Surpriza de pe tabletă

O tabletă antică gravată cu 13 versuri dintr-o rapsodie din Odiseea, care ar putea fi una dintre cele mai vechi urme scrise ale poemului homeric, a fost descoperită la Olimpia, în Peloponez, a anunţat ministrul grec al cultuii, relatează AFP.
Potrivit primelor estimări ale arheologilor, tableta, din teracotă, datează din secolul al III-lea după Hristos, din timpul epocii romane, a precizat ministerul într-un comunicat.
“Dacă această datare este confirmată, tableta ar putea fi cea mai veche urmă scrisă a operei lui Homer descoperită” în Grecia, potrivit ministerului.
Fragmentul face parte din cântul al 14-lea, care descrie întoarcerea lui Ulise în insula Itaca şi întâlnirea sa cu bătrânul porcar Eumaeus, care îl credea mort.
Mai întâi transmisă oral, epopeea atribuită lui Homer, care ar fi compus Iliada şi Odiseea spre sfârşitul secolului al VIII-lea î. Hr., a fost apoi transcrisă înainte de era creştină pe suluri de pergament, din care numai câteva fragmente au fost descoperite până acum în Egipt.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *