Sub semnul Centenarului. La Cluj-Napoca sărbătorim 100 de ani de relaţii de prietenie româno-americane

Municipalitatea clujeană alocă 50.000 de lei în vederea sărbătorii a 100 de ani de relaţii de prietenie româno-americane. Amintind că în acest an, poporul român celebrează 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, primarul Emil Boc a iniţiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local (HCL) în care arată că una dintre personalităţile politice de excepţie din străinătate, ale cărei fapte şi decizii au contribuit în mod direct la realizarea actului de la 1 decembrie 1918, este fostul preşedinte al SUA, Woodrow Wilson – cel care la 8 ianuarie 1918, în Sala Congresului American, a promovat cele 14 puncte privind dreptul la auto-determinare a naţiunilor europene, unul dintre acestea vizând formarea României Mari. „În acest context, în data de 6 iulie 2018, propunem organizarea unui eveniment care să scoată în evidenţă 100 de ani de la inaugurarea primei misiuni diplomatice oficiale româneşti în Statele Unite ale Americii, precum şi pentru a celebra la Cluj-Napoca aniversarea <<100 de ani de relaţii de prietenie româno-americane>>. Acest eveniment  ar urma să fie organizat la Centrul de Cultură Urbană Casino Cluj şi ar urma să aibă ca invitaţi de onoare personalul ambasadei împreună cu E.S. d-nul Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România”, se arată în document.

Totodată, documentul precizează că potrivit analizelor cheltuielilor, bugetul solicitat pentru acest eveniment este următorul: costuri legate de prestaţiile artiştilor 8.000 lei; costurile pentru scenă, sonorizare şi lumini ajung la 7.000 lei, oferirea unei recepţii în valoare de 35.000 lei pentru 470 de invitaţi.

De asemenea, potrivit documentului, în contextul implementării anului centenarului, Primăria municipiului Cluj-Napoca a organizat până în prezent o serie de activităţi cultural diplomatice menite să scoată în evidenţă istoria ultimilor 100 de ani şi relaţiile diplomatice între România şi diverse alte popoare. Printre aceste evenimente menţionăm expoziţia “Pagini de istorie româno-spaniolă”, expoziţia “Prizonieri români şi italieni în Marele Război (1915-1918)”, iar o serie de alte evenimente dedicate centenarului urmează să se desfăşoare în următoarele luni până la finalul anului 2018.

 A.S.

Articole din aceeasi categorie