Vernisaj Mariana Codorean-Picovici

La Galeria de Artă a municipiului Dej a avut loc miercuri, 6 septembrie, vernisarea expoziţiei de pictură şi grafică, „Spaţiu şi timp”, semnată de plasticiana Mariana Codorean-Picovici. Despre autoare şi lucrările expuse pe simeze, au vorbit prof. Constantin Albinetz, şef Serviciu Cultură din cadrul Primăriei Dej şi artistul plastic Alexandru Picovici, preşedintele UAP din Turda.

Absolventă a Facultăţii de Arte Plastice din cadrul Universităţii de Artă şi Design Cluj (promoţia 1985, clasa conf. univ. dr. Ioana Antoniu), unde obţine şi un masterat în domeniul „Artelor plastice, decorative şi design – secţia Pictură” (clasa prof. univ. dr. Ioan Sbârciu), Mariana Codorean-Picovici (n. 1966) este, începând cu anul 2010, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Turda. Cu o activitate artistică de peste treizeci de ani, expune constant în cadrul unor expoziţii personale şi colective, la galeriile de artă din Turda, Cluj, Bârlad etc., fiind prezentă de asemenea la simpozioanele de artă organizate în Rimetea, Lupşa, Măguri-Răcătău, Cheile Turzii şi Poşaga.

Reunind 41 de lucrări, din care o parte însemnată aparţin ciclurilor generic întitulate „Poarta” şi „Timp şi tradiţii”, expoziţia de la Dej reprezintă parcursul artistic al Marianei Codoreanu-Picovici, din ultimii zece ani, de la figurativ, la non-figurativ, de la căutările inerente anilor de formare, la provocările şi decantările stilistice aduse de maturitate. Descoperindu-şi, se pare, adevărata „voce interioară”, artista sugerează în lucrările ei, printr-o paletă cromatică rafinată şi o stilizare judicioasă a formelor, numeroasele metafore legate de timp şi spaţiu, cu bogate rezonanţe simbolice: roţi dinţate, porţi, chei, lacăte, lanţuri etc. De unde şi senzaţia că timpul, devenit „imagine”, se „regăseşte” nu doar în ecuaţie cu spaţiul, ci şi în ipostaza de „memorie” a spiritualităţii omeneşti.

O expoziţie frumoasă, pe care dejenii iubitori de artă o pot vizita până la sfârşitul lunii septembrie.

M. VAIDA

Articole din aceeasi categorie