Vaccinarea contra pseudopestei aviare

În această perioadă călduroasă creşte riscul ca păsările de curte să fie infectate cu virusul care provoacă pseudopesta aviară. Deşi se transmite mai rar la om, pericolul nu poate fi exclus. Virusul afectează numeroase specii de păsări, inclusiv fazanii sau păunii. Zilele trecute l-am contactat medicul veterinar Iuliu Lupea, de la Circumscripţia Sanitar – Veterinară Gherla, care ne-a spus că pe raza urbei sunt înregistrate (desigur, cifra se schimbă de la o zi la alta) 2.800 de găini. Chiar în această perioadă se efectuează vaccinarea pentru pseudopesta aviară, în gospodăriile populaţiei din localitate, dar şi în comunele Fizeşu Gherlii şi Sic, sate care intră tot în raza de acvtivitate a dispensarului veterinar pe care îl conduce. Această acţiune de prevenire a bolilor transmisibile se realizează după un program bine întocmit, astfel încât să cuprindă toate gospodăriile unde se cresc păsări de casă.

Ţara noastră a iniţiat, încă din anul 2006, un Plan de contingenţă pentru această boală, iar în 2014 Autoritatea Naţională Sanitar – Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor a elaborat şi un manual în această privinţă, care stă la baza acţiunii de vaccinare împotriva pseudopestei aviare, din această perioadă (iunie – iulie). Aceste vaccinări sunt necesare, deoarece în caz de înbolnăvire a păsărilor pierderile economice sunt importante. Să nu uităm că, începând cu anul 2005, această boală a evoluat dramatic, după care, conform statisticilor statisticile Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor, situaţia s-a ameliorat treptat.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie