Zi*le de turism: Turism montan şi de aventură, la Cluj

Organizaţia Studenţilor pentru Turismul Românesc (OST) provoacă clujenii la aventură, printr-un proiect de promovare a turismului montan – “Zi*le de Turism” -, care se va desfăşura în perioada 20-25 mai, la Cluj-Napoca. Evenimentul îşi propune să creeze „un context profesionist de informare a publicului pasionat de acest tip de turism”.

Pe parcursul a două zile consecutive, 21-22 mai, între orele 11:00 – 18:00, în Piaţa Muzeului se va desfăşura Tîrgul de Turism Montan, de Aventură şi Sporturi Extreme „Mocăniţa”. Prin acest eveniment, OST-iştii doresc să Turismfaciliteze comunicarea dintre asociaţiile şi firmele care promovează sportul extrem şi publicul interesat de aceste activităţi. Atracţia tîrgului o va reprezenta, ca în fiecare an, panoul de căţărări, ce va fi amplasat în Parcul “I. L. Caragiale” .

“Zi*le de Mişcare” reprezintă o campanie de promovare a sporturilor urbane active în rîndul tinerilor care doresc să-şi menţină tonusul şi sănătatea. Activităţile din cadrul acestei campanii se vor desfăşura pe parcursul a trei zile, astfel: 20 mai – alergare în Parcul Mare; 23 mai – tură organizată cu bicicletele în Cluj-Napoca; 24 mai – traseu de role în Parcul Rozelor şi pe malul Someşului. Toate activităţiile vor începe de la ora 15:00 şi se vor desfăşura pe parcursul unei ore.

“Zi*le de Excursii” reprezintă o campanie de promovare şi susţinere în rîndul tinerilor a sporturilor care pot fi practicate în mediul natural. Activităţile acestei campanii: 23 mai – echitaţie; 24 mai – parapantism; 25 mai – tură de rafting.

Din acelaşi proiect face parte şi conferinţa “Cu capul în nori şi cu picioarele pe pămînt” (20 mai, orele 18:00-19:30, restaurantul Maimuţa Plîngătoare), al cărei invitat de onoare este David Neacşu, alpinist român de renume internaţional, care a condus prima expediţie românească pe Everest, în 2003.

Treasure Hunt (Vînătoarea de comori) este o cursă pe echipe, programată pentru 22 mai, de la ora 12.00. Startul se va lua din faţa Casei de Cultură a Studenţilor. Echipele pot fi formate din maxim 3 persoane, iar înscrierea în competiţie se face de pe blog-ul Organizaţiei Studenţilor pentru Turismul Românesc – http://ziledeturism.wordpress.com/.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare