A rămâne în iubirea lui Dumnezeu – tema Octavei pentru Unitate din 2021

Încă din sec. al XVIII-lea istoria a consemnat preocupări și curente multiple pentru realizarea unității creștine după dorința Mântuitorului: „Ca toți să fie una” (Io 17,21). Aceste inițiative, având în comun încercarea de a trece dincolo de propriile convingeri și practici religioase, s-au concretizat prin celebrări punctuale la intenția unității. Abia mai târziu, la începutul sec. al XX-lea (din 1909), s-a reușit organizarea unei Octave de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor care să se desfășoare simultan în mai multe Biserici.

Tradiția a continuat și s-a extins, astfel încât an de an, între 18 și 25 ianuarie, întreaga lume creștină din emisfera nordică se reunește în celebrarea Octavei pentru Unitate. Anual, pregătirea textelor ce însoțesc celebrările ecumenice ale Octavei este încredințată unui grup dintr-o țară diferită.

Ediția din acest an, 2021, a Octavei pentru Unitate propune teme de reflecție pregătite de o comunitate de călugărițe din Grandchamp, Elveția, formată din surori care provin din diferite țări și tradiții creștine. Textele au fost redactate urmând trei criterii: rugăciunea, viața comunitară și ospitalitatea. Broșura a fost apoi redactată în forma finală de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor și Comisia „Credință și Constituție” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor.

Ce principii de urmat oferă aceste texte, astfel încât, prin asumarea lor, distanțarea (care a devenit o dominantă a lumii moderne) să înceteze, apropierea să se realizeze întru-un mod care să fortifice societatea, să o regenereze, eliberând-o de neliniști, temeri, însingurare?

Cel dintâi argument, surorile îl aduc prin însăși identitatea lor, prin starea lor de viață, călugăria. Din primele pagini se arată că, în limba franceză, pentru «călugăr» și «călugăriță» se folosește termenul «moine / moniale», care provine din grecescul μόνος, monos, adică «singur» și «unul». Se arată: „inimile, trupurile și mințile noastre, departe de a fi una, sunt adesea împrăștiate și conduse în direcții diferite. Călugărul sau călugărița dorește să fie una în interiorul ființei proprii și în unire cu Cristos. Isus spune discipolilor Săi: «Rămâneți în mine, și eu în voi» (In 15,4a)”. Așadar, a trăi unitatea cu sine și cu Dumnezeu în adâncul ființei sale, oferă creștinului calea spre realizarea apropierii și de ceilalți.

Surorile oferă și o „rețetă” despre cum se poate trăi această unitate interioară: „Isus rămâne în iubirea Tatălui (In 15,10) și nu dorește altceva decât să împărtășească această iubire cu noi: «V-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute» (In 15,15b). Rămânând altoiți pe viță, care este Isus Însuși, Tatăl devine viticultorul nostru, care ne curăță pentru a ne face să creștem. Aceasta descrie ce se întâmplă în rugăciune. Tatăl este centrul vieții noastre și ne orientează spre centru. El ne curăță și ne face ființe umane complete și depline pentru a da slavă lui Dumnezeu. A rămâne în Cristos este o atitudine internă care, în timp, se înrădăcinează în noi. Aceasta are nevoie de spațiu pentru a crește și este uneori amenințată de necesitățile imediate, de distrageri, de zgomot, de activitatea și de provocările vieții. Geneviève Micheli, care a devenit ulterior Maica Geneviève, prima superioară a comunității din Grandchamp, a scris în 1938, într-o perioadă tulburătoare pentru Europa, aceste cuvinte care sunt încă relevante: «Trăim într-o epocă la fel de alarmantă pe cât de grandioasă, o perioadă amenințătoare în care nimic nu ferește sufletul, în care succesele rapide obținute de oameni par să lase ființele umane deoparte… Cred că civilizația noastră va muri în această nebunie colectivă de zgomot și grabă în care nimeni nu poate gândi… Noi, creștinii, care prețuim sensul profund al vieții spirituale, avem o imensă responsabilitate și trebuie să conștientizăm că unirea și ajutorul reciproc sunt izvor de seninătate și creează refugii de pace, locuri existențiale în care tăcerea strigă după Cuvântul creator al lui Dumnezeu. Este o problemă de viață și de moarte»”.

Luând seva vieții și a iubirii din legătura cu Cristos „creștinul aduce rod, prin iubirea lui Cristos rodul comuniunii crește, rodul solidarității și al mărturiei crește”. „Diviziunile dintre creștini, care ne distanțează unii de alții, sunt un scandal deoarece ne distanțează și de Dumnezeu. Mulți creștini, emoționați de această situație, se roagă cu fervoare lui Dumnezeu pentru restaurarea acestei unități pentru care s-a rugat Isus. Rugăciunea lui Cristos pentru unitate este o invitație de a ne întoarce la El și de a ne apropia unii de alții, bucurându-ne de bogăția diversității noastre”, se arată în broșură.

Așadar, întoarcerea la Cristos reprezintă calea spre adevărata unitate: cu sine și cu ceilalți, și, implicit, calea spre obținerea unității creștine. Este chemarea ce devine mai puternică, imperioasă chiar, rostită simultan de multe Biserici și multe comunități în acest timp dedicat Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor.

V.S.