Tenis / O româncă a ratat calificarea în semifinale la US Open!

Argentinianul Juan Martin Del Potro bifează a șasea calificare în „careul de ași” al unui turneu de Grand-Slam, respectiv a treia la US Open, competiție pe care a câștigat-o în 2009. Del Potro i-a întristat pe americani, eliminându-l pe John Isner, în patru seturi, din care două au fost decise în tie-break. A fost a 12-a confruntare dintre cei doi, iar scorul „directelor” a devenit 8-4 pentru argentinian. Din cele 12 dispute, 10 au avut loc pe ciment, una pe iarbă și una pe zgură. Ultimele două întâlniri au avut loc în turneele de Mare-Șlem. Următorul adversar al sud-americanului este spaniolul Rafael Nadal, nimeni altul decât deținătorul titlului la Flushing Meadows. Liderul mondial l-a învins pe austriacul Dominic Thiem, în derby-ul „sferturilor” de finală de pe tabloul masculin. Partida dintre cei doi a durat cinci ore și a fost decisă în tie-break, după ce primul set i-a revenit lui Thiem cu un neverosimil 6-0, după doar 26 de minute. Thiem se înscrie în galeria selectă a puținilor jucători care i-au administrat lui Nadal un bagel. Nadal și Thiem s-au înfruntat numai în acest an de patru ori. Meciul de la US Open a fost primul pe care cei doi l-au disputat pe o altă suprafață decât zgura.

NEW YORK, NY – SEPTEMBER 02: Serena Williams of The United States celebrates a break during her women’s singles fourth round match against Kaia Kanepi of Estonia on Day Seven of the 2018 US Open at the USTA Billie Jean King National Tennis Center on September 2, 2018 in the Flushing neighborhood of the Queens borough of New York City. (Photo by Elsa/Getty Images)

În competiția feminină, Serena Williams a făcut pasul spre semifinale după o victorie clară, în două seturi, în fața cehoaicei Karolina Pliskova, de care a dispus cu 6-3, 6-4, după o oră și 27 de minute. Cehoaica a condus în primul set cu 3-1 și 4-2. Pentru un loc în marea finală, Serena Williams se va bate cu letona Anastasia Sevastova, locul 19 WTA. Sevastova le-a eliminat pe Elina Svitolina și Sloane Stephens, două dintre pretendetele la finală. Serena și Sevastova nu s-au întâlnit până acum în circuitul WTA. Serena Williams își trece în palmares a 36-a calificare în semifinalele unui turneu de Mare-Șlem. Ea ocupă locul patru într-un clasament al jucătoarelor cu cele mai multe semifinale la activ în turneele majore, după Chris Evert (52 de semifinale), Martina Navratilova (44) și Steffi Graf (37). Dacă o învinge și pe Sevastova – ceea ce este foarte probabil – Serena își va trece în palmares a 31-a finală în competițiile de Mare-Șlem și s-ar apropia la doar trei lungimi de recordul în materie, deținut de Chris Evert.

Ioana Raluca Olaru a ratat prezența în semifinalele întrecerii de dublu mixt din cadrul turneului de la US Open. Românca a făcut pereche cu Franco Skugor, din Croația, jucător în vârstă de 30 de ani. Cei doi au fost învinși de perechea Rosolska / Mektic, scor 6-7, 4-6, după o oră și 32 de minute. Olaru și Skugor au condus în tie-break-ul primului set cu 4-0!

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie