Totuşi, se mişcă

Oare de ce trebuie să inventăm, mereu, roata?

Oare de ce trebuie să redescoperim, mereu, câte un Adevăr, după ce l-am respins, înjurat, afurisit sau uitat, v-aţi întrebat?

Oare de ce trebuie să regândim, mereu, gândirea, după ce o punem la colţ, ne dezvăţăm de ea şi o batjocorim? – v-aţi întrebat?

N-avem timp. N-avem vreme să ne întrebăm, să răspundem, nici atât. Nu-i timp, nu-i vreme … Omul e ocupat cu rata la bancă a băieţilor buni, cu şmechereala băieţilor isteţi şi cu impostura băieţilor … cum care băieţi? Cam zilnic ne izbim de unul, de altul sau şi mai des ne izbesc ei.

Şi pentru ce avem timp? Cum pentru ce? Pentru minţit, furat, invidiat, bârfit şi urât! Pentru asta se găseşte oricând putere, minte, ore, zile … ani! Nu degeaba se zice că cel mai longeviv sentiment uman este ura. Uman?

Asistăm în zilele noastre la o exacerbare a vechilor greşeli pe care generaţiile precedente „le-au fumat”, veţi zice. Dar nu la dimensiunea asta, deşi crime, delaţiuni şi dedublări au fost din belşug în Istorie, pe fiecare treaptă. Atunci – pentru bani, avere, rang, titlu. Acum, fix la fel! Ce-i asta? Totuşi, se mişcă?

Galilei, onest, a plecat Dincolo cu al său Eppur si muove* Şi-i drept, Pământul se învârte, se mişcă. Normal ar trebui să se mişte, adică să se schimbe şi oamenii lui, mai ales că Heraclit din Efes demult atrăgea atenţia că „Nu te poţi scălda de două ori în apa aceluiaşi râu” şi că „Totul curge”. Mai nou aflăm că-n fiecare clipă celulele corpului nostru se nasc, iar altele mor. Astfel că la şapte ani suntem un om nou. Om nou? Cu apucături vechi!

Omul nou a fost speranţa anticilor, a Renaşterii şi a comunismului, dar el nu s-a născut încă. Nu i-am permis noi, îmblătiţi în atâtea rele, năravuri, şmecherii, ticăloşii şi descreierări, de câte suntem în stare. Şi asta, aparent, în numele unor frumoase ideologii sau idealuri măreţe.

Totuşi, se mişcă.

Vine Primăvara, o simţim cum curge în seva fiecărui pomişor sau copac, în primii ghiocei, în râsul copiilor şi în ochii Mamei, cei care niciodată nu mint şi nu se înşeală. Vine vara, o simţim în zburdălnicia vrăbiuţelor, a graurilor şi a ciocănitoarei, care ieri „consulta” un copac în parc. Natura, da, se mişcă şi ştie renaşte în fiecare an mai proaspătă, mai măreaţă. Vine toamna, vine iarna, vine primăvara… Totul se mişcă.

Dar noi?

Totuşi, se mişcă, ar trebui să ne spunem când ne apucă lehamitea, oboseala sau dorul. Şi, cu siguranţă ne-am energiza, ne-am optimiza, ne-am îmbărbăta. Căci acesta este Adevărul. Încet, cătinel, prea încet poate, prea cătinel, dar se mişcă! Astăzi ştim mai multe decât am ştiut vreodată! – zice Ştiinţa Mare, crescută anii aceştia în explozie exponenţială. Dar la ce ne foloseşte? – ar zice un cârcotaş. Astăzi se trăieşte mai mult decât în alte epoci istorice devastate de războaie, dueluri, epidemii şi ignoranţă. Dar se trăieşte greu şi urât! – ar zice acelaşi cârcotaş. Astăzi trăim în Era comunicării, când practic informaţia a desfiinţat instantaneu, aproape, distanţele. Dar trăim însinguraţi, din ce în ce mai însinguraţi! – ar zice cârcotaşul, pe drept cuvânt. Cine-i de vină?

Totuşi, se mişcă, ar trebui să ne spunem când ne apucă invidia, răzbunarea sau deznădejdea. Şi, cu siguranţă ne-am energiza, ne-am optimiza, ne-am îmbărbăta. Căci acesta este Adevărul. Şi totuşi, parcă niciodată omul n-a fost mai invidios, mai răzbunător şi mai aplecat spre depresie ca acum. Cine-i de vină?

Cine-i de vină că nu ştim să gândim, să iertăm şi să iubim? Cine-i de vină că nu avem minte bună, inimă caldă şi caracter frumos? Cine-i de vină? Căci în Lumea asta în care trăim şi în care totul este legat cu totul şi în care totu-i cu feed-back, căci aşa e Legea Universului de la care nu există abateri, ar trebui să ştim că trebuie să ne schimbăm. Să ne schimbăm în bine, nu să rămânem în rău căci, nu-i aşa, deja se ştie exact de-atâta vreme, că Totuşi, se mişcă.

Stela-Maria IVANEŞ

 Şi totuşi se mişcă.

Articole din aceeasi categorie