USAMV Cluj-Napoca – organizator al Conferinţei Rectorilor din Universităţile Danubiene

În perioada 7 – 8 noiembrie 2013, în campusul USAMV Cluj-Napoca (Amfiteatrul Bleumarin al Institului de Cercetare în ?tiinţele Vieţii) din Calea Mănăştur nr. 3-5 va avea loc cea de a 30-a reuniune a CONFERINŢEI RECTORILOR DIN UNIVERSITĂŢILE DANUBIENE.

CONFERINŢA RECTORILOR UNIVERSITĂŢILOR DANUBIENE (DRC) este o asociaţie europeană a universităţilor din spaţiul danubian, fondată în anul 1983 la iniţiativa rectorilor universităţilor din Ulm, Linz, Viena şi Budapesta. Scopul acestei asociaţii este perfecţionarea învăţămîntului superior din ţările riverane Dunării, atît prin dezvoltarea universităţilor membre, cît şi prin stabilirea şi facilitarea contactelor bilaterale şi multilaterale între universităţile membre. În timp, universităţilor fondatoare li s-au alăturat şi alte universităţi, din Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Polonia, România, Serbia şi Muntenegru, Slovacia, Slovenia şi Ucraina, astfel că în prezent în această reţea inter-universitară activează 56 de instituţii de învăţămînt superior din 13 ţări.
În contextul lansării recente a Programului Uniunii Europene pentru Cercterare-Inovare “Orizont 2020” şi a “Parteneriatului European pentru Inovare”, precum şi a altor programe europene pentru finanţarea cercetării în cadrul exerciţiului financiar 2014 – 2020 al Uniunii Europene, tema din acest an a conferinţei este  Parteneriatul pentru Cercetare şi Inovare în regiunea Dunării,  element esenţial în construcţia solidă şi durabilă a Strategiei UE pentru Regiunea Dunării.

Această conferinţă, organizată cu aportul Ministrului Educaţiei Naţionale a României, se bucură de prezenţa d-lui Johannes Hahn – Comisarul UE pentru Politici regionale, d-lui Dacian Cioloş – Comisarul UE pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, a directorului general adjunct DG RTD, dl Rudolf Strohmeier, precum şi a directorului general adjunct al JRC (EU Joint Research Centre), dl Vladimir Sucha. Un mesaj video va fi de asemenea adresat participanţilor de către dna Maire Geoghegan – Quinn – Comisarul UE pentru Cercetare, Inovare şi ?tiinţă.

Alături de înalţii funcţionari europeni, la lucrările conferinţei vor participa dl Mihnea Costoiu – Ministrul delegat al Educaţiei şi Cercetării, dl Daniel Constantin – Ministrul Agriculturii şi al Dezvoltării Rurale, dl Tudor Prisecariu – Ministru secretar de stat pentru cercetare, dl Adrian Curaj – Director general al UEFISCDI, precum şi Acad. Cristian Hera – vicepreşedinte al Academiei Române.
Lucrările conferinţei vor fi conduse de Prof.dr. Jirí Balik – Rectorul Universităţii de ?tiinţele vieţii din Praga, Preşedintele DRC şi Prof. dr. Martin Gerzabek – Rectorul Universităţii BOKU din Viena şi Prof. dr. Doru Pamfil – Rectorul USAMV Cluj-Napoca, în calitate de vice-preşedinţi ai DRC.

Programul conferinţei include 6 sesiuni de prezentări care vizează: cercetarea şi inovarea în Regiunea Danubiană în perspectiva Programului Orizont 2020 şi a noii strategii europene pentru Regiunea Dunării, perspectivele privind dezvoltarea de parteneriate între universităţile membre pentru dezvoltarea rurală a regiunii dunărene, precum şi suportul ştiinţific ce poate fi asigurat de Joint Research Center (JRC) al UE şi de Danube Academy Conference (DAC) pentru implementarea strategiei UE în zona dunăreană.
Cu ocazia Conferinţei se va semna şi acordul de partenariat dintre DRC şi Conferinţa Academiilor Danubiene, reprezentată de dl preşedinte Stefan Luby. La reuniune şi-au anunţat participarea peste 50 de rectori ai universităţilor din spaţiul danubian şi vor fi primite ca noi membre şapte universităţi, dintre care cinci din România.

La sfîrşitul reuniunii, în cadrul Adunării generale, se va alege noua echipă de conducere a DRC şi se vor adopta unele modificări la statut datorate recentei înregistrări a organizaţiei la Bruxelles, cu un nou sediu la Viena.
USAMV Cluj-Napoca este a doua universitate din România care organizează o conferinţă DRC, după cea din 2004, care s-a desfăşurat la UBB Cluj-Napoca.

Articole din aceeasi categorie