2014 = 2015? DE LA CRĂCIUN LA REVELION săptămînă de… bon ton

Urările din nai, fluier şi caval… ul trece şi anul se petrece. De zici că n-a fost…
De la Al Gore încoace s-au schimbat multe. Nici vremea nici vremurile nu mai sînt la fel. El Nino a bătut la fund Suhoveiul şi, iată, nici Moş Crăciun nu mai jocă în deplasare la Moş Gerilă. Primul vine de prin septembrie. Şi pînă e Crăciun îşi lepădă toate tainele: Black Friday şi alte reduceri îţi dau sentimentul că unii dintre noi lucrează pe gratis, iar alţii nu primesc salarii nici cît să pună de-o sanie. Celuilalt moş i s-a găsit dosarul de colaborator din tinereţea NKVD şi a fost exmatriculat.
De unde şi cîntecul:

O Brad frumos de… plastic
Politicienii au plecat de la azil după ce s-au fotografiat cu asistentele, au rămas doar locatarii azilului, uitîndu-se prin pachetele onomatopeice, apoi aşezîndu-se la masa festivă, plină cu aproape nimic.
Bătrînelul cu barba albă şi în costum de vară, cam nepotrivit cu evenimentul, se simte bine şi nici că-i pasă de privirile piezişe. „Aleasa” lui, de care nu a îndrăznit să se apropie în cele cinci săptămîni de cînd este la azil, îl încurajează, şi îi spune că va fi o noapte straşnică!
Bătrînelul se înclină ceremonios şi tuşeşte în timp ce se aşează, nu de alta, dar cam pocneşte în ultima vreme, mai ales noaptea se aude, cînd se întoarce de pe o parte pe alta.
– Drăguţi oameni – domnii ăştia, politicieni! Ne-au făcut revelion! Mîncăm, bem, poate şi dansăm!?
„Aleasa” dă din cap, cu un zîmbet mic în colţul gurii:
– Da, mîncăm, bem, ne dansăm şi în trei zile rămîn două locuri libere!
– Vorbiţi cu păcat! Spuneţi dacă nu-i frumos: balonaşe colorate, mîncare pe săturate!
– Colesterol!
– Băutură! Şampanie, o bere la două fiinţe!
– Ciroză!
– Sînteţi pesimistă, dar… vă stă bine!
– Mersi! Dumneata ai pe cineva?
– Da! Pe nimeni! Doi copii, cu copii, cu probleme!
– Toţi copiii au probleme? De ce nu v-au luat acasă?
– Ce să fac acolo, acasă la copiii mei?
– Chiar aşa!
– Şi dumneavoastră?
– O verişoară în America!
– Frumos! Iunaitădsteit… aşa se zice pe româneşte la America!
– Mă tot cheamă la ea!
– Şi de ce nu vă duceţi?
– Vreau să mor aici, în România!
– Doamnă, e altceva… credeţi-mă! Să fii mort în America e altceva, alt nivel de trai!
– De unde ştiţi? Aţi fost mort, mă rog, decedat în America?
– Nu, dar într-o moarte policlinică, da!
– Clinică!
– Ştiu ce spun: m-au purtat pe la vreo trei clinici pînă m-au readus înapoi!
– Şi cum e?
– Habar n-am! Văduvă?
– Verişoara?
– Nu, dumneavoastră!
– Oho! Soţu-mio era impiegat într-o gară de aceea, ca în melodia cu acelaşi nume…
– Mică!
– Stătea el cu aia verde în sus şi trenul nu pleca pînă nu o lăsa jos! Ce-ţi veni, domnule, să-mi umbli prin amintiri?
– Îmi sînteţi simpatică şi aş vrea…
– Nu dansez!
– Nici eu! Dar pe la ora unşpe, cînd se duc toţi la culcare să prindă miezul nopţii, v-aş invita să vizionăm o telenovelă în reluare!
– Am telenovela mea! Ce hombre falnic era, cu aia verde în sus… Povestim, ne uităm mîine-poimîine!
– Peste un an! Nu-i prea mult, doamnă!
– Am rezistat douăşcinci de ani, mai rezistăm două zile!
– Aşa-i, zile să avem!

Istoria cetinii la popoarele din N-S şi E-V
Între timp şi mai înainte ne-am luat şi porţia. De liberă trecere. Istoria am falsificat-o demult, aşa că nu ne mai rămîne decît să susţinem cu citate din vestiţi oratori anonimi romani şi daci, deopotrivă. Că nu noi ne tragem din ei. Ci invers. Lupul, ce striga la lună în 21 decembrie 106 î.e.n., a coborît de pe steag şi a urlat la stema din ’89 d.Ch. De aici şi gaura care este acoperită de Tacit în Parlament: Nomina odiosa*. La dreapta stîngii s-au proţăpit centrişii radicali de gradul 2, 3 ş.a.m.d, de putea să iasă mineriadă cu intelectuali de tip nou. Guler alb, manşetă nostalgică, ochelari Bond. James Bond, desigur. Aşa, ne-am ales doar cu Jean de la Craiova şi ăsta, care uită că verişorii i-au fost cumani, iar vecinii de scară gepizi**.
Mult mai tîrziu s-au trezit (după „go, hu ge, a****…”) şi tătarii, că tot de la rîmă s-ar trage, prin Paşa Hassan, de a trecut Neajlovul şi a lăsat caca mic în ogradă pustiită. Nu trebuie să holbaţi aşa ochii, pentru că – e sigur – încă de pe vremea aceea, paşa făcea în şalvari, ori de cîte ori punea de un paşalîc. De unde şi toponimul

şalvari cu bulbuci,
puşi la uscat pe nişte butuci***

În consecinţă, nu există nici o motivaţie să-i primim în UE pe cei care s-au lepădat aşa de uşor de turbane. Aici sînt numai creştini de naţionalaitate albaneză, maghrebiană şi alte a(nda)luzii. Copţi la soarele nemilos al spaniolilor, veniţi din Dacia Superioară şi India Inferioară. Nu discriminăm, pentru că, noi, dragilor, ne-am însuşit învăţătura iliesciană, după care, din păcate, şi ei sînt ai noştri.
Facem urechea şută la acţiunile struţului de pe meleagurile întunecate ale Evului Mediu. Aşa ne cere Bătrînul Djuvara. Dar, pe cei de-şi zic zingala, jitanos, rrromi îi dăm cu drag altora, aşa, pentru a dovedi că sîntem mai europeni decît Papa. Care, la rîndul lui, a ridicat un brad să ajungă pînă la şeful lui şi Bobotează noastră. Cetina lui verde va intra în normalul anonimatului şi va lăsa cu gura căscată pe americani, care vin la Deveselu să apere democraţia cîştigată la braţ cu votca Gorbaciov. Pas de tangou argentinian, pe Malta City.
De unde şi realitatea imediată a prezentului din trecutul apropiat unora:

O varză şi o vargă…
”Petru Groza Street”, cum ar veni pe stil nou: Eroilor. Una dintre arterele principale ale Clujului. ”Vărzărie” pe stil vechi. Îmi plăcea localul ăsta de şase mese şi jumătate: era discret, ieftin, iar bucătăreasa-şefă îmi era verişoară, ceea ce constituia un avantaj.
Şi Lulu, etern, pe toate stilurile:
– ‘NĂ ZUA ! tună el, bine crescut, de cum intră pe uşă. Apoi, din patru paşi grăbiţi, se aşează la masa lui preferată din colţ, lîngă fereastră. Ospătara se apropie de el, zîmbind. Lulu era un client cunoscut.
– O varză şi-o vargă – comandă el, atît de discret, încît îl puteau auzi şi cei de peste drum.
– Şi repede că n-am vreme! continuă el, acum ceva mai tare. Ospătara plecă spre gemuleţul de livrare al bucătăriei şi se întoarse în scurtă vreme cu două farfurii: una cu ”Varză a la Cluj” şi cealaltă cu minunata prăjitură
”Varga Beleş”. Cunoştea pesemne preferinţele omuleţului.
Între timp, Lulu îşi golise unul dintre enormele lui buzunare, punînd pe masă um pumn de monede. Se pare că femeia cunoştea procedura, pentru că numără fără supărare suma datorată, reţinînd-o. N-am aflat niciodată dacă Lulu chiar nu ştia să socotească banii, sau dacă-i plăcea, doar, să facă alţii asta pentru el.
Cu pumnul plin de monede, ospătara îl întrebă prietenoasă:
– Unde te grăbeşti s-ajungi, Lulu?
– La nuntă, se făli el, făcîndu-i două bezele şi încercînd s-o gîdile. Femeia se prefăcu surprinsă, iar ceilalţi clienţi rîseră cu toţii. Atmosfera se destinse. Lulu îşi strecură monedele rămase în buzunar şi ”atacă” varza.
La masa vecină, doi tineri şuşoteau dîndu-şi coate şi privind insistent către el. Unul dintre ei, îşi făcu pînă la urmă curaj şi îl abordă:
– Unde mergi la nuntă, Lulu?
– Ia, acolo… zise cel întrebat, ridicînd mîna cu furculiţa şi arătînd pe fereastră spre o direcţie nedefinită.
Lumea rîse din nou.
Celălalt flăcău, dornic şi el de notorietate, întrebă inspirat:
– Te însori, Lulu?
Lulu nu răspunse. Îşi terminase ”varza” şi începuse ”varga”. Se vede că întrebările răutăcioase nu-i plăceau.
Dar tînărul continuă prosteşte, încurajat de rîsetele dimprejur:
– Cu cine te însori, Lulu?
Asta a fost prea mult pentru omuleţul cel inofensiv. Se ridică brusc de la masă aruncînd furculiţa cît colo şi se grăbi spre ieşire. La uşă, se întoarse şi-l înfruntă pe isteţ:
– Cu mamă-ta! Că mi-o zis că-i pot face şi io un ceacanău ca tine! Apoi trînti uşa după el.
Ca după Anul cel Vechi.

***
Sorcoviţa
Iară peste ‘ăst altoi,
Zicem şi noi:
Ahoi, ahoi,
Şi-un car cu boi.
Noi de ur(l)at v-am tot ura,
Să tresalte ţarina,
Da’ ni-i că vi-ţi supăra
Şi la anu’ no-ţi mai sta
La un deţ de bragă,
Şi o vorbă-n şagă
Drept şi stîng cu care,
Echipaţi fiecare
Cu un cal-putere
Şi-un ou la vedere,
Sorcovim c-o bere:
La Anu’ şi La mulţi ani!

Pagină realizată de:

Virgil TOMULEŢ
Traian URSENTE
Radu VIDA
şi
Cornel UDREA

* Nu dăm noi numele persoanelor detestate, dar sigur vă evocă lucruri neplăcute.
** Bula lu’ Bulă al III-lea după tată şi bunic – idioţismeinexistente.hu, Ed. Cu alt nume, pg….
*** Răscăcaţii din Deal şi chiar Vale, după DEX-ul turcesc şi mahomedan laic
**** Goţii, hunii, gepizii, avarii, slavii, cumanii, pecenegii, iar cumanii şi alţi tătari