Ce urmează?

După ședința furtunoasă a Comitetului Executiv Național PSD din 21 septembrie s-a așternut liniștea în tabăra social democraților. Exceptând acea „petardă” care a pocnit sîmbătă, când Adrian Țuțuianu a anunțat că va cere excluderea lui Cătălin Rădulescu din partid pentru că l-a acuzat de faptul că a acceptat un sistem de înregistrare SRI în sediul partidului, situația pare că s-a stabilizat, iar membrii principalului partid de guvernământ se străduiesc să păstreze starea de calm. Întrebarea care se pune este cât va dura această stare de acalmie în PSD. Cu siguranță, nu prea mult. Și asta asta din cauză că sunt cel puțin doi factori care vor contribui la reaprinderea spiritelor din tabăra social democrată. Unul îl constituie însuși președintele social democraților, Liviu Dragnea. El nu va trece așa ușor peste episodul în care câțiva colegi de ai săi din partid au dorit să-l debarce din funcție și, de aceea, nu este exclus să asistăm în această toamnă la “măsuri” în acest sens. Prima ar putea veni în contextul remanierii guvernamentale, care se prefigurează a avea loc după referendumul privind redefinirea familiei în Constituție, context în care, mai mult ca sigur, vicepremierul Paul Stănescu va fi primul vizat. O altă măsură despre care deja se discută ar viza schimbarea șefilor de filiale PSD care au votat în Comitetul Executiv Național împotriva lui Liviu Dragnea. Dacă aceste planuri vor fi puse în aplicare, va veni și răspunsul din partea celor vizați, ceea ce va face să asistăm din nou la turbulențe în PSD. Poate, de data aceasta, mult mai puternice decât cele declanșate de scrisoarea “celor trei”. Al doilea factor care poate să le strice liniștea social democraților și să le facă viața complicată este președintele României, Klaus Iohannis. El nu va accepta nicio secundă ca mandatul României la președinția Consiliului Uniunii Europene să se suprapună cu o guvernare social democrată. Iohannis vrea cu orice preț să aibă “guvernul meu” în prima parte a anului 2019, când România va avea o mare vizibilitate pe scena Uniunii Europene. Miza este uriașă, mai ales că țara noastră va trebuie să gestioneze dosare extrem de grele, precum Brexitul și bugetul UE pentru viitorul exercițiu financiar, iar președintele va căuta metode și soluții pentru a da jos Guvernul Dăncilă, Și pentru că nu se poate baza pe partidele de opoziție în realizarea acestui plan, Johannis va încerca să caute aliați chiar în interiorul PSD pentru a-și atinge obiectivul. Așa că se anunță o toamnă destul de cenușie pe scena politică românească.

Cosmin PURIȘ

Articole din aceeasi categorie