vremea respectivă. De atunci, de şapte decenii putem să ne mândrim cu o temeinică continuitate, care a consolidat prestigiul învăţământului muzical din urbea noastră. Dar acest învăţământ vocaţional-artistic trebuie completat cu încă 130 de ani. În Transilvania muzica era foarte apreciată, aşa că în 1819 s-a înfiinţat prima societate muzicală, fiind cotată printre primele 6-7 din Europa. Dincolo de preocuparea pentru viaţa muzicală, societatea nou înfiinţată şi-a dorit şi o mai organizată educaţie muzicală pe care s-o ofere doritorilor. Aşa se face că primele manifestări s-au ţinut cu iubitori ai muzicii de toate vârstele şi pregătirile. Lucrul acesta s-a întâmplat până în 1919,când acea şcoală de muzică şi-a decantat opţiunile şi s-a separat în ceea ce astăzi numim Academia de muzică „Gheorghe Dima”. Conservatorul, cum se numea noua formulă a pornit pe un drum ascendent, dar a dispărut până în 1949, învăţământul preuniversitar. În acel an, însă, la fosta mănăstire franciscană se întoarce Liceul de muzică. Iată de ce am legat cele două evenimente şi, sperăm că pe tot parcursul anului vom avea spectacole deosebite, chiar şi în colaborare cu Academia, ,considerând că avem rădăcini comune.
Nu-i puţin lucru! Mai ales dacă ne gândim la pleiada de personalităţi care s-au format, în primul rînd, la liceul pe care, acum, îl conduceţi dumneavoastră.
dr. Hilda Iacob: Lista nu este deloc scurtă, iar personalităţile care au marcat existenţa liceului este impresionantă. Pot să vă spun doar că absolventul cu nr. 2 al liceului nostru este nimeni altul decît prof. Cornel Ţăranu. Dar, să nu uităm, toţi marii profesori ai Academiei au absolvit la noi: Dinu-Cauşan Pop, membrii Cvartetului Transilvan, Vasile Jucan, actualul rector, Cornel Groza, dirijorul Filarmonicii, Emil Simon; o serie de mari compozitori: Ernesi Peter, Hari Bela, Adrian Borza, Iulia Cibicescu, Dora Cojocaru, toţi concertmaeştrii operelor şi filarmonicilor din ţară; dar nu putem să-i uităm nici pe Dumitru Fărcaş şi discipolii lui Ioan Berci şi Dan Budea, Gheorghe Răducanu – elevul nostru eminent la contrabas, marea soprană Iulia Varodi, pianistul remarcabil Daniel Goiţi, ca să nu mai spun de violonistul Ştefan Ruha… Avem, aşadar, destule modele pe care le punem în faţa elevilor noştri.
O curiozitate: e importantă educaţia muzicală pe aşa o lungă perioadă?
dr. Hilda Iacob: Este. Neîndoielnic că este. Din când în când revine acesta dilemă: educaţia pentru muzică şi prin muzică. Sigur că acest tip de învăţământ, gratuit şi de stat, nu prea mai există în Europa de Vest. Părintele dacă doreşte ca pruncul să primească educaţie muzicală trebuie să plătească. Iată că noi facem lucru acesta pe gratis şi ne este foarte clar că numărul de elevi pe care îl avem (844 de la clasa pregătitoare până la clasa a XII-a, câte 3 clasa paralele), nu vom scoate anual 70 de viitori mari muzicieni. Nici piaţa muncii nu cere aşa ceva. Însă este la fel de adevărat că elevii noştri se pot îndrepta , exceptând domeniul matematicii sau informaticii, spre orice domeniu umanist. În acelaşi timp, devin un viitor public avizat, format altfel. Şi chiar dacă nu ţinem cont de acest public educat, meloman, putem conta pe acele beneficii pe care educaţia muzicală le aduce în formarea unei personalităţi complexe, care înseamnă disciplina muncii, dezvoltarea atenţiei distributive şi la formarea afectivă.
Sunteţi tare încântaţi de elevii dumneavoastră!
dr. Hilda Iacob: Vedeţi dumneavoastră, rezultatele nu apar din… prima. Presiunea părinţilor în şcoală şi, mai departe, a societăţii de rezultatele noastre este foarte mare. E nevoie, să recunoaştem, de echilibru. Şi să nu uităm că avem de a face cu nişte copii, care poate stau 7-8 ore în şcoală, profesorii le pretind să mai studieze minim 4 ore la instrument, mai au 3 ceasuri pentru teme la diverse materii, ar trebui să doarmă 7-8 ore şi iată, suntem la limita celor 24 de ore. E o artă a profesorilor noştri să ţină echilibru, pentru că până la urmă, şi aceşti copii sunt tot… copii. Şi au dreptul să nu uite lucrul acesta. Dar suntem mândri de ceea ce facem şi cu cei capabili de marea performanţă şi cu cei care doar se simt bine aici, au nevoie de acest mediu sigur şi de mare siguranţă. Am reuşit să construim un mediu cu o altă linişte sufletească, cu mult mai puţine probleme din acestea de disciplină în şcoală sau probleme de violenţă.
 Propun să ne întoarcem la aniversare…
dr. Hilda Iacob: Noi am început încă din 1 octombrie, Ziua internaţională a muzicii, când colega noastră, compozitoarea Anca Mona Mariaş a compus imnul şcolii, prezentat şi în concertele mari, într-o variantă orchestrată. Face parte din identitatea noastră, nu? Şi am gândit un întreg an şcolar dedicate acestor evenimente, ca să acoperim toată paleta domeniilor în care şcoala excelează şi să încercăm să ne adresăm tuturor tipurilor de consumatori de muzică. Ideea este că avem numeroşi foşti profesori, numeroşi foşti elevi, foarte numeroase personalităţi muzicale care rezonează în diferite manifestări artistice cu elevii noştri. Toate manifestările noastre stau sub semnul celor 70 de ani de existenţă ai liceului. Am avut un mare concert folcloric, în care au evoluat elevi de la clasele primare, până la nume consacrate din ansambluri folclorice de renume. Invitat special: Sava Negrean-Brudaşcu. Nu mai departe de concertul generaţiilor a creat o mare coeziune de idei şi vreri: s-au întâlnit pe scenă mamă cu copil, elevul cu fostul profesor, actualul profesor cu fostul profesor şi cu actualul său elev. Toate combinaţiile acestui… arbore genealogic, dacă vreţi, cu creaţia compozitorilor clujeni, care se regăsesc pe afişele spectacolelor noastre.
Vacanţa va reprezenta un răgaz?
dr. Hilda Iacob: Nu neapărat. Vor fi în continuare cursuri de măiestrie cu violonişti, pianişti şi oboişti de seamă şi ne vom restructura un pic viziunea asupra monografiei şcolii. O reeditare a celei coordonate de cunoscutul scriitor Cornel Udrea, cu adăugirile necesare sau o regândire datorată noii clădiri care ne oferă condiţii dintre cel mai bune.
***
Sunt multe concerte aniversare (pe care le găsiţi pe site, sau pe afişele generoase ale şcolii. Dar o atenţie deosebită vor merita cele două manifestări din noiembrie a.c., când se preconizează un mare concert vocal, simfonic, pentru a marca aşa cum se cuvine vârsta matură a Liceului de muzică „Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca.
Interviu realizat de Radu VIDA

Articole din aceeasi categorie