Tineri de poveste: Alexandru JECAN

Alexandru Jecan are 29 ani, s-a născut la Dej şi este absolvent al Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” din Dej, precum şi al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. Alexandru este inginer software şi lucrează în Germania ca şi consultant, autor, trainer şi speaker în domeniul software având, totodată, şi o solidă carieră antreprenorială. Este căsătorit şi locuieşte în München.

– A existat un „model de viaţă”, o persoană care te-a inspirat în alegerea carierei?

– Provenind dintr-o familie în care se punea accent pe matematică, era clar că o să urmez o carieră în domeniul ştiinţelor reale. Mi-am dat seama de calea pe care vreau s-o urmez relativ repede, cred că pe la vârsta de 12 ani… Sigur, am fost inspirat de mai multe persoane în alegerea făcută, dar cel mai mult de către tatăl meu, Eugen Jecan, profesor de matematică la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” din Dej. De la el am învăţat să fac lucrurile cu pasiune şi dăruire.

– Care au fost cele mai dificile momente de care ai avut parte în cariera ta?

– Întâi a fost acomodarea cu stilul de viaţă din Germania, deloc uşoară, datorită diferenţelor culturale dintre cele două ţări. Nu vreau să fac însă o comparaţie între România şi Germania. Există lucruri foarte bune în Germania, aşa cum există lucruri foarte bune şi în România. Anumite dificultăţi am avut în problemele ce ţin de negocierile de contracte, în primele luni după înfiinţarea firmei de servicii IT, în anul 2014, deoarece know-how-ul meu era axat mai mult pe partea tehnică, iar eu păşeam, la momentul respectiv, într-o lume nouă, cu multe lucruri noi pentru mine.

O altă dificultate a fost anul acesta, când am ţinut un training IT în limba germană, în cadrul unei firme. Toată documentaţia era în engleză şi a trebuit să o traduc în limba germană într-un timp relativ limitat. La trainingul respectiv am avut cursanţi foarte experimentaţi şi activi, cu 15-20 de ani de experienţă în spate, dar am reuşit să răspund la toate întrebările care mi-au fost adresate.

– Prestigioasa revistă JAVA Magazine te-a desemnat autorul lunii iunie 2017. Ce înseamnă pe linie profesională această nominalizare? Dar pentru tine personal?

– Am fost desemnat autorul lunii după ce am publicat trei articole, în trei numere consecutive ale revistei. În urma acestei desemnări am acordat un interviu în deschiderea numărului din iunie 2017. Pentru mine personal, nominalizarea a însemnat „o etapă absolvită”, pe care iniţial nu credeam că o voi realiza într-un timp atât de scurt. Am primit mai multe cereri de a publica şi alte articole, dar timpul este prea scurt pentru a accepta toate propunerile, ţinând cont că articolele necesită un grad mare de originalitate şi de calitate.

– Eşti şi autorul cărţii „Java 9 Modularity”. De ce Java şi nu un alt limbaj de programare?

– Cartea „Java 9 Modularity”, publicată la editura americană Apress, există atât în varianta print, cât şi în variantă electronică. Java este cel mai popular limbaj de programare existent în momentul actual şi totodată un limbaj important, ţinând cont că foarte multe corporaţii folosesc în cadrul operaţiunilor business de zi cu zi, programe software dezvoltate utilizând tehnologia Java.

– Ce aduce nou cartea ta, în „literatura” IT?

– Cartea prezintă o tehnologie nouă, la care s-a lucrat foarte mult în ultimii ani şi care va fi lansată în septembrie 2017. Prin urmare, este printre primele care vor apărea pe piaţă, legate de această tehnologie. Cartea prezintă noul sistem de modularitate introdus în Java 9 şi conţine o serie de exemple care îi oferă cititorului şansa de a înţelege această tehnologie şi a lucra cu ea relativ repede. Efortul de a scrie o astfel de carte, bazată pe o tehnologie care este în continuă dezvoltare, este mult mai ridicat comparativ cu a scrie o carte despre o tehnologie deja existentă şi stabilă, care dispune de multă documentaţie. A necesitat multă muncă de cercetare, fiindcă nu exista o altă carte care să explice exact cum stau lucrurile.

– Unde vezi IT-ul românesc, pe cel clujean în speţă, peste 5-10 ani?

– IT-ul românesc fiind foarte tânăr, cu certitudine are şanse mari de dezvoltare. Avem un mare avantaj datorită apartenenţei noastre la Uniunea Europeană. Foarte multe companii din Germania preferă să reloce o parte din operaţiunile IT în ţara noastră din motive bine întemeiate: nivelul bun de pregătire şi cunoştinţele bune de limbi străine ale IT-iştilor români, distanţa scurtă dintre Germania şi România (1,5 ore de zbor şi o oră diferenţa de fus orar), cadrul legislativ european care diminuează birocraţia şi oferă predictibilitate firmelor care vin la noi, poziţia geografică prin apropierea de Vestul Europei etc.

Cred că următorul pas, firesc pentru industria noastră IT, va fi dezvoltarea produselor software de tip enterprise “made in Romania”, care să fie ulterior vândute pe piaţa internaţională, clienţilor corporatişti. Pentru acest lucru avem nevoie de minim 10-12 ani, deoarece într-un astfel de ecosistem e nevoie de persoane cu skill-uri foarte diferite, care trebuie iniţial să treacă prin  training-uri de specialitate. Nu toate skill-urile se pot dobândi însă citind cărţi sau participând la training-uri. Majoritatea se obţin prin ani grei de muncă şi lucrând cu clienţi internaţionali de toate tipurile, din industrii diferite. În momentul în care ieşi pe piaţa internaţională cu un produs propriu, te loveşti de o concurenţă extraordinară şi ai nevoie de numeroase atuuri pentru a putea face efectiv faţă. Cel mai bun exemplu de companie românească de software care a reuşit să se impună cu succes pe plan internaţional este compania de antivirus BitDefender.

Referitor la IT-ul clujean, cred că acesta se va dezvolta în ritm constant, mai mult pe piaţa de servicii IT. Gradul de complexitate al proiectelor IT implementate la Cluj în ultimii ani a transformat oraşul într-unul important pe harta Europei. Nu de puţine ori mi s-a întâmplat să aud în metroul din München persoane care vorbeau despre Cluj sau despre faptul că au fost într-o delegaţie la Cluj, ceea ce este un lucru extraordinar. Există deja firme în Germania care angajează vorbitori de limba română pentru că clientul, sau o parte a echipei, se află la Cluj.

Aşadar, IT-ul românesc a parcurs un drum ascendent până acum şi sunt convins că va continua pe acelaşi trend şi în acelaşi ritm. Totuşi, pentru a face următorul mare pas în privinţa poziţionării pe piaţa internaţională, e nevoie de o strategie naţională, care să implice societatea civilă, clasa politică, învăţământul universitar şi preuniversitar, mediul de afaceri, tot. În primul rând, e nevoie de un număr mai mare de studenţi la secţiile de informatică din universităţi.

– Unde vezi proiectele tale peste 5 ani?

– În primul rând, doresc să-mi largesc portofoliul de training-uri, seminarii şi workshop-uri IT pe care le ofer on-site în cadrul firmelor din Germania. Cerinţele din partea clienţilor sunt tot mai ridicate şi de aceea e nevoie de o strategie foarte bună, cu accent pe calitate şi flexibilitate maximă. Nu e deloc uşor să ţii training-uri profesionale unor persoane cu o experienţă de 30 de ani în proiecte internaţionale. De asemenea, vreau ca în viitor să ţin speech-uri la conferinţe în Statele Unite ale Americii. Până acum am ţinut speech-uri doar în regiunea DACH (Germania, Austria, Elveţia).

Pe termen lung şi foarte lung, îmi propun să lucrez la un proiect privind inteligenţa artificială, care va produce o schimbare cel puţin la fel de mare ca şi cea generată de apariţia Internetului. Industria germană, care este pe locul 1 la export în lume, va trece printr-un proces radical de schimbare datorită introducerii inteligenţei artificiale în următorii ani. Produsele nu vor mai fi prelucrate pe baza unor instrucţiuni definite de un programator şi executate de un robot, ci robotul va prelua întregul proces de dezvoltare şi prelucrare industrială, pe baza unor cantităţi foarte mari de date deja existente. În acelaşi timp, robotul va fi capabil să ia decizii proprii, pe baza experienţelor anterioare. Folosirea pe scară largă a inteligenţei artificiale va avea un efect imens asupra umanităţii. Conform unui raport McKinsey Global Institute, inteligenţa artificială va schimba societatea de 300 de ori mai mult decât a făcut-o revoluţia industrială la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în primele decenii ale secolului al XIX-lea.

Impactul foarte mare generat de introducerea inteligenţei artificiale în industrie mi-a fost confirmat şi prin discuţiile purtate cu diferiţi antreprenori din Germania, care îşi exprimau îngrijorarea referitor la efectele provocate de schimbările din următorii 10-15 ani. Fapt ce m-a determinat să studiez acest subiect cu mai mult interes.

– După toate cele înşirate mai sus, mai ai timp pentru viaţă personală?

– Absolut. Viaţa personală joacă un rol foarte important şi poate fi foarte bine combinată cu viaţa profesională, dacă se pune accent pe un „management” foarte bun al timpului. Există multe cărţi despre diferitele metode de optimizare a „folosirii” timpului, tocmai pentru a avea un echilibru între viata privată şi cea profesională. Un subiect de actualitate în ţări precum Statele Unite, de exemplu, unde se munceşte foarte mult.

– Ce mesaj ai pentru cititorii tineri, pasionaţi de tot ce înseamnă calculatoare, tehnologie etc. ?

– Să aibă încredere în forţele proprii şi să investească cât pot de mult în educaţie. O să închei prin cuvintele lui Steve Jobs, adresate studenţilor de la Stanford: „Timpul nostru este limitat, aşa că nu trebuie irosit. Cel mai important lucru este să ai curajul să iţi urmezi inima şi intuiţia.”

– Aşa este. Mulţumesc şi succes!

Magdalena Vaida

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *