Trif (USR): „72 de senatori ascund gunoiul sub preş, îngropând România sub gunoaie”

Vicepreşedintele USR Cluj-Napoca, George Trif, acuză zeci de senatori – de diferie coloraturi politice – pentru faptul că au respins raportul Comisiei Parlamentare de anchetă privind situaţia deşeurilor din România condusă de senatorul USR, Allen Coliban, considerând că „ascund gunoiul sub preş, îngropând România sub gunoaie”. Trif arată că, pe parcursul a 70 de pagini, plus peste 200 pagini de anexe, Raportul arată multiplele deficienţe din sistemul de management al deşeurilor din România şi incidentele provocate de acestea, analizează starea sistemului de colectare şi reciclare a gunoaielor, la final recomandând măsuri de corecţie. Potrivit vicepreşedintelui USR Cluj-Napoca, concluziile raportului arată că „managementul deşeurilor din România se află într-o criză generalizată care acoperă absolut toate sectoarele sale”.

Totodată, George Trif precizează că, raportul militează pentru promovarea economiei circulare care susţine refolosirea şi reciclarea, în dauna consumerismului care recomandă folosirea şi aruncarea bunurilor. „Un studiu din raport arată că depozitarea a 10.000 de tone de deşeuri creează 6 locuri de muncă, în timp ce reciclarea lor creează 36 de locuri de muncă. Astfel, în România, economia circulară ar crea 180.000 de locuri de muncă până în 2030 şi ar duce la economisirea între 10 şi 40% a diferitelor tipuri de resurse naturale”, subliniază reprezentantul USR Cluj-Napoca, declarându-se revoltat de faptul că, deşi puşi în faţa acestor evidenţe, 72 de senatori au respins în luna aprilie raportul, refuzând şi amânarea discutării lui în prezenţa preşedintelui comisiei, Allen Coliban. „Pe rând, PSD, PNL, PMP, UDMR au motivat demagogic votul împotrivă. Poate în încercarea de a ascunde mai departe gunoiul sub preş, cum au făcut-o şi în timpul guvernărilor lor anterioare. Sau, au alte priorităţi, precum salvarea puşcăriabililor, sau pentru că, pur şi simplu, vor să îngroape România sub gunoaie”, conchide George Trif.

Adriana STUPAR

Articole din aceeasi categorie