Teodorovici (PSD): Guvernul ar trebui să modifice din nou Codul fiscal

Guvernul ar trebui să modifice din nou Codul fiscal săptămâna viitoare, prin ordonanță de urgență, și să nu aștepte ca Parlamentul să facă schimbările prin care vor fi înlăturate efectele negative, a declarat, miercuri, Eugen Teodorovici (senator PSD), președintele Comisiei de buget-finanțe din Senat, după o ședință în care s-au discutat amendamentele aduse OUG 79/2017 privind modificarea legislației fiscale.

„Astăzi, la Comisia de buget-finanțe nu au votat nimic, am discutat toate amendamentele propuse și aproape toți membri Comisiei au împărtășit ideea ca impozitul pe cifra de afaceri pentru microîntreprinderi să fie opțional, argumentele sunt în această direcție. Speranța e la bunul simț al Guvernului, să înțeleagă că acest OUG 79 poate fi modificat, logic, printr-o altă ordonanță de urgență, ar fi și calea mai rapidă ca Guvernul să înțeleagă și să-și asume anumite modificări și să o facă imediat, poate chiar săptămâna viitoare prin ordonanță de urgență, să nu aștepte Parlamentul să legifereze”, a susținut Teodorovici (foto), citat de Agerpres.

În opinia sa, Guvernul ar trebui să modifice cel puțin două prevederi importante din OUG 79.

„Trebuie să găsim acele măsuri care să stimuleze, pe de-o parte, scoaterea la lumină a locurilor de muncă, pentru că știm că sunt peste o sută de mii de microîntreprinderi care nu au niciun angajat. Doi la mână, trebuie să lași opțional (impozitul pe cifra de afaceri – n.r.) pentru că acesta este spiritul de piață: lasă agentul economic să-și aleagă forma care pentru el e cea mai benefică. Dacă eu ca stat gândesc contabil, la venitul imediat, este o greșeală fatală pentru un finanțist”, a afirmat senatorul PSD.

Tot el a spus apoi că nu are vreo speranță că Ministerul Finanțelor va îndrepta lucrurile. „Sincer, nu am o speranță că Ministerul Finanțelor, astăzi, poate gândi un asemenea mecanism care să facă România mai atractivă decât statele din jurul nostru. Atâta vreme cât un român merge în Bulgaria și se înregistrează acolo, înseamnă că eu, în România, am o problemă. Eu trebuie să fac o corecție să atrag bulgarii aici, dau un exemplu”, a adăugat Teodorovici.

Întrebat cam cât ar dura să se modifice din nou Codul fiscal, el a răspuns: „Când se dorește ceva, ați văzut că se face peste noapte. Dacă vrem să cumpărăm rachete Patriot, o facem peste noapte. Când este vorba de economia ta, măcar să te agăți de aceste subiecte megaimportante și aduci și aceste măsuri economice în același ritm ca și viteză de schimbare. Deci dacă se vrea, se face”.

Reamintim că Guvernul a aprobat, recent, prin modificarea Codului fiscal, o serie de măsuri privind impozitarea IMM-urilor, impozitul pe venit și contribuțiile sociale. În cazul IMM-urilor, actul normativ a majorat de la 500.000 de euro la un milion de euro pragul veniturilor necesare pentru ca o companie să fie considerată microîntreprindere, astfel încât toate aceste firme vor plăti un impozit de 1% pe venituri, în loc de 16% pe profit. Totodată, a fost eliminată condiția privind realizarea de venituri din consultanță și management în urma căreia, în prezent, firmele care obțin astfel de venituri pot plăti impozit pe veniturile microîntreprinderilor, dacă aceste venituri nu depășesc 20% din veniturile totale. Totodată, în acest sistem au fost incluse și persoanele juridice care nu intrau sub incidența acestui impozit, respectiv persoanele juridice din domeniul asigurărilor, pieței de capital, din domeniul bancar, al jocurilor de noroc și din domeniul extracției resurselor naturale scopul fiind transpunerea, în legislația națională, a prevederilor Directivei 2016/1164/UE, pentru combaterea externalizării profiturilor companiilor multinaționale.

Articole din aceeasi categorie