Ziua Mondială a Teatrului

p { margin-bottom: 0.1in; line-height: 120%; }

Teatrul ca sanctuar sau relaţia simbiotică între artist şi public

Teatrul, ca toate formele artelor spectacolului, este prin suspendarea activităţilor artistice, în suferinţă. O agonie lungă şi tristă cu final incert, care nu bucură aboslut pe nimeni. Trecerea spectacolelor în virtual este un lucru bun, dar nu unul determinant. Pentru că lipseşte atmosfera specifică unei săli pline, public ce aşteaptă ridicarea cortinei, aplauze, discuţiile din pauze, câte nu lipsesc…Acesta este contextul în care se aniversează vineri, 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului. Zi instituită în anul 1961, în cadrul Congresului Mondial de la Viena. Prima sărbătorire a fost să fie un an mai târziu, în 1962, 27 martie, zi în care debuta la Paris, stagiunea Teatrului Naţiunilor. Iar primul Mesaj a fost scris de…Jean Cocteau.

27 martie este ziua afirmării forţei de comunicare a artei scenice, modul de expresie a umanităţii dincolo de orice frontiere geografice, culturale, lingvistice, religioase, politice nu în ultimul rând.

Anul acesta scrierea Mesajului Zilei Mondiale a Teatrului a revenit dramaturgului pakistanez Shahid Nadeem, titlul ales fiind extrem, extrem de sugestiv, Teatrul ca sanctuar. Nu am să vă ofer textul în întregime, mă voi rezuma la câteva pasaje, sugestive însă: “Explorarea unor povești ca aceea a lui Bulleh Shah – și sunt atâtea, în toate culturile – poate deveni o punte între noi, creatori de teatru și public anonim, dar entuziast. Împreună, putem descoperi dimensiunile spirituale ale teatrului și putem construi punți de legătură între trecut și prezent, înspre un viitor care reprezintă destinația tuturor comunităților; credincioși și necredincioși, actori și bătrănei și nepoții lor. Motivul pentru care vă împărtășesc povestea lui Bulleh Shah și explorarea noastră a unui tip de teatru sufit este că, atunci când ne producem pe scenă, ne lăsăm purtați de o filosofie a teatrului, de rolul de precursori ai schimbării sociale și că, făcând aceasta, lăsăm o mare parte a maselor în urmă. Atunci când ne angajăm contra provocărilor prezentului, ne privăm de posibilitatea unei experiențe spirituale profund emoționante pe care ar putea-o oferi teatrul. În lumea de azi, în care sectarismul, ura și violența escaladează din nou, națiile par a se opune unele altora, credincioșii se războiesc cu alți credincioși, comunitățile revarsă ură asupra altor comunități…și în acest timp, copiii mor de malnutriție, mamele mor la naștere din lipsa îngrijirilor medicale prompte, iar ideologiile dușmăniei înfloresc.  Planeta noastră e cufundată din ce în ce mai adânc. Trebuie să ne reconstruim forța spirituală, trebuie să combatem apatia, letargia, pesimismul, cupiditatea, disprețul față de lumea în care trăim, față de planeta pe care trăim. Teatrul are un rol, un rol nobil, în a dinamiza și a mobiliza umanitatea să se înalțe din coborârea spre abis. Teatrul poate ridica scena, spațiul reprezentației, făcându-l să devină sacru. În Asia de Sud, artiștii ating printr-o plecăciune suprafața scenei, înainte de a pune piciorul pe ea; o tradiție străveche în care se împletesc spiritualul și culturalul. E timpul să regăsim această relație simbiotică între artist și public, între trecut și viitor. Creația teatrală poate fi un act sacru, actorii pot deveni cu adevărat avataruri ale rolurilor pe care le joacă. Teatrul ridică arta jocului la un nivel spiritual superior. Teatrul are potențialul de a deveni un sancutar, iar sanctuarul un spațiu al reprezentației”.

Naţionalul clujean în anul Centenar

În anul 58 al Zilei Mondiale a Teatrului, Naţionalul clujean aniversează Centenarul. Finalul stagiunii în curs propunând un număr însemnat de evenimente artistice, sub semnul întrebării deocamdată. Iată cum o frumoasă sărbătoare, dublă sărbătoare dacă avem în vedere şi Centenarul Operei Naţionale Române Cluj-Napoca, este în pericol de a nu se ţine. Trist, foarte trist, mai ales că gazdele au pregătit momente de neuitat, demne de un an Centenar. Când ne vom bucura de ele? Greu de spus, mai ales în aceste zile. Trăim cu speranţa unei zile mai bune mâine. Până atunci însă, nu ne rămâne decât să apreciem cele scrise de Shahid Nadeem. Şi să privim Teatrul ca sanctuar. Ceea ce şi este.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie