Volumul „Din mâinile valahilor schismatici” de acad. Ioan Aurel Pop, lansat la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Rectorul Universităţii „Babeş Bolyai”, acad. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, şi-a lansat duminică, în Sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, volumul „Din mâinile valahilor schismatici… Românii şi puterea în Regatul Ungariei medievale (secolele XIII-XIV)”, ediţie revăzută şi adăugită, apărută la Editura „Şcoala Ardeleană” din Cluj Napoca.

În faţa unui auditoriu extrem de numeros, format din elita academică şi culturală a oraşului, tineri, intelectuali avizaţi în domeniul istoriei, academicianul Ioan Aurel Pop a susţinut o remarcabiă prezentare a cărţii sale, răsplătită, la final, cu îndelungi aplauze.

„Obsesia mea a fost să mă apropii de izvoare, aşa m-au învăţat profesorii mei, care mi-au spus, în legătură cu trecutul: «Să nu crezi nimic din ce e scris de alţii.» Din izvoare am aflat că nu există o tăcere a surselor privitoare la români în Evul Mediu, în mileniul întunecat. Sunt o mulţime de surse care ne pomenesc, pe noi, românii. Lumea se întreabă unde sunt românii de la anul 300 până la anul 1300? În primul rând, românii, ca orice popor romanic, s-au format pe parcursul multor secole. Menţionarea românilor în istorie este împreună cu a francezilor, italienilor, catalanilor, adică a tuturor popoarelor romanice, în jurul anilor 800-900. Nu puteau apărea românii înainte de a fi: ei apar sub numele strămoşilor daco-romani, care erau pe cale de a deveni români. Şi francezii apar în istorie în jurul anului 800 şi ceva. În al doilea rând: din lectura acestor documente am aflat un lucru care m-a şocat: în jurul anului 1200 şi după, sunt menţionaţi, în documente, dintr-o dată, mulţi români şi în Transilvania, şi la Sud şi la Răsărit de Carpaţi, dar şi la Sud de Dunăre. Ce s-a întâmplat la 1200? A fost Cruciada a IV-a (n.r.: 1202-1204, convocată iniţial pentru recuceriea Ierusalimului printr-o invazie a Egiptului, a sfârşit în 1204, prin jefuirea Capitalei Ortodoxiei şi a Imperiului Bizantin, Constantinopol, act final al Marii Schisme din 1054), prin care pentru prima dată creştinii au cucerit Capitala Creştinătăţii. Anumiţi creştini au cucerit Noua Romă şi au intrat pe cai în cea mai mare biserică creştină din toate timpurile, «Sfânta Sofia» (n.r.: construită de Constantin cel Mare în anul 325, şi-a primit forma finală în 537, sub împăratul Iustinian I). Biserica «Sfântul Petru» din Roma a fost construită între 1506-1626. «Sfânta Sofia» a fost, timp de 1000 de ani, cea mai mare biserică creştină din lume şi cruciaţii au intrat în lăcaşul de cult pe cai. Abia atunci, când s-a cucerit Constantinopolul de către credincioşii occidentali, lumea a realizat Marea Schismă dintre Apus şi Răsărit. Până atunci, vreme de 150 de ani, lucrurile erau destul de nebuloase şi numai cercurile papale şi cele patriarhale de la Constantinopol percepeau că este o deosebire între Apus şi Răsărit”, a explicat academicianul Ioan Aurel Pop.

Universitarul clujean a făcut, apoi, referiri la situaţia din Transilvania, după anul 1200, dată care marchează prezenţa unui număr impresionant de români în documente de epocă, fapt ce nu se întâmplase înainte.

„O explicaţie ar fi că se perfecţionează cancelariile care emit documente, dar nu e suficientă această explicaţie. Am luat toate aceste mărturii şi le-am examinat. Am găsit că au un numitor comun: toate documentele care îi pomenesc pe români în jurul anilor 1200, respectiv câteva decenii după Cruciada a IV-a, îi pomenesc în calitate de victime; mereu li se lua ceva. Nu este niciun document prin care să li se dea ceva. Mi-am pus întrebarea de ce s-a întâmplat acest lucru. O episcopie din Crişana, în Tara fiilor cneazului Bâlea, a fost scoasă de sub autoritatea Constantinopolului şi trecută sub autoritatea Romei. Apoi, un document de la 1205 face menţiunea unui mare domeniu din Ţara Făgăraşului, smuls de la români pentru a se întemeia acolo o mânăstire cisterciană, ordin călugăresc catolic, desprins din benedictini, cu oameni harnici, muncitori. Înainte de 1215, în zona Sătmarului, în Medieşul Aurit, era o cetate cu teritoriul ei de jur împrejur, care abia atunci a fost smulsă «din mâinile românilor schismatici». În jurul anului 1200, zone întregi din Transilvania erau în posesia românilor. De ce trec toate astea în alte mâini ? Ce justificare ideologică a fost ? Aflăm din documente că nu a fost o justificare etnică şi una confesională, religioasă, din timpul unuia dintre cei mai mari teologi catolici din toate timpurile, Papa Inocenţiu al III-lea. Iniţial văzând că veneţienii şi alţii au cucerit Constantinopolul, papa i-a condamnat. Dar veneţienii au pus, în 1204, şi un patriarh latin, adept al cultului din Apusul Europei, la Constantinopol, pe Tommaso Morosini (1175 -1211), fără să îl întrebe pe papă. Acesta s-a gândit că în tot răul este şi un bine: în acest fel vor fi cu toţii atraşi la catolicism şi va fi eliminată schisma, iar biserica va fi din nou unită, din perspectivă papală. Potrivit Papei Inocenţiu al III-lea, cine refuza acest lucru putea fi dat spre jaf şi pradă fără ca acest fapt să fie un păcat. Cu alte cuvinte, toţi ortodocşii – cum îi numim mai târziu-, încăpăţânaţi, care nu au acceptat autoritatea papală şi regulile impuse de Roma, puteau fi expropriaţi. Pe acest fond, moşii şi episcopii răsăritene au fost date catolicilor, şi subordonate Romei. De aceea au apărut atât de mulţi români în documentele scrise, cu toţii expropriaţi. Toţi cei ce au venit în Ardeal – saşii şi secuii – au primit câte ceva, românilor li s-a luat cam tot ce aveau”.

Academicianul Ioan Aurel Pop a expus, în continuare, situaţia din secolul al XIV-lea, cu „asalturile islamului, şi nu numai ale islamului otoman”. Papalitatea a luat măsuri ferme, chiar dacă era exilată la Avignon – papalitatea s-a mutat de la Roma la Avignon, pentru că regele Franţei, Filip al IV-lea cel Frumos, a decis că Suveranul Pontif trebuie să fie francez.

***

Volumul „«Din mâinile valahilor schismatici…». Românii şi puterea în Regatul Ungariei medievale (secolele XIII-XIV)” de Ioan-Aurel Pop face parte din Seria de autor a Colecţiei Şcoala ardeleană de istorie, este dedicat Centenarului Marii Uniri, şi a apărut sub egida Academiei Române – Centrul de Studii Transilvane.

Cartea a fost prezentată, la lansare, de lect. univ. dr. Adinel Dincă de la Universitatea Babeş-Bolyai, de directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, dr. Tudor Sălăgean, precum şi de directorul Editurii „Şcoala Ardeleană”, Vasile Dâncu.

Carmen FĂRCAŞIU

Articole din aceeasi categorie