Zilele Clujului, în siguranță

Polițiștii clujeni acționează cu efective suplimentare pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii publice în zonele în care se desfășoară diverse manifestări, pe perioada Zilelor Clujului.

Întrucât în această perioadă vor avea loc concerte, spectacole, ateliere, expoziții, parade și multe alte evenimente, iar acestea vor atrage un public numeros, polițiștii clujeni recomandă cetățenilor să fie preventivi, pentru a nu deveni victime ale unor infracțiuni.

„Aveți grijă de bunurile pe care le aveți asupra dumneavoastră! Nu păstrați banii în buzunarele exterioare ale vestimentației! Furturile din genți se comit în special în locurile aglomerate. Dacă sunteți împins, verificați-vă imediat geanta, pentru a fi siguri că nu sunteți victima unui furt. Atunci când vă însoțesc copiii, nu îi lăsați nesupravegheați. Evitați conflictele, iar dacă în preajma dumneavoastră sunt persoane cu un comportament sau atitudine agresivă, nu încercați să interveniți pentru a le opri. Cereți sprijinul celui mai apropiat polițist sau sunați la 112. Îndepărtați-vă de cei cu un comportament neadecvat sau care au asupra lor obiecte periculoase și sesizați polițiștii” – recomandă polițiștii clujeni.

În ce privește conducătorii auto, aceștia sunt atenționați să respecte „cu strictețe” semnalele polițiștilor, să folosească locurile de parcare special amenajate și nu lase în vehicul, la vedere, bunuri de valoare.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie