105 ani de la Unirea Basarabiei cu România

La 27 martie 2013 se împlinesc 105 de ani de la unirea Basabiei cu România. După secole de asuprire străină (rusească, otomană, poloneză ş.a.), de jaf şi umilinţă, străvechiul teritoriu românesc a revenit la patria mamă, prin decizia istorică a Adunării Naţionale de la Chişinău din 27 martie 1918.

Declanşarea revoluţiei burghezo-democratice din Rusia, în februarie 1917, a atras după sine dezmembrarea Imperiului Ţarist şi înlăturarea ţarului de la putere. A fost proclamat principiul autodeterminării popoarelor din Rusia pînă la despărţirea de stat.

O lungă înlănţuire de evenimente, de fapte şi întâmplări, a avut loc atunci în Basarabia, în vederea obţinerii treptate a autonomiei şi independenţei, iar apoi unirea cu România.

După abdicarea forţată a ţarului, s-a format guvernul provizoriu al Imperiului Ţarist, condus de Kerenski, care încerca să găsească un echilibru, dar o parte a puterii era luată de soviete, conduse de bolşevici, în frunte cu Lenin. Între cele două grupări (menşevici şi bolşevici) se dădea o luptă crâncenă pentru obţinerea întregii puteri. În această situaţie, Rusia nu-şi mai respecta înţelegerile ce le avea cu celelalte puteri din Antantă, alături de care era angajată în război, ci, dimpotrivă, încheia armistiţiu cu puterile rivale – Germania şi Austro-Ungaria –, în timp ce armatele ruseşti părăseau frontierele. Întregul Imperiu Rus a devenit un imperiu al anarhiei. Pentru a se smulge din marele haos rusesc şi a-şi obţine libertatea, toate ţările aflate sub Imperiul Rus tindeau în luptele lor pentru independenţă. În această situaţie erau Basarabia, Estonia, Finlanda, Georgia, Letonia, Polonia, Ucraina.
Dându-şi seama de importanţa momentului, fruntaşi români din Basarabia – Pantilimon Halipa, Dan Ciugureanu, Ştefan Ciobanu, Ion Pelivan, Constantin Stere ş.a. – au înţeles că apare posibilitatea desprinderii Basarabiei din haosul rusesc şi a unirii cu România.

Rolul grupului de refugiați transilvăneni

O contribuţie importantă la trezirea şi dezvoltarea conştiinţei naţionale a românilor din Basarabia a avut-o, între anii 1917-1918, grupul de refugiaţi transilvăneni şi bucovineni alcătuit din militanţi patrioţi de prestigiu, în frunte cu Onisifor Ghibu, Octavian Goga, I. Nistor ş.a. Ghibu, stabilit la Chişinău, în martie 1917, editează ziarul „Ardealul” şi „România Nouă”, avându-l ca redactor pe tânărul Andrei Oţetea, transilvănean şi el.
În vâltoarea evenimentelor de atunci, românii basarabeni au început să organizeze întruniri, manifestaţii, mitinguri, congrese în care să hotărască ce este de făcut cu privire la viitorul ţării. O lungă înlănţuire de evenimente, de fapte şi de întâmplări a avut loc atunci în Basarabia, în vederea obţinerii treptate a autonomiei şi independenţei, iar apoi înfăptuirea unirii Basarabiei cu România. Intelectualii basarabeni s-au aflat mereu în centrul acestor acţiuni.
În primăvara anului 1917 s-a constituit, la Chişinău, Partidul Naţional, sub preşedinţia lui Vasile Stoiescu. Acest partid a fuzionat în curând cu Partidul Progresist Moldovenesc, constituit la Odessa. Din această fuziune a rezultat Partidul Naţional Moldovenesc, care a avut un rol important în lupta de emancipare naţională a românilor din Basarabia.

La 18 aprilie 1917, s-a organizat, de către ostaşii români aflaţi în mare număr la Odessa, „un uriaş miting basarabean, cea mai grandioasă manifestaţie care s-a ţinut până atunci la Odessa”. Au luat parte peste 10 mii de basarabeni: soldaţi, studenţi, preoţi, profesori, proprietari (…). La acest miting s-au dezbătut problemele cardinale ale acestui important eveniment: autonomia Basarabiei, retragerea armatelor ruseşti de pe teritoriul acestei ţări şi organizarea armatelor basarabene. Tot atunci s-a constituit primul comitet al ofiţerilor şi soldaţilor moldoveni.

Congresul soldaţilor moldoveni

Sfatul împuterniciţilor soldaţilor şi ofiţerilor moldoveni de pe frontul românesc a iniţiat convocarea, la 2 noiembrie 1917 la Chişinău, a Congresului soldaţilor moldoveni, la care au participat 989 de delegaţi, soldaţi şi ofiţeri, reprezentând peste 300 de mii de români basarabeni mobilizaţi pe toate fronturile sub steagul rusesc. Într-o atmosferă de avânt, Congresul a proclamat autonomia politică şi teritorială a Basarabiei, dar cu prevederea că provincia va continua să rămână în Republica Federativă Democratică a Rusiei. Tot aici s-a hotărât convocarea unui organ reprezentativ destinat să conducă Basarabia: Sfatul Ţării.

Întrunit la 21 noiembrie 1917, Sfatul Ţării – parlamentul Basarabiei – hotărăşte alegerea în funcţia de preşedinte al acestui organism politic a lui Ioan Inculeţ, conferenţiar universitar.
Sfatul Ţării a adoptat o „Declaraţie solemnă” în care se preciza că „se declară de azi înainte Republica Democratică Moldovenească, aceasta intrând în alcătuirea Republicii Federative Democratice Ruseşti, ca părtaş cu aceleaşi drepturi”.
Preşedintele Republicii era Ion Inculeţ, iar guvernul, numit Consiliu de directori, îl avea în frunte pe Pantelimon Erhan, apoi pe Daniel Ciugureanu.
În mod semnificativ, în ziua de 24 ianuarie 1918, când întregul nostru popor aniversează Unirea Principatelor, Sfatul Ţării a proclamat independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti şi separarea ei de Republica Federativă Rusă. Evenimentul a avut loc la scurt timp după ce Ucraina se constituia într-o Republică Democratică şi se proclamase independentă.

Bolșevicii ocupă Chișinăul

În iarna anilor 1917-1918, Republica Moldovenească traversa o profundă criză politică, socială şi naţională.
Rusia bolşevică nu voia să acorde basarabenilor dreptul la autodeterminare. Mai mult, cu ajutorul trupelor ruseşti aduse în Basarabia din Odessa şi Ţările Baltice, încerca să pună din nou stăpânire pe ea şi să instaureze puterea sovietică.
La 5 ianuarie 1918, trupele ruseşti, împreună cu formaţiunile bolşevice înarmate, ocupă Chişinăul, instalând un comandament al ruşilor, care era o filială pentru Basarabia a conducerii de la Petrograd. Acest comandament, numit Frontodel, era constituit din elementele cele mai corupte, fugite de pe front, unii dintre ei foşti deţinuţi de drept comun. Frontondelul se considera guvernul legitim al Basarabiei ca provincie a Rusiei, reprezentant al guvernului bolşevic, negând orice drept guvernului Sfatului Ţării. Se fac arestări şi chiar condamnări la moarte a unor deputaţi din Sfatul Ţării. Membrii Consiliului Director erau împrăştiaţi în toată ţara. Sunt arestaţi membrii Comisiei interaliate pentru aprovizionarea armatei române.

Armistiţiul din 5 decembrie 1917, încheiat la Brest-Litovsk, de Rusia cu armatele Germaniei şi Austro-Ungariei, a sporit haosul din armata rusă, declanşat de revoluţia bolşevică, dar dezastrul produs de retragerea ei în descompunere şi debandadă asupra Moldovei şi Basarabiei a ajuns la dimensiuni greu de imaginar.
În aceste condiţii dramatice, Blocul Moldovenesc, văzând că numai cu forţe proprii nu putea să ţină sub control situaţia,din Basarabia a cerut ajutor militar României. Guvernul român, condus de Ion I.C. Brătianu, a hotărât să răspundă acestei solicitări. Astfel, la 8 ianuarie 1918, patru divizii ale armatei române, comandate de generalul Ernest Broşteanu, au trecut Prutul. În ziua de 13 ianuarie 1918, armatele române intră triumfal în Chişinău, unde au fraternizat cu armata basarabeană.

Istorica zi de 27 martie 1918

Armata română a purtat lupte grele până ce au eliberat de bolşevici întreaga Basarabie. Cu mari jertfe umane au fost eliberate Tighina, Ismailul, Chilia, Vâlcovul, Cetatea Albă, Tiraspolul, Hotinul şi alte localităţi, mai ales în sudul Basarabiei. Drept răspuns, bolşevicii îl vor aresta pe Diamandi, ministrul român la Petrograd, apoi la 26 ianuarie 1918, Troţki anunţă ruperea relaţiilor diplomatice cu România şi confiscarea tezaurului român de la Moscova.
În această atmosferă de mari frământări, dar de data aceasta şi de mare entuziasm naţional, s-a ajuns la istorica zi de 27 martie 1918, când Sfatul Ţării a decis cu 86 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 36 de abţineri unirea Basarabiei cu România. „Republica Moldovenească (Basarabia) – se arată în declaraţie – în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi al dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”.

Tratatul de la Paris din octombrie 1920 recunoaşte apartenenţa Basarabiei la România. Din păcate, Rusia sovietică nu l-a recunoscut, ea nu s-a împăcat niciodată cu integrarea Basarabiei la România. De aici a urmat tot calvarul Basarabiei.
În perioada interbelică, Uniunea Sovietică a pus la cale un şir întreg de acte subversive cu scopul de a rupe Basarabia de România şi de a o anexa la Ucraina sau Rusia. Tratativele româno-sovietice din anii 1920-1924 privind problema frontierei comune n-au dat rezultate. Mai grav, în anul 1924, a fost creată în stânga Nistrului, din teritoriul Ucrainei, RSS Autonomă Moldova, pentru a demonstra că populaţia moldovenească a României doreşte stăpânirea sovietică.

Redacția