Vasile Iuga de Sălişte, Odeşti – 810 ani de atestare documentară

Cunoscutul editor şi îngrijitor de cărţi, manager al Fundaţiei Culturale Pro Maramureş Dragoş Vodă, Vasile Iuga de Sălişte a lansat cu ani în urmă colecţia Monographica, ajunsă acum la nr. 15 prin strădaniile sale de a oferi o astfel de carte de identitate pentru localitatea Odeşti din Ţara Codrului, cu prilejul a 810 ani de atestare documentară (1205). E vorba de cea mai recentă apariţie în editura pe care o patronează şi care beneficiază de o prefaţă a acad. Ioan Aurel Pop şi de traduceerea unor texte latineşti de Vasile Rus. Ne găsim astfel în faţa unei cărţi cu caracter de restituţie ştiinţifică, pe care prefaţatorul o subliniază cu deosebire vechimea şi continuitatea „acestui sat de legendă”, prin care trăieşte istoria noastră, deoarece subliniază d-sa „Ţara românească este o ţară de ţări”, iar ele trăiesc prin satul românesc, vatra şi obârşia oamenilor acestor zone maramureşene. Monografia pe care o concepe V.Iuga urmează de aproape tipicul consacrat al lucrărilor de acest gen: prezentarea reliefuui, a climei, a solului, a vegetaţie şi faunei, a păsăretului şi a tuturor împrejurărilor limitrofe ale arealului respectiv. De o importanţă deosebită se bucură aspectele legate de viaţa religioasă, şcolară şi culturală, etnografic-folclorică a satului, de toponimie şi descoperirile arheologice, întrucât satul a beneficiat în timpurile vechi de o cetate impresionantă. . Autorul are răbdarea să ne prezinte figurile emblematice ale satului, cum ar fi preotul Vasile Gavriş sau învăţătorul Gavril Drăgan, figurile de legendă ale lui Găvrilă Mihali Ştrifundă, Gheorghe Paşca sau Vasile Blidaru, acesta din urmă cunoscut luptător în munţi împotriva orânduirii comuniste. Sunt descrise principalele monumente ale satului, cum ar fi biserica, monumentul eroilor sau crucea de marmură ridicată în 2003.Partea centrală a cărţii, şi cea mai importantă, este rezervată însă prezentării vieţii istorice a localităţii, prin încercarea de depistare a tututor documentelor emanate de regalitatea maghiară sau alte oficialităţi, prin care satul sau porţiuni din el sunt atribuite unor nobili sau persoane recompensate pentru servicii, dar şi numeroasele procese care au avut loc în epoca medievală pentru delimitarea şi moştenirile de avere. Pentru a înţelege mai bine modul în care elementul românesc este atestat şi se afirmă în viaţa zbuciumată a provinciei, autorul face atente şi extinse incursiuni în istoria Transilvaniei, de la pătrunderea ungurilor în acest spaţiu,la rezistenţa pe care românii au opus-o la asuprire şi degradarea socială. În vederea acestui scop, el apelează la izvoare naţionale sau străine, în care Vlahii sau Blacii sunt mereu prezenţi, la fel cum au fost prezenţi în momentele cele mai dramatice al istoriei Transilvaniei, în răscoale şi tumulturi sociale, în războaie şi ciocniri armate, cu rol din ce în ce mai important în confruntările dintre nemeşii maghiari, adepţi ai susţinerii ideii de principat autonom şi tendinţele de ocupaţie ale Habsburgilor. Este de reţinut participarea românească la confrunătile dintre curuţi şi lobonţi, dar şi la cele referitoare la momentele în care românii şi-au pus amprenta asupra unor mişcări sociale şi politice importante, cum ar fi domnia lui Mihai Viteazul, răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan, mişcarea lui Pintea Viteazul, Unirea de la 1918 şi chiar dezmembrarea României la 1940. Istoria satului, cu voievozii care îşi fac apariţia periodic, cu invaziile de lăcuste, cu ameninţările foametei şi a altor calamităţi capătă, prin relatările animate şi apelul la documente, aspectul de cronică în mers, configurând o istorie vie şi caleidoscopică, de care autorul nostru se arată mereu interesat, spre a susţine pulsaţia caracteristică satului de munte şi a locuitorilor care rămân încadraţi, în ciuda vicisitudinilor, într-o comunitate românească expresivă şi trainică. Spiritul răzbătător al oamenilor locului, dorinţa lor expresă de emancipare socială şi politică este subliniată cu orice prilej, unele pagini, cum ar fi cele consacrate luptelor preconizate de Vasile Lucaciu, capătă relieful unor afirmări emblematice, care au dus la împlinirea idealului suprem al românilor transilvăneni, la proclamarea Marii Uniri. Evenimentul este bine conturat, prin precizarea delegaţilor comunei la strălucitul eveniment şi la modul în care Odeştiul a răspuns îndatoririlor lui. Satul, care a fost numit în vechime Vada sau Voda, atestă o dată în plus, prezenţa elementului românesc predominant, pe care autorul ştie să-l sublinieze pe tot parcursul cărţii sale, ceea ce ridică importanţa demersului său.

Mircea POPA

Articole din aceeasi categorie