Vârstele Sfântului Nicolae

În celebrul monolog al lui Jaques din piesa de teatru „Cum vă place, II, 7”, William Shakespeare spune că omul în viață joacă mai multe roluri și actele în care se împarte viața acestuia sunt șapte: întâi e prunc, școlar, îndrăgostit, soldat, judecător, bătrân, iar în scena cea din urmă, e prunc din nou. Pentru mulți contemporani Sfântul Nicolae rămâne o legendă, pentru noi este un sfânt al Bisericii, a cărui viață merită a fi cunoscută și apreciată la adevărata ei valoare istorică.

Potrivit tradiției, Sfântul Nicolae s-a născut în localitatea Patara, capitala Lyciei. În acest oraș Sfântul Apostol Pavel s-a oprit în portul de la Mediterana pentru a schimba corabia în drumul lui spre Ierusalim din a treia călătorie misionară. „Și a fost că după ce ne-am despărțit de ei, am plecat pe apă și, mergând de-a dreptul, am venit la Cos și, a doua zi, la Rodos, iar de acolo, la Patara. Și găsind o corabie care mergea în Fenicia, ne-am urcat în ea și am plecat” ( FA 21, 1-2). Astăzi acest port este înecat de aluviuni, dar recentele șantiere arheologice turcești au scos la iveala două faruri care vegheau intrarea în radă. La fel și clădirea consiliului care găzduia Liga Liciană, prima uniune democratică din istorie și un model pentru noua republică ateniană, pe care în mod sigur și Sfântul Nicolae a văzut-o, a fost recent descoperită. Tradiția mai reține că Nicolae era singurul copil al unei familii de creștini înstăriți.

Persecuția generală începută de împăratul Decius în anul 250 a atins și comunitatea creștină din Patara. În anul 258 avem informații despre doi martiri din acest oraș: Paregorius și Leo, care au murit în timpul persecuției împăratului Valerian. În acest context ostil, Sfântul Nicolae s-a născut în jurul anului 260. Se crede că părinții lui au murit de ciumă pe când Nicolae era foarte tânăr și această dramă familială l-a făcut să facă mai multe pelerinaje în Palestina și în Egipt.

Nicolae avea aproximativ 20 de ani când s-a petrecut acel moment care l-a transformat într-o legendă – întâmplarea cu cele trei fete trimise de tatăl lor să se prostitueze datorită lipsei de zestre pentru a le mărita. După primele două pungi cu bani de aur aruncate pe geam, părintele a așteptat să vadă cine este binefăcătorul despre care avea credința ca va veni din nou, pentru a-și arăta recunoștința în fața acestei generozități. În fața acestei deconspirări, Nicolae i-a cerut părintelui să nu îi divulge identitatea. Părintele a fost atât de mișcat de generozitatea acestui tânăr, încât a spus tuturor celor din oraș ceea ce făcuse Nicolae pentru el și pentru fetele lui. Din acest moment începe povestea generozității și discreției Sfântului Nicolae.

Ceva mai târziu, Nicolae a fost hirotonit episcop al Mirei, un al oraș important din Licia, la est de Patara. Mira este cunoscut ca fiind locul unde Sfântul Pavel a schimbat corăbiile în portul Andriake, în timpul călătoriei sale spre captivitatea romană. „Și dac’am străbătut Marea Ciliciei șia Pamfiliei, am sosit la Mira Liciei” (FA 27, 5). Și acest oraș a cunoscut persecuția dură a împăratului Valerian, în timpul căreia episcopul Themistocles al Mirei a fost martirizat.

Nu știm aproape nimic de perioada aceasta din viața Sfântului, dar putem presupune că era ocupat să-și împlinească multiplele lui îndatoriri pastorale din această importantă episcopie. Problemele au reapărut în anul 303, când Dioclețian a declanșat ultima mare persecuție a Bisericii, în care creștinii au fost excluși din armată sau din celelalte oficii publice, în care copii ale Sfintei Scripturi au fost distruse și proprietățile Bisericii confiscate. În acest timp, îndrăgitul episcop Methodius, din Olympos, oraș din Licia, a fost martirizat. Colegul mai mic de domnie al lui Dioclețian, Galeriu, a dat un edict în jurul anului 304, în care toți episcopii trebuia să fie închiși și să aducă sacrificii publice zeilor sau, în caz de refuz, să sufere pedepse. Fără niciun fel de îndoială, Nicolae s-a numărat și el printre episcopii închiși și torturați, supraviețuind perspecuției și primind calitatea de „Mărturisitor”. Galeriu a pus capăt persecuțiilor, reluate cu o mai mică intensitate de Maximinus Daia. Eusebiu de Cesareea a notat de martiriul creștinilor din Frigia, o regiune la nord de Licia, în care soldații au dat foc cetății în care locuiau creștinii și aceștia au murit în foc.

Aceasta era lumea lui Nicolae și a Bisericii creștine în care acesta a slujit.

La data de 13 iunie 313, Lacatanțiu ne spune că împăratul Liciniu a dat un edict din palatul său imperial din Nicomedia, care garanta libertatea religioasă și restituia Bisericii toate proprietățile confiscate. Creștinismul devenea, în sfârșit, o religie legală.

Un moment important din biografia sfântului Nicolae este acela al prezenței la Sinodul de la Niceea, convocat în anul 325 de împăratul Constantin cel Mare. Sunt multe discuții, legate inclusiv de numărul participanților. A fost sau nu Nicolae pe lista delegaților la acest sinod? Există, în prezent, nu mai puțin de șase liste. Pe lista primilor sosiți la sinod figurează doar 200 de nume, care include un singur delegat din Licia, Eudemus de Patara. Mulți alți reprezentanți sunt din provinciile vecine, așa încât lipsa delegaților din Mira este demnă de reținut. Eusebiu de Cesareea ne dă o listă cu 250 de participanți. (Viața lui Constantin 3,9). Eustatius de Antiohia ne vorbește despre 270 de participanți (Theodoret, Istoria Bisericească 1,7), în timp ce Atanasie de Alexandria vorbește de 318 participanți (Scrisoare către Episcopii din Africa 2). Totuși, toate aceste liste amintite de teologi care au fost la sinod includ și numele lui Nicolae. Diferența de număr și de nume se explică și prin faptul că fiecare dintre cei trei autori menționați au ajuns în momente diferite la sinod.

Participarea Sfântului Ierarh Nicolae la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325, menționată de Teodor Anagnostul (anagnost – citeț – în Biserica „Sfânta Sofia“ de la Constantinopol), autor al „Istoriei Tripartite“, pare a fi singurul indiciu sigur privind istoricitatea Sfântului Ierarh Nicolae și prezența lui la primul sinod ecumenic.

Un episod enigmatic este acela al palmei date la sinodul de la Niceea de Sfântul Nicolae ereticului Arie, care l-a provocat pe sfânt prin expunerea învățăturilor sale eretice. Una dintre cele mai vechi reprezentări ale scenei pălmuirii lui Arie de către Sfântul Ierarh Nicolae se află la Mănăstirea Panaghia Soumela din Trabzon, Turcia. Gestul sfântului împotriva lui Arie a produs tulburare, deoarece Sfântului Nicolae i-au fost reținute însemnele arhieriei: Sfânta Evanghelie și omoforul. În timp ce Sfântul se afla închins într-o celulă, Mântuitorul și Maica Domnului i s-au arătat în chip minunat. Mântuitorul i-a înapoiat Sfântului Nicolae Evanghelia. Apoi, Maica Domnului i-a oferit acestuia omoforul arhieresc, restabilindu-l în treapta episcopală. Icoanele tradiționale ale Sfântului Nicolae înfățișează aceasta minune în imaginea în care, în stânga, Hristos oferă Evanghelia, în dreapta Maica Domnului ofera omoforul, iar în centru, Sfântul Nicolae le poartă. Când împăratul Constantin a auzit despre această minune, a ordonat ca Sfântul Nicolae să fie reabilitat.

Nicolae a murit cândva înainte de 343, dar lista episcopilor din Mira ne dau ca data a morții sale 6 decembrie 330. De-a lungul secolelor memoria sa a început să fie cinstită în Mira, prin construirea de biserici în cinstea sa.  Celebră rămâne până astăzi biserica din Demre (Antalya), care are fresce cu scene din viața sa, ce datează încă din secolul al XII-lea. Procopius de Cesareea vorbește despre o biserică pe care împăratul Justinian i-a ridicat-o Sfântului Nicolae în Constantinopol, în anul 555. În anul 1087, negustori din Bari au oprit în portul Andriake. Deghizați în pelerini, ei au mers la Biserica din Mira și au furat moaștele Sfântului Ierarh Nicolae din sarcofagul lor și le-au dus la Bari. O nouă basilică a fost sfințită în anul 1095 de către Papa Urban al II-lea, după ce a încheiat marele Conciliu de la Bari, la care a participat și Anselm de Canterbury.

Moaștele Sfântului se află sub absida altarului. O amplă lucrare de restaurare a criptei a început în anul 1950, când Vaticanul a permis ca asupra craniului și celorlalte fragmente osoase să se facă măsurători cu raze X. Din aceste măsurători, antropologul Caroline Wilkinson a refăcut, în anul 2004, chipul sfântului. În 2014, folosindu-se de tehnologia 3D, au fost refăcute reconstrucțiile faciale din care a rezultat figura unui bărbat de 60 de ani, cu o barbă lungă, cu capul rotund, cu maxilarul ușor pătrat, al cărui nas fusese rupt, probabil în timpul persecuțiilor. Cercetările despre Sfântul Nicolae sunt conduse de călugărul Dominican Gerardo Ciofari, care a înființat și un Centru de studii cu numele sfântului. Un document i-a atras atenția, Praxis de Stratelatis (Regulamentul oficiului miliar), scris de un autor grec anonim, în jurul anul 400. Documentul vorbește de salvarea de la moarte a trei civili nevinovați de către Sfântul Nicolae, în urma unor acuzații false de furt. Această referința este importantă, întrucât elemente din biografia sfântului capătă fundamentare istorică.

Reforma a declarat un război cultului sfinților, pe care îl considera periculos, întrucât se baza pe superstiții și legende. De această furie a lui Luther nu a scăpat nici Sfântul Nicolae, a cărui sărbătoare a fost înlocuită cu cea a Pruncului Iisus – Kristkindl. Se pare că memoria sfântului a fost mult mai puternică decât această furie trecătoare a istoriei, așa încât, în mod ironic Kriss Kringle, derivate din sărbătoarea instituită de Luther, a devenit al doilea nume al Sfântului Nicolae.

Cel care îi consacră sfântului ultima vârstă a fost Clement Clarke Moore (1779 – 1863), care a scris, în 1822, poemul „Era o noapte înainte de Crăciun”, care mai era numit și „O vizită la Sf. Nicolae”. Astfel a devenit o tradiție ca fiecare familie americană să recite acest poem înainte de Crăciun. Cel care i-a consacrat imaginea comercială de astăzi a fost desenatorul Thomas Nast, care a și ilustrat o bună perioadă de timp revista „Sfântul Nicolae”.

În Biserica Romano-Catolică, în timpul Papei Paul al VI-lea, imaginea Sfântului Nicolae a fost reclasificată, pe motivul multor legende care s-au țesut în jurul ei. În acest fel Papa Paul al VI a retrogradat, la 14 februarie 1969, sărbătoarea Sfântului Nicolae, din sfânt major al Bisericii, cu sărbătorire universală, la statutul de simplu sfânt, a cărui prăznuire la 6 decembrie este opțională.

Vârstele Sfântului Nicolae devin epoci ale culturii și civilizației europene, astfel: copilăria corespunde cu nașterea și afirmarea ortodoxiei, cavalerismul său corespunde epocii cruciadelor și senectutea cu Reforma. În concluzie, putem spune că „nu istoria a stăpânit asupra Sfântului Nicolae, ci Sfântul Nicolae a stăpânit istoria”.

Pr. Bogdan IVANOV

Articole din aceeasi categorie