100 de ani de la Intrarea Armatei Române în Cluj-24 decembrie 1918

Proiectul editorial realizat de ziarul Făclia de Cluj şi Universitatea „Babeş-Bolyai” în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri se încheie cu prezentarea cu un subiect extrem de important: intrarea Armatei Române în Cluj – 24 decembrie 1918. Istoricul József Lukács, cercetător în cadrul Direcției Patrimoniu Cultural Universitar-Muzeul de Istorie al Universității „Babeș-Bolyai” prezintă contextul în care Armata Română a întrat în orașul Cluj și cum au fost primiți militarii de către populație și de autorități.

Intrarea trupelor române în Cluj

Pentru realizarea idealurilor naționale, în perioada de timp cuprinsă între intrarea României în Marele Război (august 1916) și sfârșitul acestuia, Vechiul Regat a oferit un tribut uriaș în vieți omenești: aproximativ un milion de oameni, militari și civili, din cei șapte milioane cât avea la izbucnirea Primului Război Mondial. În pofida reușitelor militare din vara anului 1917, după izbucnirea revoluției bolșevice în Rusia și ieșirea acestui imperiu din război, România, care avea cam două treimi din teritoriul țării ocupat de Puterile Centrale, a rămas singură pe frontul de Est și a fost silită, în mai 1918, să negocieze și să accepte Pacea de la Buftea-București. Evenimentul pozitiv pentru România, în primăvara anului 1918, a fost unirea cu Basarabia, act istoric care a fost acceptat și de către Puterile Centrale. Socotim că a fost necesară evocarea acestei stări de fapt pentru a vedea din ce situație a trebuit să revină, în mod miraculos, Vechiul Regat și armata română în toamna anului 1918. În 30 octombrie 1918, generalul Berthelot transmitea guvernului Franței informația că România poate să pună pe picioare 6 divizii și că există armament și muniție pentru 250.000 de oameni.

Colapsul Imperiului Austro-Ungar. În septembrie 1918, s-a prăbușit frontul din Balcani al Puterilor Centrale. Acest eveniment militar a angrenat o serie de convulsii sociale, militare și politice, care au dus la dezintegrarea Imperiului Austro-Ungar și la disoluția atât a autorităților civile, cât și militare. În 4 octombrie 1918, Monarhia a inițiat tratative de pace. În 17 octombrie, István Tisza recunoștea în fața Parlamentului de la Budapesta pierderea războiului. A doua zi, Alexandru Vaida-Voevod proclama, în fața aceluiași parlament, dreptul la autodeterminare al românilor din Ungaria. În 23-24 octombrie a demisionat guvernul maghiar, a fost dizolvat Parlamentul și s-a înființat Consiliul Național Maghiar, organism revoluționar cu atribuțiuni atât legislative, cât și guvernamentale, care în 31 octombrie a proclamat independența Ungariei față de Austria, apoi, în 17 noiembrie, Republica Populară Ungară. În 30-31 octombrie, liderii politici români din Ungaria au pus bazele Consiliului Național Român Central, care și-a stabilit sediul la Arad.

Noul guvern al Ungariei, condus de contele Mihály Károlyi, a dus o politică de colaborare cu puterile victorioase ale Antantei. Politicienii maghiari se declarau prietenii Franței și Marii Britanii, iar despre Ungaria afirmau că revine pe harta Europei, după ce a scăpat de jugul germano-austriac. Disponibilitatea la colaborarea cu puterile Antantei au arătat-o prin demobilizarea cât mai grabnică a armatei. Noul ministru de război al Ungariei declara: „Nu mai vreau să văd militari”. Unitățile militare sosite acasă de pe front au fost dezarmate, militarii trimiși la vatră, toți ofițerii superiori trecuți în rezervă, statele majore și corpurile inginerilor militari desființate. Mulți dintre militarii demobilizați au aderat la Gărzile Naționale, care se organizau pe criterii etnice. În cursul lunii octombrie, toate unitățile armatei austro-ungare aflate în Transilvania s-au retras, Comandamentul Armatei a XII-a de la Sibiu a fost desființat.

Manifestul Senatului Național Român din 22 decembrie 1918

La Cluj, au fost organizate două gărzi: Garda Națională Maghiară și Garda Națională Română. Gardiștii aveau reședințe separate: maghiarii în Casa Învățătorilor, iar românii în cazarma aflată pe bulevardul 21 Decembrie 1989.

Convenția militară de la Belgrad. În 3 noiembrie a fost semnat Armistițiul de la Vila Giusti, în care Comandamentul Suprem al armatei austro-ungare s-a angajat să pună capăt luptelor pe toate fronturile. Întrucât politicienii maghiari, în frunte cu noul prim-ministru Mihály Károlyi, au considerat că Ungaria nu mai este legată de Austria, au început negocieri separate de armistițiu cu reprezentanții Antantei. A rezultat Convenția militară de la Belgrad, semnată în 13 noiembrie 1918. Între cele 18 articole ale acesteia, comandamentul forțelor armate ale Antantei din Balcani și guvernul maghiar au stabilit o linie de demarcație între trupele aliate și cele ale Ungariei. Generalul de divizie francez Louis Franchet D`Esperey, comandantul trupelor din Balcani ale Antantei, care nu avea cunoștință despre tratatul secret dintre România și Antantă, semnat în vara anului 1916, a trasat linia de demarcație în mod arbitrar, pe aliniamentul Someșului Mare, orașele Bistrița și Târgu Mureș, apoi pe râul Mureș, până la confluența cu Tisa, fără nicio justificare etnică, fără să ia în considerare principiul autodeterminării naționalităților, enunțat în propunerea președintelui Wilson. Au prevăzut, în aceeași Convenție, că administrația civilă de pe teritoriul Ungariei va rămâne sub ascultarea guvernului maghiar, dar că forțele Antantei vor putea ocupa orice localitate strategică, pe care o considerau necesară. A mai prevăzut demobilizarea armatei Ungariei, cu excepția forțelor de poliție și jandarmerie, necesare menținerii ordinii publice, și a unei armate limitate la șase divizii de infanterie și două de cavalerie. Convenția militară de la Belgrad a fost semnată de autoritățile militare franceze, sârbe și maghiare. Autorităție României nu au participat la aceste tratative, nici măcar nu au fost consultate, deoarece în timpul negocierilor România a fost considerată de către aliații săi din Antantă drept stat necombatant, care a semnat pace separată cu Puterile Centrale. România a reintrat în război în data de 10 noiembrie 1918, cu doar o zi înainte ca războiul să se termine. Abia atunci i-a fost recunoscut statutul de putere aliată a Antantei și, în consecință, armata română putea lua parte la ocuparea teritoriilor stabilite prin Convenția de la Belgrad.

Hora jucată la Alba Iulia în 18 decembrie 1918

Înaintarea armatei Române în Transilvania. În 10 noiembrie, regele Ferdinand cerea armatei române reintrarea în luptă pentru „izgonirea vrăjmașului cotropitor” și pentru realizarea visului „de atâtea veacuri: Unirea tuturor românilor”. La mijlocul lunii noiembrie, la ordinul guvernului României, a regelui Ferdinand și la chemarea Consiliului Național Român Central, trupele române au pătruns în Transilvania, luând în stăpânire zona localităților Tulgheș, Ditrău, Borsec, Miercurea Ciuc, staționând acolo până la Marea Adunare de la Alba Iulia. Chiar liderii românilor din Transilvania au cerut guvernului de la București ca trupele să nu continue înaintarea, pentru ca actul istoric de la Alba Iulia să nu fie atribuit vreunei forțe militare din afara Transilvaniei. După 1 decembrie, armata română a luat în stăpânire Transilvania până la linia de demarcație stabilită la Belgrad, intrând în marile orașe, Târgu Mureș, Bistrița, Brașov, Sibiu, Sighișoara și Mediaș, ajungând la Turda în 22 decembrie.

Intrarea armatei române în Turda la 22 decembrie 1918

Situația armatei maghiare din Transilvania. Până la mijlocul lunii noiembrie au fost demobilizați și lăsați la vatră militarii desființatei armate austro-ungare. După semnarea Convenției militare de la Belgrad, autoritățile militare maghiare au trecut la reorganizarea armatei. La Cluj urma să aibă comandamentul Divizia 38 Honvezi. Aceasta era formată din Brigada 75 de la Cluj și Brigada 40 de la Satu Mare. La rândul ei, Brigada 75 avea în componență Regimentul 21 Honvezi cu garnizoana la Cluj și Regimentul 24 Honvezi cu garnizoana la Zalău (dislocat din Brașov), respectiv Regimentul 12 Honvezi cu garnizoana la Satu Mare și Regimentul 32 Honvezi cu garnizoana la Dej. La sfârșitul lunii noiembrie, la comanda Diviziei a fost numit colonelul Károly Kratochvil. Completarea efectivelor diviziei s-a dovedit o sarcină grea, întrucât cei ajunși acasă din război au refuzat să se înroleze din nou. La Cluj au fost înrolați aproximativ 3000 de militari, majoritatea lor fiind secui, refugiați de pe teritoriile aflate deja sub controlul armatei române, drept pentru care Divizia a fost cunoscută ulterior sub denumirea de Divizia Secuiască. Pe la mijlocul lunii ianuarie 1919, după ce s-a retras din Cluj, Divizia a atins cel mai mare număr de efective, aproximativ 12.000 de militari.

Intrarea trupelor române în Cluj

Intrarea trupelor române în Cluj. În 12 decembrie, generalul Prezan a primit acordul generalului Henri Mathias Berthelot, șeful Misiunii Franceze din România și comandantul Armatei Dunării, ca armata română să treacă linia de demarcație stabilită la Belgrad și să continue înaintarea spre vest. Guvernul maghiar a aflat abia în 15 decembrie despre mișcarea trupelor române și a intervenit la generalul dʼEsperey și locotenent-colonelul Ferdinand Vix, șeful misiunii militare a Antantei la Budapesta, solicitând explicații deoarece o considerau o încălcare a Convenției de armistițiu. Răspunsul ofițerilor francezi a fost că armata română are acceptul Antantei ca să ocupe unele puncte strategice, printre care și orașul Cluj.

Între 15 și 24 decembrie au avut loc tratative între ofițerii Misiunii Franceze, guvernul maghiar și autoritățile locale clujene. În urma acestora, guvernul maghiar a decis să accepte trecerea de către armata română a liniei de demarcație, stabilită la Belgrad. În cadrul tratativelor, ministrul de război maghiar, Vilmos Böhm, a încercat să negocieze menținerea la Cluj a unor trupe maghiare, dar ofițerii francezi l-au convins să renunțe la această doleanță, promițându-i că după un timp trupele române vor fi înlocuite cu trupe franceze.

În 19 decembrie 1918, profesorul Apáthy, comisarul general maghiar al Transilvaniei, a primit dispoziția guvernului de la Budapesta să accepte ocuparea Clujului, dar cu păstrarea trupelor maghiare în oraș. Aproape concomitent cu această dispoziție a fost trimis lui Apáthy, de la Târgu Mureș, mesajul generalului de divizie Neculcea, care insista ca trupele maghiare să părăsească orașul. Apáthy a încercat să negocieze, argumentând că nu el, ci doar ministrul de război maghiar poate să dispună mișcarea trupelor maghiare, că Garda Națională Română, Garda Națională Maghiară, poliția și jandarmeria din Cluj sunt suficiente pentru păstrarea ordinii publice. Întrucât, aceste propuneri au fost respinse de generalul Neculcea, Consiliul Național Maghiar din Cluj a decis evacuarea trupelor maghiare regulate din oraș.

Sediul din Cluj al Comandamentului Diviziei VII

În zilele următoare, haosul s-a instaurat în oraș. S-au produs incidente armate, soldate cu victime nevinovate. Printre acestea amintim atacarea sediului Senatului Național Român, situat în Banca Economul (clădire aflată pe str. Ferdinand, lângă Poșta mare), ocazie cu care a murit studentul Octavian Petrovici, o femeie a fost împușcată în gară de un militar beat, iar un glonț rătăcit, tras la întâmplare, a omorât în propria casă pe baronul József Zeyk. Situațiile au fost detensionate prin intervenția Gărzilor Naționale Maghiare și Române din oraș.

În 22 decembrie, generalul Gherescu a anunțat Consiliul Național Român din Cluj că în 24 decembrie armata română va intra în oraș. La aflarea veștii, Consiliul Național Român a invitat românii, printr-un manifest adresat „tuturor fruntașilor și întregului popor român din Cluj, jur și din Munții Gilăului”, să vină în piața Clujului. În aceeași zi a avut loc, în piața centrală din Cluj, o Adunare Națională Maghiară, organizată pe modelul Adunării Naționale Române din Alba Iulia, în care participanții s-au pronunțat pentru păstrarea Transilvaniei în cadrul Ungariei.

În 23 decembrie a ajuns la Cluj grupul de ofițeri români însărcinat cu pregătirea intrării trupelor române și care a rezervat hotelul New York (în zilele noastre cunoscut drept hotelul Continental) pentru sediul comandamentului Diviziei a VII-a a armatei române. În aceeași zi, primarul Clujului, Gusztáv Haller, s-a întâlnit la Apahida cu generalul Gherescu pentru clarificarea detaliilor privind intrarea trupelor române. Din relatările presei maghiare din Cluj aflăm că generalul Gherescu a declarat că intențiile sale sunt pașnice, dar va reprima orice răzvrătire sau dezordine și a dat asigurări că administrația orașului nu va fi stingherită sub nicio formă.

Trupele române întâmpinate de către fruntașii Consiliului Național Român

În 24 decembrie 1918, în jurul orelor 10-12, armata română, mai exact Regimentul 16 Dorobanți cu garnizoana la Fălticeni, condus de colonelul Alexandru Rotaru, Batalionul 2 din Regimentul 15 Dorobanți din Piatra Neamț, sub comanda maiorului Dumitru Coroamă și Bateriile I-a și a II-a ale Regimentului 4 Artilerie din Roman, respectiv un escadron de cavalerie, toate făcând parte din Divizia a VII-a, comandată de generalul Constantin Neculcea, au intrat în Cluj. Trupele au venit dinspre Someșeni și au fost întâmpinate, la hotarul dintre satul Someșeni și orașul Cluj (zona podului de peste calea ferată) de către fruntașii Consiliului Național Român, Valentin Poruțiu și Alexandru Dragomir. De acolo, generalii Neculcea și Gherescu au venit pe jos, în fruntea trupelor, până în centrul Clujului. La vama orașului (în zona pieței Mărăști din zilele noastre), generalii au fost întâmpinați de primarul Gusztáv Haller. Evenimentele următoarelor ore ne sunt relatate în jurnalul Sidoniei Docan, secretara Consiliului Național Român din Cluj:

„Mic și mare aleargă spre Piața Mathia la primirea Armatei române la Cluj. Nu-i vis. Un mic atentat.

Vorbirea oficială dr. A. Frâncu, primul president al Senatului Român, din partea doamnelor / în locul A. Pop de Lemeny, presidenta Reuniunii Sf. Maria / prea în vârstă / [a vorbit] casiera, d-na Olivia Telia, protopopii Tuliu Roșescu, capelanul Simu, dr. Dandea pentru tinerime. Banchet, numai bărbați.

Intrarea armatei în frunte cu generalii Neculcea și Gherescu, de înfățișare marțială, produce o emoție indescriptibilă. Plâng bărbații, plâng femeile, copiii, toți zguduiți de o emoție sfântă. Apoi și horă în jurul pieții, în jurul lui Mathia.”

În Piața Regele Matia (Piața Unirii în zilele noastre), s-a adunat populația orașului și a satelor din imprejurimi, românii însuflețiți de sentimente naționale, maghiarii mai degrabă din curiozitate. După cuvântările fruntașilor români locali, dintre care amintim protopopul ortodox Tuliu Roșescu, preotul greco-catolic Petru S. Simu, Amos Frâncu, Iulian Pop, Emil Dandea și ale generalilor români, a urmat defilarea trupelor române, după care s-a format o horă mare în jurul grupului statuar Regele Matia.

Aceste evenimente apar și în memoriile unui cărturar maghiar din Cluj, a lui Farkas Gyalui, directorul Bibliotecii Universitare din Cluj. Traducem aici fragmentul din Memoriile sale, care arată cum a văzut el, ca maghiar clujean, intrarea trupelor române:

„[…] Nimeni nu s-a împotrivit înaintării trupelor române și astfel s-a împlinit ceea ce a fost hărăzit de soartă: Clujul a ajuns pe mâinile românilor. În ajunul Crăciunului au intrat trupele române în Cluj. Au venit dinspre Someșeni iar primarul Gusztáv Haller s-a dus în întâmpinarea lor. Mai înainte, prin intermediul unor afișe, a îndemnat populația la calm. „Știu că pe toți vă preocupă integritatea și siguranța atât a orașului, cât și a cetățenilor săi. Vă rog să rămâneți calmi și să vă abțineți chiar și de la cel mai mic gest de dezordine”. […]

După masa m-am dus în piața Regele Matia, care era plină de militari. Acolo, în fața statuii lui Matia, armata română era salutată de liderii locali români. Pentru noi [maghiarii, n. tr.] era neobișnuit faptul că atât pe soclu, cât și pe statui erau urcați oameni. Aș minți dacă aș spune că nu am fost abătuți. Trupele au intrat în oraș sub conducerea generalilor Neculcea și Gherescu. A fost neobișnuit, chiar bizar la prima vedere, faptul că în jurul statuii jucau un dans românesc, formând un cerc mare, fete, bărbați, general și soldați de rând. Acum, ulterior, mă gândesc la această priveliște ca la o imagine demnă de respect, deoarece era un gest democratic, chiar patriarhal, dar pentru noi neobișnuit. Pentru noi [maghiarii, n. tr.] era de neimaginat ca un general austriac să danseze în jurul statuii regelui Matia cu unguroaice, colonei, ofițeri, avocați și alți domni. […] Dar trebuie să recunosc adevărul că din momentul intrării armatei [române, n. tr.] a fost restabilită siguranța publică […]”

În după masa zilei de 24 decembrie, a avut loc o ședință la Primărie (așa numita Primărie Veche din Piața Unirii), cu participarea tuturor părților implicate: generalii români Neculcea și Gherescu, membrii ai Senatului Național Român, ofițeri ai Găzii Naționale Române, dar și primarul Haller și comisarul general Apáthy. La această ședință, profesorul Apáthy a dat asigurări că orașul nu va opune rezistență, locuitorii nu vor iniția acțiuni împotriva armatei române, și a cerut ca Garda Națională Maghiară, poliția și jandarmeria orașului să își poată exercita în continuare atribuțiunile. S-a stabilit totodată ca patrulele de menținere a ordinii publice din oraș să fie formate din câte doi militari ai armatei române, doi membri ai Gărzii Naționale Române, doi membri ai Gărzii Naționale Maghiare sau jandarmi ori polițiști maghiari. În discursul său, generalul Neculcea a declarat că simbolurile naționale vor putea fi folosite nestingerit în oraș.

Prezentul articol se oprește din relatarea evenimentelor în data de 24 decembrie 1918. Preluarea administrației orășenești, continuarea înaintării spre Vest a armatei Române, Războiul româno-maghiar din 1919 fiind subiecte ale unor articole viitoare.

Dr. József Lukács, Direcția Patrimoniu Cultural Universitar, Muzeul de Istorie al Universității Babeș-Bolyai

Bibliografie selectivă

Vasile Vesa, Unirea Transilvaniei cu România, în Istoria Transilvaniei, vol. III (de la 1711 până la 1918), Cluj-Napoca: Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, 2008.

Ștefan Pascu, Făurirea statului național unitar român, București: Editura Academiei RSR, vol. II, 1983.

Gyalui Farkas, Emlékirataim 1914-1924 [Memorii, 1914-1924], red. Sas Péter, Kolozsvár: Művelődés Egyesület, 2013.

Ovidiu Muntean, Rememorând Marea Unire. Centenar 1918-2018, Cluj-Napoca: Editura Mega, 2018.

Vasile Lechințan, Clujul și Marea Unire. Cronologie, în Povești despre Cluj, vol III, Cluj-Napoca: Editura Școala Ardeleană, 2017, p. 109-149.