Un sfârâiac

Într-una dintre poveştile lui Ion Creangă (cât îmi mai aduc şi eu aminte de ea), un ţigan – regret, dar pe vremea aceea nu exista politically corectness şi, orice ar fi, eu n-am să-l corectez pe Ion Creangă -, un ţigan, deci, bate la poarta unui gospodar şi îi zice să-i dea de mîncare că i-a lucra ceva. Omul îi dă să manânce, îi dă şi o cană cu vin, vede prin curte o bucată de fier şi îl întreabă ce-i poate face din ea. Ia, îţi fac o coasă, spune ţiganul, şi după ce termină de mâncat şi bea vinul aprinde un foc şi se apucă de bătut la fier. După o vreme mai cere o cană cu vin, o bea şi pe aia şi zice bade, chiar coasă n-a ieşi, da-ţi fac o seceră, bună şi secera, spune gospodarul, mai bocăne ce mai bocăne ţiganul la fier, mai bea o cană cu vin, bade, nici seceră nu iese, da’ un ciocan oi putea face (dacă tot am început cu secera, ciocanul nu poate lipsi), fă şi ciocan, o fi şi ăla bun la ceva, iarăşi ciocăneşte ţiganul, bade, din fierul ăsta nu iese nici ciocan, poate un ac, fă ac, numai să faci oareşce, zice omul, da’ poate îmi dai încă o cană cu vin? Omul – ce să facă? -, îi mai dă o cană cu vin, ţiganul (să-i spunem, totuşi, fierar, sau poate nu?) o bea, se mai moşmondeşte pe lîngă foc, şi zice: Bade, nici ac nu iese, da’ îţi fac un sfârâiac cum n-ai mai văzut. Da’, ce-i ăla sfârâiac?, întreabă gospodarul. Ia uite aici, îl aude, şi numai ce îl vede cum aruncă bucata aia de fier încins într-o găleată cu apă, şi apa face sfârrrrrr…

Nu ştiu alţii cum sunt, dar în ultima vreme, când îmi aduc aminte de vreo poveste, mă gândesc aşa, fără să mă coordoneze cineva, nici măcar domnul Dragnea, la ce se întâmplă chiar în zilele astea. Bunăoară, mă gândesc la cum, întoarsă cu forţe proaspete din vacanţa de Rusalii, doamna Olguţa şi-a luat inima în dinţi, taurul de coarne sau statuia vie a lui Daea de coadă şi a anunţat ceea ce bănuia mai toată lumea: că salariile bugetarilor s-ar putea să crească, dar nu chiar cu 50%, şi nu tocmai din 1 iulie, ci abia cu 25%, şi asta numai din 1 ianuarie anul viitor. Şi, mă mai gândesc cum, după ce a primit această preţioasă indicaţie, Camera Deputaţilor a votat (cu mici excepţii) legea salarizării, asta după ce adoptase cu un timp în urmă programul de guvernare al PSD-ului, în care se spunea cu totul altceva. Se spunea, de exemplu, că salariile profesorilor cresc din 1 iulie, treabă care, din cîte se vede, nici vorbă să se mai întâmple. Se mai spuneau şi altele, dar acum nu avem timp de ele.

Doamna Olguţa a motivat “decalarea” prin faptul că se depăşeşte “anvelopa bugetară” de 32 de miliarde lei, altfel spus, acum nu sunt destul de mulţi bani pentru majorarea salarială. Pentru majorări ar fi nevoie de o sumă doar un picuţ mai mare, mai exact de 76 miliarde lei, după cum afirmă şi Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor şi premierul Sorin Grindeanu. (Că tot i-am amintit, să sesizăm că nici unul dintre ei nu a fost de faţă la votul din Cameră, ceea ce ar putea reprezenta un indiciu despre cât de mult sunt de acord cu această lege.)

Însă, lăsând asta la o parte, ne-am putea întreba dacă banii ăia, care nu există acum, vor exista la anul. Desigur, ne-am mai putea întreba şi altele. De exemplu, ne-am putea întreba şi ce se va întâmpla cu impozitul pe gospodărie, despre care nu mai scoate nimeni nici o vorbă, şi care ar urma să fie de numai 10% din venituri, sau cum va fi cu deducerile alea care nu se impozitează. Până la urmă vom vedea ce şi cum, însă după cum arată lucrurile până acum, tot mai mult mi se pare că programul de guvernare al PSD-ului semănă din ce în ce mai tare cu un sfârâiac.

Viorel DĂDULESCU

Articole din aceeasi categorie