Tenis / Stop joc pentru Cârstea şi Dulgheru

Ca şi în cazul lui Marius Copil, aventura Soranei Cârstea la Roland-Garros s-a încheiat devreme, românca fiind eliminată în primul tur de Daria Gavrilova, jucătoare aflată pe locul 25 în clasamentul WTA. Australianca s-a impus în trei seturi, scor 4-6, 7-6, 6-3, după două ore şi 46 de minute de la primul serviciu. Cârstea a avut meciul în control până la un punct. A câştigat primul set, apoi a condus cu 2-0 în setul al doilea, dar a alternat momentele foarte bune cu momentele mai puţin bune. Şi Alexandra Dulgheru şi-a încheiat aventura la Roland-Garros. Venită din calificări, românca a fost eliminată de Anette Kontaveit, din Estonia, care s-a impus în două seturi.

 

Come-back de senzaţie al Irinei Begu

Alte două românce, Irina Camelia Begu şi Ana Bogdan, au promovat runda inaugurală, dar nu fără emoţii, ambele având nevoie de set decisiv. Concret, Begu a dispus de slovaca Anna Karolina Schmiedlova după un meci maraton, de trei ore şi 21 de minute, scor 6-4, 5-7, 9-7. Numai setul decisiv a durat o oră şi 33 de minute, în care românca a reuşit un come-back de senzaţie de la 2-5! Schmiedlova a salvat trei mingi de meci, revenind de la 0-40 în game-ul al 16-lea. A fost a cincea confruntare dintre cele două, iar scorul „directelor” a devenit 3-2 în favoarea slovacei, aflată pe locul 77 în clasamentul mondial. Ana Bogdan a încheiat ziua cu o victorie în faţa cehoaicei Marketa Vondrousova, în faţa căreia s-a impus în trei seturi, scor 6-3, 1-6, 6-4, după o oră şi 55 de minute. Pentru Ana Bogdan urmează o întâlnire de…gradul trei cu Angelique Kerber, locul 12 mondial. Nici Irina Camelia Begu nu va avea o misiune facilă contra chinezoaicei Shuai Zhang, numărul 27 WTA. Zhang şi Begu s-au mai înfruntat o singură dată, în 2014, la Madrid, când românca s-a impus în două seturi. Cele două meciuri ale româncelor vor avea loc astăzi.

 

Buzărnescu şi Halep, la braţ în turul al treilea

Mihaela Buzărnescu şi Simona Halep au obţinut, miercuri, calificarea în turul trei al competiţiei. Buzărnescu a dispus de suedeza Peterson, în două seturi, 6-1, 6-2, rezultat care ne scuteşte de alte comentarii. Simona Halep a trăit periculos meciul cu Alison Riske, în faţa căreia a revenit de la 0-1 la seturi. Capul de serie numărul 1 s-a impus cu 2-6, 6-1, 6-1.

 

Nadal a făcut prima victimă în cursa spre al 11-lea titlu

Mare favorit la câştigarea trofeului în turneul băieţilor, spaniolul Rafael Nadal a confirmat calculele hârtiei şi s-a calificat fără emoţii în turul al doilea, după ce l-a învins, în minim de seturi, pe italianul Simone Bolleli, ajuns pe locul 129 mondial. Meciul, început luni seară, dar întrerupt din cauza ploii, a fost reluat marţi şi a durat fix trei ore. Nadal s-a impus cu 6-4, 6-3, 7-6, revenind în setul al doilea de la 1-3, iar în cel de-al treilea de la 0-3. Bolleli a condus în tie-break cu 6-3 şi a irosit patru mingi de set! A fost a şasea întâlnire dintre cei doi în circuitul ATP, iar scorul este 6-0 pentru Nadal, care a pierdut doar un singur set în faţa italianului, în 2009, la Rotterdam. Următorul adversar al lui Nadal este argentinianul Guido Pella.

Numărul 14 mondial, americanul Jack Sock a fost eliminat de estonianul Jurgen Zopp, locul 136 în clasamentul ATP. Venit din calificări, balticul s-a impus în cinci seturi, scor 6-7, 6-2, 4-6, 7-6, 6-3, după trei ore şi 50 de minute. Zopp şi Sock s-au mai aflat faţă în faţă în urmă cu şase ani, la challengerul de la Winston Salem.

 

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie