TIFF 2019

Nicolas Cage, Premiu pentru Contribuţia adusă Cinematografiei Mondiale!

continuarea în pagina 6

Ce invitaţi are ediţia a 18 – a TIFF!!! Unul şi unul fără exagerare. Primul de care s-a ştiut a fost regizorul francez Michel Gondry, laureat Oscar. Al doilea este Nicolas Cage (pe numele său Nicolas Kim Coppola; n. 1964), Oscar pentru actor în rol principal, ‘Ben Sanderson’, din “Leaving Las Vegas”, 1995, regia Mike Figgis.

Am avut des ocazia să scriu despre rolurile lui Nicolas Cage, să scriu despre premiile primite, despre nominalizări, scriind aproape de fiecare dată despre un actor complet, care a văzut şi vede în fiecare rol, o provocare.

Nicolas Cage, trebuie subliniat acest lucru, a lucrat de două ori în România, prima dată în 2010, la “Ghost Rider” (filmări la Bucureşti şi la Castelul Bran), respectiv în 2014, când a filmat la “The Dying of the Light” (filmări doar la Bucureşti).

Premiile ? Sunt multe şi însemnate. După cum multe sunt şi nominalizările primite.

Demostene ŞOFRON

2019 înseamnă terminarea filmărilor la “Kill Chain” şi “A Score to Settle”. În acelaşi timp, 2019 înseamnă terminarea filmărilor la “A Score to Settle”, în timp ce 2020 înseamnă post – producţii la “Primal”, “Running with the Devil”, “Grand Isle”, “Color Out of Space”, dar şi începerea filmărilor la “The Croods 2” şi “Prisoners of the Ghostland”, profesional vorbind, ani plini.

Mă voi referi la câteva dintre titlurile în care Nicolas Cage a excelat:”The Cotton Club” (regia Francis Ford Coppola), “Peggy Sue se mărită” (1986, regia Francis Ford Coppola), “Raising Arizona” (1987, regia fraţii Coen), “Suflet sălbatic” (1990, regia David Lynch), “Vampire’ s Kiss” (1998), “Fortăreaţa” (1996, regia Michael Bay), Con Air/Avionul condamnaţilor” (1997, regia Simon West), “Justiţie pe cont propriu” (regia Roger Donaldson), “Jaf contra cronometru”, “World Trade Center” (regia Oliver Stone), “Iubita căpitanului Corelli” (regia John Madden), “Îngerul păzitor”, “Lord of War”,…

Premiile? Am amintit deja de Oscarul pentru actor în rol principal (“Leaving Las Vegas”, 1995), o nominalizare la Oscar pentru rolul principal din “Adaptation” (regia Spike Jonze, 2002), Globul de Aur pentru “Leaving Las Vegas” plus alte trei nominalizări (“Adaptation”, “Honeymoon in Vegas”, “Moonstruck”), două nominalizări BAFTA, lor adăugându – li – se ‘Charlie Chaplin Icon Award’, ‘Career Achievement Award’ la Chicago, două premii la Oldenburg Film Festival (‘Tribute’ şi ‘Walk of Fame’),…

Au fost roluri bune, au fost să fie şi roluri mai puţin inspirate, care I-au adus premii şi nominalizări la Zmeura de Aur (“Snowden”, “Left Behind”, “Ghost Actor”,…, opt filme în total). Nu este singurul care s-a aflat în această postură şi ajunge să-l amintesc chiar şi pe Sir Anthony Hopkins!

Cu toate acestea, Nicolas Cage şi-a câştigat loc în inima multora, pe merit desigur.

Nicolas Cage va fi prezent la TIFF 2019 în perioada 31 mai – 2 iunie; Sîmbătă 1 iunie, va primi premiul în Piaţa Unirii Open Air, după care va putea fi urmărit în Face/Off (regia John Woo). Duminică 2 iunie, 21. 30, la Castelul Bonţida va fi proiectat filmul Mandy (2018, regia Panos Cosmatos); înainte însă, este anunţat un masterclass.

Ca ultimă informaţie, Nicolas Cage are o Stea pe Bulevardul Walk of Fame din Hollywood.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *