Ameninţarea rusă: Germania şi Ucraina mai prudente decât Statele Unite

Occidentalii au dificultăţi să vorbească cu o singură voce în criza cu Rusia, Germania exprimându-se mai prudent în declaraţii sâmbătă, comparativ cu asigurarea afişată de Washington că un atac asupra Ucrainei este iminent, informează AFP.

„În situaţii de criză, cel mai rău lucru este să presupunem sau să încercăm să ghicim” ce se va întâmpla, a declarat ministrul german de externe Annalena Baerbock la Munchen, după o întâlnire G7, a cărui preşedinţie este deţinută în prezent de Germania.

Scopul întâlnirii miniştrilor de externe din G7 a fost tocmai coordonarea taberei occidentale în faţa Moscovei.

În ajun, preşedintele american Joe Biden se declarase, pentru prima dată, „convins” că Vladimir Putin a decis să invadeze Ucraina „în zilele următoare” şi că multiplicarea ciocnirilor are ca scop crearea unei „false justificări” pentru a lansa o ofensivă.

„Nu ştim dacă un atac a fost deja decis”, a comentat Baerbock în marja Conferinţei de securitate de la Munchen, eveniment anual care găzduieşte până duminică elita liderilor internaţionali. Pe de altă parte, şefa diplomaţiei germane a afirmat, la fel de clar, că ameninţarea împotriva Ucrainei este reală. De asemenea, Berlinul le-a cerut sâmbătă cetăţenilor săi să părăsească de urgenţă Ucraina din cauza riscului unui conflict armat.

Întrebată în mod repetat cu privire la afirmaţiile SUA, Annalena Baerbock s-a mulţumit să răspundă: „Vedem că există scenarii diferite, că se configurează scenarii diferite”.

„Nu credem că ar trebui să intrăm în panică”, a adăugat puţin mai târziu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în faţa unui public format din personalităţi din întreaga lume.

De aproape trei luni, Washingtonul trage un semnal de alarmă cu privire la pregătirile pentru o ofensivă rusă în Ucraina. Temerile Washingtonului încep să se adeverească în ultimele ore odată cu multiplicarea încălcărilor încetării focului între separatiştii pro-ruşi şi forţele ucrainene în estul Ucrainei.

„Suntem convinşi că preşedintele Putin a luat decizia”, a repetat sâmbătă şeful diplomaţiei americane Antony Blinken într-un interviu acordat cotidianului german Suddeutsche Zeitung.

Secretarul de stat american a salutat o relaţie consolidată cu aliaţii europeni şi o „cooperare incredibil de strânsă” cu Germania.

„Nu am experimentat niciodată un asemenea nivel de coordonare până acum”, a adăugat Blinken, care s-a întâlnit la Munchen cu omologii săi din G7.

Transmiţând acelaşi mesaj de unitate, Annalena Baerbock a cerut însă prudenţă:”Mai presus de toate, trebuie să ne asigurăm că nu suntem victimele unei dezinformări ţintite”. Ea a subliniat rolul cheie pe care l-au avut observatorii OSCE pe teren în ultimii ani în estul Ucrainei.”Ei sunt ochii şi urechile comunităţii internaţionale în acest moment… ei sunt cei care pot întotdeauna să arunce lumină asupra a ceea ce se întâmplă cu adevărat pe teren”, a spus Baerbock.

Preşedintele ucrainean, la rândul său, a evitat să facă speculaţii pe seama afirmaţiilor americane:”Mi-e greu să judec cum ar trebui să îşi folosească Statele Unite informaţiile”, a declarat Volodimir Zelenski. Deşi a spus că este „recunoscător” pentru informaţiile împărtăşite de americani, el a afirmat că are încredere cu prioritate în „serviciile de informaţii ucrainene, care înţeleg ce se întâmplă de-a lungul graniţelor noastre”.

„Cu cât Europa şi America se pun de acord mai mult, cu atât vom avea mai mult succes”, a susţinut sâmbătă, la rândul său, cancelarul german Olaf Scholz.

Umbra gazoductului Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania şi încă aşteaptă certificarea din partea autorităţii germane de reglementare, ar putea totuşi să reapară în relaţiile dintre Washington şi Berlin dacă noi sancţiuni ar urma să fie impuse Rusiei.

Guvernul german a sfârşit prin a admite că gazoductul Nord Stream 2 nu va fi cruţat în cazul unor măsuri punitive, dar s-a abţinut să precizeze cum ar putea fi sancţionată această infrastructură strategică.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut