Traian T. Toduţ, PE CĂRĂRILE SUFLETULUI

În pleiada de scriitori născuţi în Ţara Moţilor, un loc binemeritat îl ocupă şi autorul acestui volum de versuri, clujeanul Traian T. Toduţ, poet deja consacrat, care din anul 2014 face parte din Liga Scriitorilor din România şi participă activ în cadrul Cenaclului literar „Artur Silvestri” din Cluj-Napoca. Un om cald şi blând, cu un zâmbet aparte şi o vorbă care te unge de fiecare dată pe suflet, exprimând o credinţă vie, trăită, nu fariseică. E statornic în prietenii, mereu atent la ocazii festive, cu câte un telefon de felicitare şi cu sincere vorbe ce-i izvorăsc din bunătate, din atenţia pe care o manifestă faţă de cei din jur, iubind oamenii şi socializând „ca pe vremuri”.

Autorul acestui volum s-a născut la poalele Munţilor Vlădeasa, în localitatea Poieni, zonă pitorească, binecuvântată de Dumnezeu, care fascinează şi acum pe toţi aceia care au ocazia să o cunoască. Poetul şi-a petrecut copilăria în satul natal, cunoscând problemele şi viaţa oamenilor de acolo, obiceiurile şi năzuinţele acestora. Este, de fapt, cheia scrisului său, sursa unui dor neastâmpărat până ce pixul nu se aşterne, caligrafic, pe foaia ce aşteaptă o nouă rimă. Fără să emită pretenţii la un vers încărcat de metafore şi de semnificaţii, ca să nu dea prea mult de furcă criticilor, poezia d-lui Toduţ este una a stărilor de moment, a amintirilor metamorfozate, a peisajului care-l locuieşte şi pe care-l poartă mereu cu el, cu un sentiment de reverenţă, încărcat de pioşenie şi respect în faţa creaţiei divine. Natura înconjurătoare devine, astfel, a doua natură a poetului.

De aici, Domnia sa s-a inspirat în cea mai mare parte în realizarea operei, care cuprinde aproximativ 2000 de poeme, în cele, cu acesta, nouă volume: LIMANURI, ARIPI DE GÂND, PRIMĂVARA ZĂPEZILOR TÂRZII, ŞOAPTELE MUNŢILOR, CÂND SENTIMENTELE AU NUME, DIN GRAMATICA SUFLETULUI, POARTA CERULUI, CICATRICELE SUFLETULUI. Deşi, de fiecare dată, îşi propune că va fi ultimul, dorinţa aceasta de a lăsa urme despre felul în care trăieşte un om care iubeşte sincer şi simplu, curat, este de nestăvilit, venită parcă dintr-o rădăcină hrănitoare. De aceea, sperăm, nu se va opri aici. Ar fi o pierdere pentru cititori, dar şi pentru scriitor! Este aerul înalt pe care-l respiră frumos.

Poetul Traian T. Toduţ este un poet prolific, cu un stil propriu, inconfundabil, fascinează prin originalitate, foloseşte un limbaj neaoş, spontan, sincer, nealterat de alte influenţe din afară. Atras spre condei, aşterne iubirea aşa cum îi dictează şi îl îndeamnă, radiografiind sufletul cu bun simţ limpede ca un izvor de munte. Tăria munţilor i-a dat verticalitate, aşezare în tipare sănătoase, ţărăneşti, cu drag de lucrurile sfinte. Familia este un dar de la Dumnezeu, de aceea respectul pentru înaintaşi este privit ca o binecuvântare şi cântat prin versuri ritmate. Influenţele populare transpar în ritmul lecturii, autorul încercând însă, mereu şi mereu, alte rime, un acel ceva care să aducă noutate, să capteze atenţia şi interesul cititorilor. Stând în natură, admirând şi contemplând, poetul îşi linişteşte sufletul tulburat de vâltoarea năvalnică a vieţii, de nenaturalul trăirii de astăzi, încercând să coloreze totul într-o lumină optimistă, un suflu al speranţei în ceva mai bun, mai frumos, mai calitativ.

Într-o lume care cumpără şi vinde, orice şi oricât, în care capcanele comerţului însăilează inima de prezent şi imediat, de o vrere distructivă, Traian Toduţ găseşte exact refugiul de care are nevoie, locul interior care să-l construiască pentru cer: acolo unde Dumnezeu trăieşte, în colţurile neatinse de lăcomie şi distrugere, pe care le transpune apoi, filtrate prin sita minţii sale, în producţii literare. Fin şi atent observator al fenomenelor şi întâmplărilor, vine spre oameni cu o ofertă ca o pâine caldă, gata să fie tăiată pentru suflet. Acasă este acolo unde te întâlneşti cu ancestralul, unde mai este vreme de taifas şi de pus, cu adevărat, ţara la cale.

Toate aceste calităţi se regăsesc şi în acest volum, Pe cărările sufletului, volum care sperăm că va capta interesul cititorilor şi care are meritul de a scoate în evidenţă virtuţile unui poet matur, iubitor de frumos, de oameni şi de natură.

Fie şi un vers, dacă atinge şi transformă, cheamă la izvoare, înseamnă că n-a fost în zadar.

Dinu Virgil

Articole din aceeasi categorie