USR Cluj se opune subvenţionării chiriilor de către municipalitate

Reprezentanţii USR Cluj consideră iresponsabilă propunerea administraţiei locale de a aloca un milion de euro pentru subvenţionarea chiriilor celor în stare de nevoie dar care nu primesc o locuinţă socială, arătând că soluţia corectă ar fi creşterea fondului de locuinţe sociale, prin măsuri cu efecte pe termen lung. „În contextul în care 5.667 de locuinţe din patrimoniul public al oraşului au fost înstrăinate în ultimii 20 de ani, iar oraşul are abia 1.325 de locuinţe sociale disponibile, considerăm că alternativele disponibile sunt mijloace mai responsabile pentru creşterea fondului de locuinţe sociale”, spun reprezentanţii USR. Potrivit acestora, un milion de euro poate fi dedicat anual construirii de locuinţe sociale, pentru refacerea stocului de locuinţe. „Printr-o licitaţie desfăşurată corect, preţul final de construire poate fi coborât sub 400 EUR/mp incluzând finisarea, iar cu această sumă se pot construi 2500 mp de locuinţe anual. În aceşti 20 de ani în care problema locuirii a fost ignorată, cu această sumă anuală s-ar fi putut construi de la zero mai mult de 1.200 de apartamente cu o suprafaţă medie de 40 de mp, media locuinţelor de la noi din ţară.

Un milion de euro poate fi dedicat exproprierii şi recondiţionării clădirilor nefolosite sau subfolosite din patrimoniul administraţiei pentru a fi folosite drept locuinţe sociale”, subliniază cei din USR, considerând că un milion de euro poate fi dedicat chiar şi achiziţionării de apartamente de pe piaţa liberă pentru a revitaliza zone subfolosite pentru a creşte stocul de locuinţe sociale.

Amintim că, în ultima şedinţă de Consiliu Local a anului trecut, primarul Emil Boc a spus că anul viitor Primăria va subvenţiona până la 200 de euro chiria pentru persoanele marginalizate. „Sper că vom găsi resurse financiare, ca pentru persoanele marginalizate sau cu risc de marginalizare, acele persoane care se descurcă foarte greu, muncesc, dar nu pot să-şi plătească chiria, să subvenţionăm în proporţii diferite partea de chirie. Este o practică pe care am întâlnit-o şi în alte oraşe europene. Primăria să vină cu un sprijin din chiria pe care aceste persoane o plătesc şi noi subvenţionăm 25,50,75% în funcţie de situaţia copiilor pe care familia îi are în întreţinere şi a problemelor sociale pentru a-i ajuta pe cei care sunt activi, doresc să muncească”, a afirmat edilul, precizând că municipalitatea îşi propusese – înainte de intrarea în vigoare a prevederilor guvernamentale prin care bugetul oraşului a pierdut 28 de milioane de euro -, să aloce un milion de euro pentru 2018 pentru a subvenţiona o parte din chirie pentru persoanele active, dar care sunt cu risc de marginalizare. „Vrem să sprijinim cu subvenţionarea, cu decontarea unei părţi din chirie. Consiliul Local va stabili că alocarea maximă va fi de 150, 200 de euro. Atât se poate deconta maxim din chiria pe care o plăteşti. Va fi un contract legal, înregistrat la Finanţe. Ne uităm unde chiriile sunt mai mici”, a arătat Boc făcând referire la locuitorii de pe strada Cantonului. Oamenii care muncesc de pe Cantonului sunt vizaţi de acest proiect. Am văzut acolo mulţi oameni serioşi, care muncesc. şi nici nu am mai avea problemele pe care le avem astăzi cu cei care primesc locuinţe sociale şi nu-şi plătesc cheltuielile”, a spus primarul, subliniind că cei care au copii mai mulţi vor avea o subvenţie mai mare, până la 100%. „Aşteptăm la buget să vedem ce sume de bani avem. Numărul familiilor care vor beneficia va depinde de alocarea financiară pe care o punem. Aveam iniţial în vedere un milion de euro. Asta însemna să avem peste 400-500 de familii care să fi beneficiat de un sprijin de până în 200 de euro. Acum, să vedem cât vom reuşi să punem în buget ca alocare financiară”, a mai spus primarul în ultima şedinţă din 2017 a Consiliului Local, reiterând faptul că intenţia de alocare a banilor a existat anterior reducerii bugetelor locale.

Adriana STUPAR

Articole din aceeasi categorie