Yuppi Ride 2017 – Pedalăm 1800 km şi urcăm vârful Mont Blanc pentru copiii cu diabet, artrită juvenilă şi boli oncologice din Tabăra Yuppi

Asociaţia Clubul Sporturilor Montane Rupicapra organizează evenimentul Yuppi Ride, în perioada 18 august – 7 septembrie 2017. În cadrul proiectului, Alpar Katona şi Zoltan Szenasi vor pedala 1800 km şi vor urca vârful Mont Blanc. Acţiunea are ca scop strângerea de fonduri pentru asigurarea costurilor de tabara pentru copiii cu diabet, artrită juvenilă şi boli oncologice din Tabăra Yuppi.

Cei doi tineri vor porni pe biciclete din tabăra de la Săulia, acolo unde se desfăşoară taberele Yuppi, către Chamonix. Vor parcurge această distanţă în două săptămâni, în total 1800 km, traversând cinci ţări. Odată ajunşi în Chamonix, în următoarele şapte zile vor escalada vârful Mont Blanc, de 4809 m altitudine. Vor fi 21 de zile de efort şi aventură ancorate în ideea de minimalism şi simplitate.

„Dorim ca şi anul acesta să ne alaturăm efortului comunităţii de a sprijini aceşti copii, de a le asigura accesul la o experienţă care le va schimba modul de percepere a bolii cu care se confruntă. Într-un cuvânt, le va schimba viaţa. Anul trecut, în cadrul proiectului Yuppi Run pe care l-am realizat, am văzut cât de mult poate însemna pentru ei o astfel de acţiune de strângere de fonduri, de aceea ne dorim să putem continua acest gen de proiect, devenit o tradiţie pentru asociaţia noastră.” – a declarat Alpar Katona.

Detalii la adresele: https://www.rupicaprasocial.org/yuppiride şi http://yuppicamp.galantom.ro/yuppiride

Articole din aceeasi categorie