Turda în sărbătoare

A XIX-a ediţie a Zilelor Municipiului Turda va avea loc în perioada 16-18 august, astfel că timp de trei zile oraşul va fi animat de concerte, expoziţii, concursuri, spectacole de stradă, recitaluri gastronomice, manifestări sportive şi proiecţii de film, potrivit unui program perfectat de Primăria Turda, în colaborare cu mai mulţi parteneri şi sponsori.
Festivalul se va desfăşura în mai multe locuri din oraş şi va cuprinde zeci de evenimente.
Deschiderea oficială va avea loc vineri, 16 august, la ora 10, când turdenii vor putea admira în zona pietonală din centrul oraşului o expoziţie auto. Pentru cei mici a fost organizată, în Parcul Central, o zonă de distracţii animată de roboți transformers, dinozauri, personaje din desene animate, spectacole de magie şi de iluzionism, trambuline, topogane, un trenuleț şi mașinuțe electrice. Tot în Parcul Central se va desfăşura și Festivalul bucătăriei turdene.
De la ora 17, la Galeria de Artă „Valer Suciu”, va avea loc vernisajul expoziției „Portretiști transilvăneni sec. XIX-XX”, organizată de Casa colecțiilor Turda. Tot vineri, de la ora 20, pe scena din centrul oraşului va concerta formaţia Maximilian și Feelings, iar de la ora 22 va urma un recital oferit de Loredana.
Zilele Municipiului Turda continuă sâmbătă 17 august, ora 10, în Sala Mare a primăriei, cu premierea cuplurilor care au aniversat 50 de ani de căsătorie, iar de la ora 10,45 va avea loc lansarea cărții „Legăturile lui Mihai Viteazul cu Turda”, autori Petre Suciu și Valentin Vișinescu.
Alte atracţii ale zilei de sâmbătă sunt Expoziţia Retromobil din Parcul Central, şi un spectacol de teatru pentru copii. Tot sâmbătă, la Teatrul „Aureliu Manea” va avea loc Gala Premiilor Zilelor Municipiului Turda, în cadrul căreia vor fi distinşi şefii de promoţie (de la şcoli generale şi licee), participanţii la olimpiadele judeţene (premiul 1), la olimpiadele naţionale (premiile 1, 2 şi 3), la olimpiadele internaţionale (premiul 1, 2, 3 şi menţiuni), la concursurile de muzică și dans (locul 1 național, respectiv locurile 1,2 şi 3 internațional) şi la concursurile sportive (locul 1 naţional, 1,2 şi 3 internaţional). În acelaşi context va avea loc festivitatea „10 pentru Turda”, cele zece categorii de anul acesta fiind: actori, interpreţi vocali, sportivi, jurnalişti, oameni de afaceri, instituţii, licee, brand-uri, ONG-uri şi, nu în ultimul rând, scriitori. Manifestările zilei de sâmbătă Festivalul va continua duminică, 18 august, de la ora 9, cu o ceremonie dedicată comemorării lui Mihai Viteazul, evenimentul urmând să aibă loc la Mănăstirea Mihai Vodă. În Parcul Central sunt programate o serie de activităţi pentru copii, un concurs de tir şi o degustare de preparate culinare. De la ora 14, va avea loc un spectacol folcloric susținut de ansamblurile “Datina Turdeană”, “Țarina” și “Someșul Napoca”. De la ora 21, pe scena din centrul oraşului vor concerta Andreea Bănică și Ștefan Bănică, după care turdenii vor putea urmări un spectacol de lasere, artificii şi tunuri de confetti.
C.P.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *