Sute de mailuri trimise la îndemnul unei platforme civice, pentru oprirea unor lucrări în Defileul Jiului

Câteva sute de mailuri au fost trimise în ultimele zile, de către persoane din toată ţara, la îndemnul platformei civice “Declic”, din Cluj-Napoca, către Consiliul Judeţean Hunedoara.
Scopul mailurilor, care sunt adresate arhitectei şef a CJ Hunedoara, Amalia Andrei, este acela de a atrage atenţia asupra pericolului reluării unor lucrări la proiectul “Amenajare hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Livezeni – Bumbeşti Jiu”, prin care s-ar putea provoca distrugeri ale râului Jiu, ultimul râu mare de munte din Carpaţii româneşti care mai curge liber.
Potrivit clujeanului Călin Dejeu, biolog, membru în Comisia Mondială pentru Arii Protejate şi cel care a iniţiat, în urmă cu un an, o petiţie on-line pentru protejarea zonei, semnată până în prezent de peste 30.000 de persoane, scrisorile îi sunt adresate Amaliei Andrei deoarece “arhitectul şef este funcţionar public, cu alt fel de răspundere, precum şi o altă pregătire profesională, care ar trebui să dea o altă viziune privind impactul de mediu al construcţiilor”.
Practic, autorii celor peste 400 de mailuri trimise în ultima săptămână către CJ Hunedoara sunt oameni care au semnat şi petiţia şi care au răspuns astfel la solicitarea “Declic” de a contribui la protejarea Defileului Jiului, care este arie protejată.
“Îi cerem doamnei să nu mai semneze şi a patra oară autorizaţia lucrărilor în Parcul Naţional Defileul Jiului. (…) Pericolul ar fi să se reia lucrările, deşi au pierdut definitiv procesul. Iar acele lucrări sunt ilegale şi ar trebui demolate, nu consolidate, cum vor ei. E parc naţional şi sit Natura 2000. Deja au afectat semnificativ specii şi habitate, ceea ce e infracţiune, dar degeaba, avem un denunţ la Parchetul din Gorj de doi ani şi jumătate şi nu vor să facă nimic”, a explicat, pentru AGERPRES, Călin Dejeu.
Acesta a precizat că prima autorizaţie de construire a fost dată în 2008, deşi Defileul Jiului era declarat arie protejată, iar în 2016 a fost dată o alta, care a fost declarată ilegală prin decizia definitivă a Curţii de Apel Bucureşti.
“Defileul Jiului este din nou atacat, vi se solicită din nou semnătura pentru continuarea lucrărilor la acest proiect ilegal şi devastator. (…) Vi se solicită emiterea unei autorizaţii pentru ‘lucrări de punerea în siguranţă’ a lucrărilor ilegale, pe motiv că ‘trebuie executate în regim de urgenţă pentru a nu pune în pericol DN 66, localităţile situate în aval de obiectivele amenajării, podurile şi terasamentul de cale ferată’. Este evident că aceste afirmaţii ale reprezentanţilor Hidroelectrica nu au nicio legătură cu realitatea, din moment ce chiar Hidroelectrica susţinea, în Memoriul Tehnic pe baza căruia au obţinut acordul de mediu, exact opusul: Barajul Livezeni nu prezintă risc potenţial de declanşare a unor accidente sau avarii care să aibă impact major asupra populaţiei şi mediului. (…) După estimările făcute, unda de viitură la ruperea barajului nu inundă drumul naţional sau calea ferată”, se arată în scrisoarea deschisă, redactată de Călin Dejeu şi trimisă CJ Hunedoara.
La rândul său, reprezentantul platformei civice “Declic”, Luminiţa Dejeu, a explicat că au fost trimise, în perioada 3-11 aprilie, către CJ Hunedoara, 452 de mailuri, dar că pentru moment nu a fost primit niciun răspuns.
“Acţiunea a fost făcută printr-o pagină specială unde am introdus sugestia de text, scrisoarea deschisă a lui Călin şi am introdus, pentru persoanele care vor să trimită, adresa de mail a doamnei arhitect şef şi adresa de confirmări a Declic. Şi atunci tot ce s-a trimis acolo a ajuns şi la noi”, a spus reprezentantul “Declic”.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *