2012 – un an mai rău decît 2011

ILIE CĂLIAN

În timp ce unii dintre noi ne lăsaserăm prinşi de evenimentul sărbătoririi regelui Mihai la 90 de ani, iată, ne spunea Traian Băsescu (şi îl “peria” Boc), el, preşedintele, a făcut gesturi eroice pentru a salva ţara de efectele crizei care se adînceşte. Anume, s-a aruncat ca un leu în lupta cu mai-marii Uniunii Europene pentru a asigura liniştea financiară a ţării.

Aşa ni se explica şi faptul că proiectul de buget nu se definitivase şi nu fusese înaintat Parlamentului la timp (ceea ce n-ar fi nici pentru prima oară, nici mare pagubă-n ciuperci) – mai mult: toate cifrele de creştere vor fi coborîte, salariile şi pensiile vor fi “îngheţate” (ceea ce înseamnă tot scădere, în termeni reali). Şi, ne anunţă preşedintele Băsescu, deficitul pe anul 2012 va trebui să nu fie de 3% – şi aşa foarte greu de realizat -, ci mai mic, cam la jumătate sau pe-acolo. Reţeta pe care o oferă Traian Băsescu este aceeaşi: cuţitul, briciul, iataganul cu care să se taie cheltuielile bugetare cu salariile.

Ar urma să intre în şomaj – dacă se declară falimentare o parte dintre firmele de stat care “lucrează” în pagubă – circa 100.000 de angajaţi de la felurite regii şi companii de stat. De ce sînt acestea falimentare? În primul rînd, pentru că principala preocupare a echipei lui Băsescu a fost să pună în funcţiile de conducere oameni incompetenţi, dar fideli partidului, care au dirijat bani grei nu către bugetul de stat, ci către bugetul PDL şi al clientelei sale.

Dar acelaşi preşedinte ne anunţă că, graţie îmbăţoşării sale către mai-marii UE, ţara e salvată, băncile vor continua să împrumute statul român. În ce mă priveşte, am mari îndoieli că intervenţia lui Băsescu va fi avut vreun impact real asupra celor care, miercuri noaptea, au ajuns la un acord consistent şi, probabil, salvator pentru zona euro şi întreaga UE. Cert este că s-a ajuns la o înţelegere, conform căreia datoriile Greciei s-au “şters” în proporţie de 50%, iar Fondul European de Stabilitate va asigura banii necesari pentru a se reechilibra situaţia. Întîmplător sau nu, mai-marii UE, după multe codeli, au ajuns să accepte şi sprijinul Chinei şi Rusiei – ţări care, evident, nu se află la originea marii crize “globale” (dar care se adevereşte a nu fi tocmai globală, din moment ce ţările emergente din grupul BRICS pot ajuta “lumea bună”).

Cum de la summitul UE ne-au venit veşti bune, să ne întoarcem în ţară. Aici aflăm că premierul Boc a avut o întîlnire cu delegaţia Băncii Mondiale, ca să-şi poată face tema de prim-ministru – aceea numită bugetul pe 2012. Binenţeles, nu e capabil, aşa că şi-o va face după o “copiuţă” pe care i-o dă Băsescu (era să zic “pe sub bancă”, dar n-o fac, ca să nu se creadă că este o “trimitere” la BNR). De altfel, faptul că Boc n-are niciun amestec în toate astea îl dovedeşte şi refuzul permanent al lui Băsescu de a-i permite lui Boc să participe la întîlnirile Uniunii Europene, unde se discută probleme financiare, economice şi bugetare, de parcă nu el, Boc, ar fi şeful guvernului.

Deci, ştiind ce poate imagina Băsescu pentru politicile bugetare, economice, fiscale etc., nu ne putem aştepta la stimularea economiei, cea din al cărei aport bugetar să se poată realiza o creştere a încasărilor la buget şi – în acest fel, prin creşterea veniturilor! – să se ajungă la o reducere a deficitului bugetar, nu prin alte “tăieri” de posturi şi salarii. Nu că n-ar fi necesară eficientizarea economică a companiilor de stat, ci pentru simplul motiv că, pînă cînd să se mişte aceşti coloşi, economia noastră tot pe sectorul privat trebuie să se bazeze. Problema cea mare pentru Băsescu este că el poate struni, din scurt, orice om din sistemul salariaţilor la stat, însă, pe măsură ce este mai puternic sectorul privat, capacitatea sa de control şi dictat scade. Cred că aceasta este explicaţia măsurilor luate sistematic împotriva întreprinzătorilor români.