Tenis de masă Superliga/m : semifinale Politehnica Cluj – Pristavu Câmpulung 4:5

p { margin-bottom: 0.1in; line-height: 120%; }

Politehnica Cluj – Electrica Sf Gheorghe pentru bronz

Rezultate semifinale, 11 martie : Szilard Gyorgy – Chiriţă 3:1 * Găbudean – Spelbuş 0:3 * Tsiokas – Manole 1:3 * Szilard – Spelbuş 3:0 * Tsiokas – Chiriţă 3:2 (-11, 9, -14, 6, 7) * Găbudean – Manole 1:3 * Tsiokas – Spelbuş 2:3 (9, 10, -10, -6, -7) * Szilard – Manole 3:0 * Găbudean – Chiriţă 0:3 * în cealaltă semifinală : CS Mioveni – Electrica Sf. Gheorghe 5:3, 5:3 * finala locurilor 1 – 2 : CS Mioveni – Pristavu Câmpulung

Returul dintre Politehnica Cluj şi Pristavu Câmpulung a fost, aşa cum se anticipa, unul pe muchie de cuţit, spectaculos ca partide disputate. A fost suspans până la ultima minge, un scor care a înclinat balanţa când spre Politehnica, când spre cei de la Pristavu (1:0, 1:2, 3:2, 3:3, 3:4, 4:4, 4:5), cu un punct nodal în partida Tsiokas – Spelbuş (2:3) după primele două seturi adjudecate la mare luptă de Tsiokas, partidă de mare consum fizic şi psihic, cu multe mingi spectaculoase. La cei 46 de ani ai săi Tsiokas rămâne acelaşi jucător pe care se poate miza, serios, ambiţios şi motivat, rămâne jucătorul care nu – şi arată deloc dar deloc vârsta. La fel cum sunt şi colegii săi de echipă – Max, Dodo, Szilard Gyorgy, Vasile Robciuc – una dintre cele mai frumoase şi trainice familii din tenisul de masă naţional.

Politehnica Cluj – singura grupare cu două echipe în Superligă ! – a dovedit că este echipă de Final Four, că se poate bate cu şanse egale la accedrea în finala mare. Nu a fost să fie de data aceasta, 2016 – 2017 deschizând calea unei alte medalii, cea de bronz. Afirmaţia se susţine şi pe partidele disputate între Politehnica şi Electrica Sf. Gheorghe, mă refer la turnee, în ambele clujenii trecându-şi în cont victorii confortabile, 5:2, 5:3. Finala locurilor 3 – 4 are ca date de disputare 8, respectiv 22 aprilie (returul la Cluj – Napoca).

2016 -2017 este pentru Politehnica Cluj – Dorin Găbudean, Maximilian Marchiş, Szilard Gyorgy, Tsiokas Ntaniel, Vasile Robciuc, antrenor Şerban Doboşi * în staff – ul administrativ prof dr Liviu Crişan, prof dr Radu Munteanu – un an competiţional bun, unul în care se vede strălucirea bronzului.

Public de nota 10 !

Sala de sport a C. N. ‘George Coşbuc’ – mulţumiri se cuvind prof. Valentin Oros Maxim, director – a fost plină, am văzut o sală plină, asta contează. Şi nu numai plină, ci şi alături de echipă, a fost să fie publicul pe care şi – doreşte orice jucător. A fost publicul de nota 10 !

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie