Telefonia mobilă şi comerţul online – serviciile cele mai reclamate de clujeni

În cursul anului trecut, cele mai multe reclamaţii făcute de clujeni la protecţia consumatorilor au vizat serviciile de telefonie mobilă, comerţ online şi de curierat.

Mircea Radu, comisarul şef adjunct de la Protecţia Consumatorilor Cluj afirmă că cele mai multe sesizări privind firmele de telefonie mobilă se referă la prelungirea automată a contractelor fără consultarea prealabilă a clienţilor, la apariţia unor specificaţii suplimentare faţă de cele menţionate iniţial în contracte, precum şi la nerespectarea clauzelor contractuale.

Companiile de comerţ online au fost reclamate pentru nereguli privind lansarea comezilor, livrarea mărfurilor, lipsa sau neconcordanţa specificaţiilor tehnice şi serviciile de garanşie şi postgaranţie. Mircea Radu atrage atenţia că, în cazul apariţiei unui defect, de foarte multe ori clienţii duc produsul la unitatea de service menţionată în actele de cumpărare, ceea ce este greşit, deoarece produsul trebuie returnat vînzătorului, care are obligaţia de a remedia defectul, fie că este vorba despre un magazin “clasic” sau de unul online.

Firmele de curierat sunt reclamate, cel mai adesea, pentru că nu reuşesc să respecte termenele de livrare, în special în anumite perioade ale anului, cum sunt cele legate de promoţii, reduceri sau black friday.

V.D.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *