Un meşter amator a racordat conducta de apă la cea de gaz!

Câteva familii din centrul municipiului Cluj Napoca au avut, recent, de suferit, după ce un meşter amator a montat o centrală termică ilegal, fără a fi autorizat pentru asemenea lucrări, racordând conducta de apă la cea de gaz. Opt familii puteau fi grav rănite şi agoniseala de o viaţă spulberată, iar acest caz nu este, din păcate, unul singular – informează Departamentul de comunicare al Delgaz Grid.

Într-un comunicat remis, marţi, presei, compania atenţionează consumatorii casnici asupra riscurilor la care se expun atunci când apelează la neprofesionişti, persoane neautorizate, pentru diverse intervenţii la instalaţiile interioare de gaze naturale, „crezând greşit că astfel pot rezolva probleme mai repede şi cu bani mai puţini”.

„Conform legislaţiei şi normelor în vigoare, instalaţiile interioare de utilizare a gazelor naturale sunt în proprietatea şi în administrarea consumatorilor,  iar aceştia au obligaţia legală să le întreţină şi să respecte normele de utilizare pentru funcţionarea lor în condiţii de siguranţă. Ceea ce trebuie însă neapărat reţinut este că orice modificare/intervenţie la instalaţia de utilizare a gazelor naturale din interiorul unui imobil trebuie să fie realizată numai de către firme autorizate în acest sens de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Meşterii de ocazie nu sunt niciodată o soluţie sigură nici pentru clientul care doreşte o modificare a unei instalaţii de gaz şi nici pentru vecinii acestuia, care pot deveni păgubiţi sau victime colaterale ale unui eventual incident provocat de o intervenţie neautorizată” – atenţiopnează Delgaz Grid, prin intermediul unui comunicat remis, marţi presei.

Amintind cazul meşterului care a racordat conducta de apă la cea de gaz, Delgaz Grid atenţionează consumatorii casnici că respectarea instrucţiunilor de utilizare a gazelor naturale, precum şi apelarea la specialişti în cazul modificărilor la instalaţiile interioare de utilizare a gazelor naturale „sunt condiţii absolut necesare pentru a elimina posibilitatea de producere a unor evenimente grave”.

„Pentru propria siguranţă, consumatorii trebuie să respecte cu stricteţe următoarele reguli privind utilizarea instalaţiilor de gaze naturale: să nu folosească improvizaţii la instalaţiile de utilizare; să asigure o ventilare permanentă în încăperile unde funcţionează centralele termice sau aparatele de consum cu flacără liberă; să nu folosească aparate de utilizare care nu sunt etanşe sau nu au tiraj; să asigure verificarea şi curăţarea coşurilor de fum cel puţin de două ori pe an (o dată, obligatoriu înaintea începerii sezonului rece)” – atenţionează Delgaz Grid.

M. T.

Articole din aceeasi categorie