Personalul TESA din spitale, ”sărit” de la stimulentele acordate de Consiliul Județean Cluj

Acordarea unor stimulente salariale doar pentru cadrele medicale din spitalele finanțate de Consiliul Județean Cluj a nemulțumit profund personalul TESA care lucrează în aceste unități.

În spitale nu lucrează doar medici, asistente, brancardieri și infirmieri, ci și alte persoane, cu alte specializări, cum ar fi ingineri, juriști, bucătari sau muncitori specializați – electricieni, spre exemplu. Dintr-o chichiță legislativă, ei nu pot beneficia de anumite drepturi. Practic această categorie de personal a fost încadrată într-o altă Anexă decât cadrele medicale în celebra Lege 153, a ”salarizării unitare”, care nemulțumește pe toată lumea. Din acest motiv ei nu beneficiază de aceleași drepturi ca și colegii lor din spitale, astfel că nu primesc nici stimulentele financiare acordate recent de Consiliul Județean Cluj.

”Uniunea Națională a Sindicatelor TESA din Sănătate a luat act de proiectul de hotărâre pe care domnul președinte al Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, l-a inițiat cu privire la acordarea unor stimulente financiare exclusiv pentru personalul medical și de specialitate din cadrul spitalelor clujene. Proiectul de hotărâre nedreptăţește grav personalul TESA și muncitorii din spitale, aceste categorii de personal fiind excluse deja atât de la acordarea sporurilor, cât și de la majorarea salariilor la nivelul anului 2022, cum se acordă deja pentru medici și asistenți medicali. ” se spune într-un comunicat al Uniunii Naționale a Sindicatelor TESA din Sănătate (UNSTS).

Valentin Chifor, președintele UNSTS, spune că situația nu este nouă, dar că decidenții politici nu o rezolvă. ”Am rămas singurul personal din Sănătate care este discriminat.”, a declarat Valentin Chifor, pentru Făclia Cluj. ”Am înțeles din ședința de Consiliu Județean că domnul Tișe ar dori să ne acorde și nouă aceste stimulente, dar nu are o bază legală. Singura soluție care ne mai rămâne este acționarea în justiție”, a mai spus Valentin Chifor.

În cursul zilei de joi, Consiliul Județean (CJ) Cluj a transmis un răspuns UNSTS, în care spune că are cunoștiință despre aceste ”inadvertențe în legislație”, că nu dorește acordarea de ”stimulente pe criterii discriminatorii”, că s-a adresat deja Ministerului Sănătății ca să lămurească această chestiune, dar și că responsabilitatea revine legiutorului și nu autorităților locale. De asemenea, CJ Cluj afirmă că se adresează și în prezent Ministerului Sănătății pentru rezolvarea acestei situații.

Viorel Dădulescu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut