Tenis (Wimbledon 2017) / Nadal, eliminat după un meci maraton

  • Dublu campion la Wimbledon, în 2008 şi 2010, spaniolul Rafael Nadal, cap de serie numărul 4 la această ediţie a turneului londonez, a fost eliminat în „optimi” după o confruntare maraton, nerecomandată cardiacilor.

 

Luxemburghezul Gilles Muller a furnizat, luni, cea mai mare surpriză de la ediţia din acest an a turneului londonez, reuşind să-l elimine, după un meci maraton, întins pe durata a aproape cinci ore, pe al doilea jucător al lumii, spaniolul Rafael Nadal, care a dominat în acest an sezonul pe zgură, câştigând turneele de la Barcelona, Monte Carlo, Madrid şi Roland-Garros. Muller, cap de serie numărul 16, a condus cu 2-0 la seturi, dar ibericul a revenit senzaţional şi a trimis partida în decisiv. Setul cinci a durat 135 de minute şi a fost adjudecat de luxemburghez cu 15-13. Nadal a salvat în total cinci mingi de meci, pe primele două la scorul de 4-5. Un jucător clasic de serviciu-vole, ce execută back-hand-urile cu o singură mână, asemeni lui Federer şi Wawrinka, alţi doi reprezentanţi ai tenisului vintage, Gilles Muller s-a dovedit un adversar mai mult decât dificil pentru Nadal, vizibil incomodat de variaţiile oponentului, care a şi servit foarte bine. Nu atât foarte puternic, cât mai ales cu mult efect. Muller a jucat preponderent pe back-hand-ul lui Nadal, nici pe departe principala armă din arsenalul spaniolului, chemat foarte des la fileu, pentru a fi mai apoi pasat de luxemburghezul în vârstă de 34 de ani. Muller s-a impus cu 6-3, 6-4, 3-6, 4-6, 15-13. A fost al şaselea meci dintre cei doi şi abia a doua victorie a luxemburghezului. Coincidenţa face că şi pe prima a obţinut-o tot la Wimbledon, în 2005. Nadal şi-a pus mari speranţe în această a 131-a ediţie a Wimbledon-ului şi viza detronarea lui Andy Murray din fotoliul de lider al clasamentului ATP. Spaniolul n-a fost prezent la turneul londonez în 2016 şi prin urmare va acumula 180 de puncte, dar Murray poate sta liniştit, întrucât nu va fi detronat nici dacă pierde meciul cu Sam Querrey, din „sferturi”.

 

Murray, drum liber spre finală

Britanicul, deţinătorul titlului, s-a calificat în „sferturi” după o victorie în minim de seturi cu francezul Benoit Paire, scor 7-6, 6-4, 6-4. Ca şi italianul Fabio Fognini, Paire s-a ridicat fragmentar la nivelul lui Murray. Acesta din urmă, având şi scurte episoade de letargie, a gestionat mai bine momentele cheie ale celor trei seturi. Paire a condus cu 4-2 în primul set, dar nu l-a speriat pe Murray, care a anulat imediat avantajul francezului. Elevul lui Ivan Lendl a abordat debutul meciului cu frâna de mână trasă. Jumătatea de tablou a lui Murray s-a aerisit după eliminările lui Wawrinka şi Nadal, astfel că britanicul are o şansă bună pentru a accede, din nou, în finală. Următorul adversar a liderului mondial este americanul Sam Querrey, care l-a eliminat pe sud-africanul Kevin Anderson. Pe aceeaşi secţiune se mai află Marin Cilic şi revelaţia Gilles Muller.

 

Federer, la a 50-a calificare în „sferturi”

Mult aşteptatul meci dintre Roger Federer şi Grigor Dimitrov, disputat pe arena centrală, cu tribunele arhipline, n-a fost decât un antrenament cu public pentru campionul elveţian, care l-a executat pe bulgar în trei seturi, scor 6-4, 6-2, 6-4. Dimitrov n-a fost mai ameninţător la adresa lui Federer decât Dolgopolov, Lajovic şi Mischa Zverev, precedenţii parteneri de antrenament ai spetuplului campion de la Wimbledon. A fost a şasea confruntare dintre Federer şi Dimitrov, elveţianul bifând tot atâtea victorii. Poate Miloş Raonic va reuşi să-l ţină pe Federer mai mult pe teren, căci personal nu-l văd pe canadian capabil să-l elimine pe elevul lui Ivan Ljubicic. Anul trecut a făcut-o în semifinalele turneului de la All England and Crocket Club. Federer tocmai a bifat a 50-a calificare în „sferturile” de finală ale unui turneu de Mare-Şlem. Elveţianul este lider la acest capitol. Îl urmează Jimmy Connors, cu 41 de calificări în „sferturile” turneelor de Grand-Slam. Dintre jucătorii în activitate, Djokovic are 39 de calificări în „sferturi”, Nadal are 31, Murray 30. Federer are şi cele mai multe prezenţe în semifinale (41), dar şi în finalele turneelor de Mare-Şlem (28).

 

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie