Un ghid turistic dedicat persoanelor nevăzătoare a fost lansat la Cluj

Un ghid turistic al Clujului în limbaj Braille, transpus şi în format audio, destinat persoanelor nevăzătoare, a fost lansat marţi în cadrul proiectului „Terra Cognita” implementat în premieră naţională de Asociaţia Babilon Travel, informează AGERPRES.

Potrivit directorului asociaţiei, Gabriel Nagy, ghidul cuprinde o serie de obiective aflate pe un traseu Terra-Cognita-2considerat reprezentativ pentru istoria oraşului Cluj-Napoca.

„Asociaţia Babilon Travel a încheiat proiectul local «Terra Cognita», o premieră naţională, care şi-a propus promovarea unui traseu turistic pilot, în centrul istoric al municipiului Cluj-Napoca, adaptat nevoilor nevăzătorilor din ţară şi străinătate. Suportul material este format din ghiduri turistice audio sau tipărite cu caractere Braille şi hărţi tactile, care permit unei persoane sau unui grup de persoane nevăzătoare să parcurgă în siguranţă un traseu de vizitare a Clujului. Traseul cuprinde cele mai reprezentative obiective turistice, monumente şi lăcaşuri de cult şi scoate în evidentă dimensiunea multiculturală şi multietnică a oraşului. Suportul material este disponibil în limbile română şi engleză, dar şi în format digital”, a spus Nagy, într-o conferinţă de presă de prezentare a proiectului.

De asemenea, în cadrul acestui proiect au fost calificaţi şi patru voluntari, vorbitori de limbă engleză, care îi vor însoţi pe turiştii nevăzători care vizitează Cluj-Napoca.

Proiectul „Terra Cognita” a fost demarat la finalul lunii martie, iar valoarea finanţării sale este de 5.500 de lei. Proiectul a fost derulat în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca.

Asociaţia Babilon Travel a fost înfiinţată în anul 2013 la Cluj-Napoca şi îşi propune promovarea durabilă a turismului, agroturismului, turismului rural şi ecoturismului, a tradiţiilor şi a meşteşugarilor din România, cu accent pe Ardeal şi zona Clujului, în rîndul tinerilor, a persoanelor defavorizate sau cu dizabilităţi.

Articole din aceeasi categorie