Tehnologia învechită şi sistemul fiscal în permanentă schimbare – principalele perocupări ale managerilor români

Aproape trei sferturi dintre directorii financiari din România consideră că tehnologia învechită este o piedică în calea dezvoltării şi a profitabilităţii, şi peste jumătate dintre ei apreciază că legislaţia fiscală este interpretată arbitrar şi procedurile sunt greu de aplicat.

Nouă din zece directori estimează o creştere a costurilor cu tehnologia. „Aceasta pare să ocupe un loc prioritar în programul de investiţii al companiilor din România, 25% dintre respondenţi investind între 100.000 de euro şi 500.000 de euro, iar 37% peste 500.000 de euro”, arată un raport realizat de compania KPMG şi preluat de Agerpres. Principalele arii vizate pentru investiţiile în tehnologii noi sunt aria operaţională, gestionarea şi securitatea datelor şi interacţiunea cu clienţii. Integrarea noilor tehnologii în strategia companiei are rolul de a eficientiza procesele operaţionale, în condiţiile în care menţinerea rentabilităţii reprezintă una dinte priorităţile principale ale directorilor financiari.

De asemenea, recrutarea şi retenţia personalului reprezintă o prioritate ridicată în anul 2018 pentru 66% dintre respondenţi, în timp ce 40% dintre directorii financiari estimează o creştere majoră a costurilor salariale în următorii 3 ani.

Mediul fiscal este impredictibil

De asemenea, mai mult de jumătate dintre respondenţi consideră că legislaţia fiscală este interpretată arbitrar şi procedurile sunt greu de aplicat, în timp ce 40% reclamă lipsa dialogului şi o impredictibilitate a mediului fiscal. „După cum indică rezultatele acestui sondaj, dezvoltarea unei strategii coerente de afaceri este afectată, printre altele, şi de sistemul fiscal, caracterizat prin schimbări dese, impredictibile şi reguli interpretabile. În plus, rezultatele sondajului mai scot în evidenţă şi alte îngrijorări ale directorilor financiari, cum ar fi majorarea costurilor cu forţa de muncă, dificultăţile de atragere şi reţinere a talentelor, la care se adaugă o complexitate în creştere a reglementărilor”, semaispune în studiu.

Optimism privind evoluţia economică în 2018
Studiul KPMG relevă faptul că majoritatea directorilor financiari se menţin optimişti cu privire la evoluţia propriului sector de activitate în anul 2018. „Directorii financiari se menţin optimişti cu privire la evoluţia propriului sector de activitate şi cu atât mai mult cu privire la evoluţia propriei organizaţii, 89% dintre aceştia arătându-se încrezători în perspectivele organizaţiei lor în anul 2018; 63% estimează o tendinţă de creştere a veniturilor în următoarele 12 luni, iar cele mai frecvente strategii de creştere vizează lansarea de noi produse şi servicii”, arată studiul.

Informaţiile publicate în raportul ”Tendinţe şi priorităţi în anul 2018: Sondaj de opinie a directorilor financiari din România” se bazează pe un sondaj de opinie, ai cărui respondenţi au fost 76 de directori financiari şi contabili şefi din România, reprezentanţi ai unor companii din sectoare de activitate precum producţie, bănci, industria auto, tehnologie, bunuri de consum şi managementul investiţiilor, din care 80% activează în companii cu cifră de afaceri de peste 35 milioane de lei.
KPMG este o reţea internaţională de firme membre care furnizează servicii de Audit, Consultanţă fiscală şi Consultanţă în afaceri în 154 de ţări, având peste 200.000 de profesionişti în toată lumea.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *