Teatrul Maghiar de Stat “Un tramvai numit dorinţă”: De la iubire şi dragoste la violenţă. 70 de ani de la premiera mondială

• marţi, 26 septembrie, 19. 00 •

“Un tramvai numit dorinţă este o piesă cumplită, plină de vise, de visători şi de violenţă atroce – violenţă fizică şi psihică deopotrivă. Piesa vorbeşte despre un impuls uman dintre cele mai crude: dorinţa de a-l distruge pe cel venit din afară, pe străin, pe cel care are un stil de viaţă diferit de al nostru. Piesa, cu toate acestea, nu este una impasibilă. Părţile sale cele mai dure sunt acoperite de un înveliş de iubire şi dragoste, care dezarmează violenţa, cel puţin până la răsăritul soarelui. Loviturile date se transformă în îmbrăţişări, rănile sunt alintate. Personajele se doresc unii pe alţii, dar şi mai mult doresc liniştea. Ei vor să scape de vocile care trăncănesc fără oprire în capul lor. Să scape de trecut. Şi speră să găsească răspuns la întrebarea: cum să trecem prin lumea asta? Traiul împreună este primejdios, dar a trăi singur este imposibil. Atunci pe care s-o alegem?”, am citat din cele scrise şi declarate de regizorul Tom Dugdale.

La 3 decembrie se vor împlini 70 de ani de la premiera mondială a piesei Un tramvai numit dorinţă, prima seară fiind pe scena Teatrului Ethel Barrymore din New York. Nu are rost să subliniez cum a fost primită piesa de critica de specialitate şi public. Şi nu are deoarece Un tramvai numit dorinţă este piesa cea mai jucată dintre toate cele scrise Tennessee Williams. Chiar dacă notorietate au şi Menajeria de sticlă, Camino Real, Dulce pasăre a tinereţii, Orfeu în infern, Noaptea iguanei, Vară şi fum sau Pisica pe acoperişul fierbinte.

Notorietatea piesei Un tramvai numit dorinţă se datoreşte şi ecranizării semnate de Elia Kazan, 1951, cu Vivien Leigh şi Marlon Brando în rolurile principale. Mai trebuie amintită şi opera cu acelaşi titlu, compozitor Andre Previn, 1995, prezentată pe scena Operei din San Francisco.

Pe scena TMS – ului clujean, piesa a avut premiera în 28 iunie, 2017, interesul fiind maxim de fiecare dată. Pe drept cuvânt atâta timp cât Tom Dugdale are alături o echipă artistică redutabilă, Carmencita Brojboiu (scenografia), Kezdi Imola, Petho Aniko, Farkas Lorand, Orban Attila, Varga Csilla, Sinko Ferenc, Marosan Csaba, prinşi într-un conflict ideologic marcat nu numai de iubiri şi dragoste, ci şi de violenţe fizice şi psihice, tipice sudului american şi nu numai.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie