Un destin și un poem nemuritor – Andrei Mureșanu și al său „Un răsunet”

Un destin de profet, poet și luptător pentru națiunea sa, cel al lui Andrei Mureșanu, se cuvine să fie rememorat la Centenarul Unirii, când înțelesul unor cuvinte precum „iubire de neam”, „conștiință națională”, „patriotism” se cere purificat de denaturări și redefinit, ca expresie a unor valori nepieritoare.

La scurt timp după mișcarea revoluționară din decembrie 1989, Imnul național al României devenea cântecul „Deșteaptă-te, române!”. Sute de mii de manifestanți l-au intonat atunci, spontan, pe tot cuprinsul țării. Textul și, se presupune, linia melodică, aparțin poetului Andrei Mureșanu și o altă Revoluție, cea de la 1848, a fost contextul primei apariții a poemului numit, în manuscris, Unu răsunetu, și publicat în nr. 25, din 21 iunie 1848, al revistei „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, editată la Brașov de George Bariț.

Autorul, Andrei Mureșanu (1816-1863), originar din Bistrița, a fost instruit pe băncile școlilor Blajului din sânul Bisericii Greco-Catolice, lăcașuri de credință și cultură din care a emanat mișcarea de natură iluministă, generatoare de conștiință și identitate națională, Școala Ardeleană. Din generația poetului fac parte cărturari, istorici și publiciști de prestigiu, precum: Timotei Cipariu, Aron Pumnul, August Treboniu Laurian, Simion Bărnuțiu și George Bariț, cu toții greco-catolici, constituind cea de-a doua generație a Școlii Ardelene.

Pe Andrei Mureșanu, fiu al unei familii sărace, dorința de a se lumina prin studiu l-a mânat, în 1832, de la Bistrița spre Blaj, pentru a fi elev al Gimnaziului Superior Greco-Catolic, iar din 1836, al Seminarului Teologic Greco-Catolic. Prețuirea folclorului, atracția spre teatru, cinstirea trecutului istoric și adânca iubire de neam le-a primit adânc în suflet și conștiință în timpul anilor petrecuți în școlile Blajului. În 1838 s-a îndreptat spre Brașov, pentru a lucra ca institutor la școala română condusă de George Bariț, unde a rămas doi ani, după care s-a mutat la Gimnaziul românesc, până în 1839. Aici a început să colaboreze la gazetele lui Bariț, Foaie pentru minte, inimă și literatură și Gazeta de Transilvania, cu poezii și articole. Și-a propus ca opera lui să reflecte frământările naționale și sociale ale vremii. Tot la Brașov, și-a întemeiat familia, s-a căsătorit cu Suzana Greceanu, care-i va dărui opt copii. Idealurile vieții sale l-au propulsat între fruntașii Revoluției de la 1848, participând, la 3/15 mai 1848, la Adunarea de pe Câmpia Libertății de la Blaj. Spiritul său, luminat de cunoaștere și inspirat poetic prin talentul cu care era înzestrat, a fost capabil să exprime, prin poemul „Un răsunet”, sentimentele și dorința de libertate a românilor. Nicolae Bălcescu a numit acest poem „Marseilleza românilor”. Gheorghe Bariț scria despre colegul de studii din școlile blăjene și prietenul său, Andrei Mureșanu: „Dacă acest bărbat nu ar fi conceput, cântat și scris nimic altceva mai bun, în toată viața sa, decât cele unsprezece strofe din 1848 care poartă titlul modest Un răsunet și se începe: «Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, în care te-adânciră barbarii de tirani», imortalitatea lui la națiunea noastră dincoace de Carpați i-ar fi asigurată”. Cursul istoriei a dovedit nemurirea de care Dumnezeu l-a învrednicit pe poet, prin forța mesajului acestui poem. Iosif Șterca-Șuluțiu spunea: „Pe cât timp va suna o vorbă românească pe acest pământ, udat de sângele și de lacrimile străbunilor – coardele rupte pururea vor vibra și vor răsuna «Deșteaptă-te române»!”.

După înfrângerea revoluției, în 1849, Andrei Mureșanu a trecut în Muntenia, împreună cu Bariț. Aici a fost luat prizonier de armata țaristă și dus până în nordul Moldovei. La întoarcere s-a stabilit la Sibiu, ca funcționar și traducător la „Buletinul oficial al guvernului”, serviciu în care nu s-a putut adapta. Și-a continuat, în paralel, activitatea publicistică, lucrând și la traduceri. Din 1861, când a fost pensionat, a trăit în sărăcie. În 1862 i-a apărut un volum cuprinzând poezii dintre cele care fuseseră publicate în presă, precum și o parte din traduceri. A continuat să o ducă greu, motiv pentru care Societatea ASTRA i-a acordat un premiu de 50 de galbeni. În noaptea de 11 spre 12 octombrie 1863, poetul a murit la Brașov, în lipsuri materiale, după un îndelungat „morb nervos”, cum nota presa vremii. Destinul său, chiar și prin partea sa de apus, se aseamănă cu cel al lui Avram Iancu sau al poetului Mihai Eminescu. Deși au plecat din această lume săraci, copleșiți de neîmplinirea marilor idealuri și vise cărora s-au dedicat, aparent învinși de boală, întuneric și sărăcie, ei au fost biruitori și neamului luminători prin lupta dusă, prin exemplul și moștenirea spirituală transmisă generațiilor ce au urmat.

Cât de frumos îl elogia Eminescu: „Mureșan scutură lanțul cu-a lui voce ruginită, / Rumpe coarde de aramă cu o mână amorțită, / Cheamă piatra să învie ca și miticul poet, / Smulge munților durerea, brazilor destinul spune, / și bogat în sărăcia-i ca un astru el apune, / Preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet” (Epigonii).

Mai târziu, Arhiereul mărturisitor Iuliu Hossu, episcop greco-catolic și primul cardinal român, i-a așezat numele între „proroci, chemători cu glas dumnezeiesc pentru a pregăti plinirea a ceea ce pogora din cer și a formării sufletului nou”, elogiindu-l prin cuvintele: „Și au venit vestitori cu glas de arhangheli ai judecății și ai dreptății lui Dumnezeu. Unul dintre aceștia este Andrei Mureșanu, care era întemeiat pe credința în Dumnezeu. De aceea glasul lui a răsunat neîntrerupt în sufletul neamului. Cuvântul lui a fost cuvânt de nădejde, cântare de leagăn, el (…) a crezut în dreptatea lui Dumnezeu: Preoți cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină, a strigat el. S-a cutremurat și cenușa înaintașilor în morminte… Purtătorii crucii, suntem chemați să ne reașezăm în fruntea oștirii”, a spus Episcopul care a vestit românilor, în 1 Decembrie 1918, Marea Unire de la Alba Iulia. În sufletul său, poate vibra atunci, la ceasul împlinirii unității neamului, ecoul poemului „Un răsunet”: „Români din patru unghiuri, acum ori niciodată / Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri! / Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, / Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ!”.

V.S.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *