Unde sunt banii pentru aniversarea Centenarului României?

În aceste zile au loc în plenul reunit al Parlamentului dezbaterile asupra proiectelor de buget şi al asigurărilor sociale pentru 2018, urmând ca votul final să fie în 21 decembrie. Proiectul de buget, analizat sptămâna trecută în comisiile de specialitate ale Parlamentului, a atras deja o serie de de discuţii.

Liberalii s-au arătat revoltaţi, printre altele, de faptul că veniturile la nivelul administraţiilor locale scad cu un miliard de euro. Tot PNL, prin vocea liderului Ludovic Orban, a avertizat că nu vor creşte salariile angajaţilor din sectorul public decât cu 4 la sută, deşi s-a promis o majorare cu 25 la sută. Binenţeles, şi cei din USR au avut o serie de obiecţii pe seama proiectului de buget. Ei au fost nemulţumiţi de faptul că se dau prea mulţi bani la Programul Naţional de Dezvoltare Locală, cerând diminuarea finanţării. Asta ar putea însemna că USR vrea ca satul românesc să rămână în continuare în mocirlă şi mizerie, fără apă curentă, fără canalizare şi cu drumuri ca în secolul XIX. Binenţeles, au fost şi alte opinii, multe dintre ele aberaţii, spuse doar din dorinţa de a contesta bugetul.

Mărturisesc, nu sunt specialist în finanţe şi nici în construcţie bugetară, însă ce m-a surprins a fost că nimeni nu a fost preocupat de alocările acordate Ministerului Culturii. De ce spun acest lucru? După cum se ştie, anul viitor sărbătorim 100 de ani de la evenimentul unic şi înălţător de la 1 Decembrie 1918, când românii au ales să trăiască într-un singur stat naţional. Normal şi firesc ar fi fost să fi văzut un minim interes faţă de cum marcăm acest eveniment, ce proiecte avem la nivel naţional şi cum le finanţăm. Dacă ne uităm la bugetul aprobat săptămâna trecută de Comisiile de Buget Finanţe reunite ale Parlamentului, vedem că pentru Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale s-a alocat doar cu 50 la sută mai mult faţă de anul trecut. Mai exact, Ministerul Culturii va beneficia de 1.117,4 milioane lei. E mult, e puţin, vă las pe dumneavoastră să apreciaţi. Ce ştim e că ministere precum cel al Justiţiei, cel Public, cel al Mediului de Afaceri şi chiar Secretariatul General al Guvernului se bucură de sume mult mai mari. Din proiectul de buget mai aflăm că, din suma totală care îi revine Ministerului Culturii, numai 150 milioane lei sunt prevăzuţi pentru finanţarea manifestărilor, acţiunilor şi proiectelor prilejuite de aniversarea Centenarului României (1918 – 2018) şi a Primului Război Mondial, ceea ce înseamnă aproximativ 32 de milioane de euro.

La ce şi cum vor fi folosiţi aceşti bani nu ştim. Poate ne va spune Ministerul Culturii. Oricum, suma pare modestă, ceea ce înseamnă că nici programul de acţiuni şi manifestări gândit (sau nu?) de guvernanţi nu este unul foarte ambiţios. În aceste condiţii, pentru a salva ce se mai poate salva privind acordarea respectului cuvenit Sărbătorii tuturor românilor, nu mai rămâne decât ca autorităţile locale, judeţene şi mediul privat să înţeleagă importanţa aniversării a 100 de ani de la Marea Unire şi să sprijine proiectele iniţiate pe această temă. Asta şi pentru a spăla cât de cât atitudinea ruşinoasă a Guvernului, care nu pare a se gândi la marcarea acestui eveniment.

Articole din aceeasi categorie