24 de locuinţe sociale pe strada Albac – realizate cu fonduri europene

Un imobil de pe strada Albac nr. 21 va fi transformat în locuinţe sociale, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene.

„Este vorba despre un proiect depus pentru accesarea de finanţare nerambursabilă în vederea reabilitării şi modernizării acestui imobil prin intermediul unei soluţii de proiectare durabilă”, a declarat, ieri, primarul Sorin Apostu.

Proiectul „Locuinţe sociale de calitate”, str. Albac nr. 21, va fi contractat de municipiul Cluj-Napoca, în calitate de beneficiar, pentru atragerea de fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1, „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor- poli urbani de creştere”, categoria de operaţiuni: reabilitarea infrastructurii sociale, inclusiv pentru reconversia obiectivelor investiţionale în vederea realizării de locuinţe sociale de calitate. Proiectul a fost depus spre finanţare în septembrie 2010, iar acesta a trecut de toate etapele de evaluare, fiind actualmente în faza de precontractare. În prezent imobilul se află într-o stare avansată de degradare, dar prin reconversie vor fi create 24 locuinţe sociale.

Fiecare dintre cele 24 de locuinţe sociale va dispune de o cameră de zi, precum şi de o baie şi bucătărie individuale. Pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, la intrarea în clădire va fi montată o rampă de acces special.

Bugetul total al proiectului este de 2.062.312,00 lei, din care 1.621.431,85 lei reprezintă suma nerambursabilă solicitată din cadrul programului, iar  440.880, 15 lei reprezintă cofinanţarea de la bugetul local.

C.P.

Articole din aceeasi categorie