Trump avertizează Rusia că urmează riposta în Siria

AFP
Preşedintele Donald Trump a susţinut miercuri că animozitatea în relaţiile cu Rusia este provocată în mare parte de ancheta ‘coruptă’ – dirijată în opinia sa de către Partidul Democrat – privind ingerinţa rusă în scrutinul prezidenţial american din 2016.
Acest mesaj al lui Trump a venit într-o serie de postări pe Twitter în care el mai întâi a avertizat Rusia să se pregătească pentru rachetele pe care armata americană le va lansa asupra Siriei, apoi a estimat că relaţiile ruso-americane sunt acum mai proaste ca pe vremea Războiului Rece, afirmând totuşi într-o notă mai conciliantă disponibilitatea SUA de a ajuta Rusia să depăşească dificultăţile economice, dar cu condiţia opririi ‘cursei înarmării’.
‘Animozitatea cu Rusia este provocată în mare măsură de Ancheta Falsă şi Coruptă privind Rusia, dirijată de toţi loialiştii democraţi, sau de persoane care au lucrat pentru Obama’, a scris pe Twitter preşedintele Trump, care în ultimele zile a alimentat speculaţiile despre o posibilă demitere a procurorului special Robert Mueller, ce investighează presupusa ingerinţă rusă în alegeri.
Mueller ‘este cel care are cele mai multe conflicte de interese (…) cu excepţia probabil a lui Rosenstein’, a continuat Trump în postarea sa, făcând referire la numărul doi al Departamentului Justiţiei. ‘Nu a existat nicio imixtiune (a Rusiei n.red), aşadar îşi pierd vremea’, a conchis Trump.
Acest mesaj este al treilea postat de el miercuri pe Twitter şi în care face referire la relaţiile ruso-americane în contextul evoluţiilor din Siria, după presupusul atac chimic în care zeci de persoane şi-au pierdut viaţa în apropiere de Damasc. În timp ce SUA şi statele occidentale atribuie acest atac regimului sirian, un general rus afirmă că el a fost “înscenat în faţa camerelor de filmat” de Căştile Albe, organizaţie de salvatori-voluntari sirieni aflaţi în zona rebelă şi care a denunţat prima atacul din oraşul Douma.
Donald Trump a condamnat atacul “atroce” comis asupra unor “civili nevinovaţi” şi a spus că va lua o decizie cu privire la paşii de urmat în următoarele 24-48 de ore.
O replică a venit din partea ambasadorului Rusiei în Liban, Aleksandr Zazipin, care a declarat că Rusia va doborî orice rachetă americană ce ar fi lansată către Siria, precum şi instalaţiile de pe care acestea vor fi lansate.
Reacţia lui Trump a venit miercuri în primul său mesaj din seria de postări pe Twitter. ‘Rusia a promis că va doborî una câte una toate rachetele trase către Siria. Pregăteşte-te Rusia, pentru că ele vor veni, frumoase, noi şi inteligente (‘smart’). Nu ar fi trebuit să fii prietenă cu un animal care ucide cu gaze (‘Gas Killing Animal’), care-şi ucide propriul popor şi îi face plăcere’, a scris preşedintele american pe reţeaua de socializare.
El a devenit puţin mai conciliant în postarea următoare, în care, deşi a estimat că acum relaţiile ruso-americane sunt chiar mai proaste decât pe vremea Războiului Rece, SUA şi Rusia au nevoie să coopereze şi să înceteze ‘cursa înarmării’.
‘Relaţiile noastre cu Rusia sunt acum mai proaste ca oricând, inclusiv decât în perioada Războiului Rece. Nu există niciun motiv pentru aceasta. Rusia are nevoie de noi pentru economia ei, ceea ce ar fi foarte uşor de făcut, şi avem nevoie ca toate naţiunile să lucreze împreună. Să oprim cursa înarmării?’, a indicat liderul de la Casa Albă.
“O idee excelentă! Propunem să se înceapă cu distrugerea armelor chimice. A celor americane”, i-a răspuns într-o postare pe Facebook purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova. Ea a mai menţionat că ‘rachetele inteligente trebuie să zboare în direcţia teroriştilor, nu a guvernului legitim’ sirian.
Negând orice acuzaţie, acesta din urmă a reacţionat calificând drept o “escaladare periculoasă” ameninţările preşedintelui Donald Trump privind loviturile aeriene, acuzând totodată SUA că susţin terorismul în Siria.
La rândul său, premierul turc Binali Yildirim le-a cerut Rusiei şi SUA că înceteze această ‘ceartă de stradă’. ‘În aceste zile, membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU au o responsabilitate şi mai mare. Însă, ei ce fac? Se ameninţă prin intermediul postărilor pe Twitter’, a spus Yildirim. “Nu este momentul pentru rivalitate, este momentul să ne gândim la rănile regiunii (…). Este momentul să lăsăm deoparte cearta despre cine e mai puternic”, a spus premierul turc.
După toate aceste declaraţii, preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimat “speranţa că judecata sănătoasă va prevala” în relaţiile internaţionale. “Într-adevăr, situaţia din lume nu poate să nu stârnească îngrijorare. Situaţia pe plan mondial devine tot mai haotică. Cu toate acestea, sperăm că în final judecata sănătoasă va prevala şi că relaţiile internaţionale vor lua o direcţie constructivă, că sistemul mondial va deveni mai stabil şi mai previzibil”, a declarat Putin în timpul unui discurs susţinut la Moscova în faţa unor diplomaţi străini.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *