Tenis / Simona OK, Begu şi Buzărnescu KO

  • Simona Halep continuă cursa spre cea de-a treia finală la Paris şi spre primul titlu de Grand-Slam. Principala favorită a întrecerii feminine de la French Open s-a calificat, la sfârşitul săptămânii trecute, în faza „optimilor” de finală, după o victorie lejeră în faţa germancei Andrea Petkovic, care ocupă în prezent locul 107 în clasamentul WTA.

 

Românca şi-a onorat statutul de favorită, a confirmat calculele hârtiei şi s-a impus în minim de seturi, scor 7-5, 6-0, după o oră şi 30 de minute de la primul serviciu. În ciuda scorului, reprezentanta noastră a demarat greu şi a fost condusă în primul set cu 0-2. A fost al şaptelea meci dintre cele două în circuitul WTA, iar scorul „directelor” a devenit 7-0 în favoarea româncei! La Roland Garros s-au mai întâlnit în 2014 şi Simona s-a impus şi atunci în două seturi. Pentru un loc în „sferturi”, Halep se va bate cu belgianca Elise Mertens, locul 16 mondial, care şi-a făcut loc în „optimi” după un succes cu australianca Daria Gavrilova. Halep şi Mertens tocmai s-au întâlnit în acest sezon, al Madrid, iar jucătoarea noastră a avut câştig de cauză, fiind favorită s-o facă şi acum. În cazul accederii în „sferturi”, Halep ar urma să joace cu Angelique Kerber sau Caroline Garcia. Aceasta din urmă i-a pus piedică Irinei Camelia Begu, de care a dispus cu 6-1, 6-3, după o oră şi 21 de minute. Begu are doar două victorii în cele şase confruntări cu Garcia, marea speranţă a gazdelor. Şi Mihaela Buzărnescu şi-a încheiat aventura în turneul de simplu, dar românca continuă la dublu, unde face pereche cu Irina Bara. Buzărnescu a fost eliminată de Madison Keys. Jucătoarea din SUA, cap de serie numărul 13, s-a impus cu 6-1, 6-4, după o oră şi şase minute. Ultima jucătoare care a învins-o pe Madison Keys este Simona Halep. Românca a făcut-o la Roma. Sorana Cârstea a spus pas şi turneului de dublu feminin, unde a făcut pereche cu Sara Sorribes Tormo.

 

 

Halep a scăpat de încă două mari favorite

Cehoaicele Petra Kvitova şi Karolina Pliskova, două din pretendetele la titlu, au fost eliminate. Prima de estonianca Anette Kontaveit, aceeaşi care a învins-o la dublu 7-6, după două ore şi şapte minute. Kvitova a condus cu 2-0 în primul set  şi cu 4-2 în setul al doilea. Karolina Pliskova, pe care Patrick Muratoglou, unul din cei mai cunoscuţi antrenori din tenis, o vedea cel puţin în „careul de aşi”, a fost spulberată de Maria Şarapova. Rusoaica a cedat doar trei game-uri şi a încheiat socotelile în nici o oră. „Optimile” programează un duel electrizant, între Maria Şarapova şi Serena Williams.

 

Francezii nu mai au nici un jucător în turneul masculin

În turneul masculin, Rafael Nadal, favoritul favoriţilor, nu i-a dat nici o şansă lui Richard Gasquet, pe care l-a dovedit în trei seturi, scor 6-3, 6-2, 6-2. Nadal a ajuns la 16 victorii în faţa lui Gasquet în circuitul ATP în tot atâtea confruntări. Pare greu de crezut, dar francezul a câştigat doar patru seturi în faţa campionului spaniol, iar ultimul în 2008! Următorul adversar al lui Nadal este germanul Maximilian Marterer, jucător aflat pe locul 70. Marterer i-a eliminat la această ediţie a turneului pe Ryan Harrison şi Dennis Şapovalov. Nadal are un singur eşec în ultimele 21 de meciuri disputate pe zgură, în „sferturi” la Madrid, în faţa lui Dominic Thiem. În aceste 21 de partide, Nadal a pierdut doar patru seturi. Nadal l-ar putea înfrunta în „sferturi” pe sud-africanul Kevin Anderson, iar în semifinale pe Marin Cilic sau Juan Martin del Potro.

Francezii au pierdut dintr-un foc patru jucători, în aceeaşi zi fiind eliminaţi Gael Monfils, Lucas Pouille şi Pierre Hugues Herbert. De la ultimul nici nu te aşteptai să ajungă foarte departe în turneu, fiind un specialist de dublu. Locul 87 în clasamentul ATP, Herbert s-a înclinat în faţa bombardierului John Isner. Monfils a irosit patru mingi de meci contra lui David Goffin, iar belgianul s-a calificat mai departe, după cinci seturi şi patru ore de joc.

 

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie