Studiu: Aproximativ 15.700 de medici români lucrează în străinătate

Aproximativ 15.700 de medici români lucrează în străinătate, conform un studiu realizat de Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii (ARPS), intitulat „Emigraţia forţei de muncă înalt calificate din România. O analiză a domeniilor cercetare – dezvoltare, medicină şi tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor”. Conform estimărilor autorilor, cei aproximativ 15.700 de medici români care îşi practică în prezent meseria în străinătate o fac cu precădere în state din vestul Europei (Germania, Marea Britanie, Franţa).

În ceea ce priveşte cercetarea-dezvoltarea, diaspora ştiinţifică este alcătuită în prezent din aproximativ 15.000 de cercetători români activi în străinătate, pentru care România nu a reuşit să construiască programe eficiente de atragere în ţară, de reintegrare sau de angrenare în parteneriate cu cercetători din ţară, indică ARPS. „În România, în ultimii 20 de ani s-a înregistrat o reducere cu circa 30% a numărului de salariaţi din activitatea de cercetare-dezvoltare. De asemenea, numărul studenţilor care au ales în ultimii 10 ani să studieze în străinătate este de aproximativ 300.000, reducându-se semnificativ baza de formare a unor noi generaţii de cercetători şi perspectivele revitalizării sistemului românesc al cercetării – dezvoltării şi inovării”, relevă studiul.

În 2014, în ţară lucrau circa 120.000 de specialişti IT şi se estimează că, până în 2020, cererea va ajunge la circa 300.000, din datele făcute publice de Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii IT (ANIS). Salariul mediu net în domeniu era de 5.811 de lei în ianuarie 2017, conform Institutului Naţional de Statistică, faţă de 2.300 de lei salariul mediu net pe economie. Specialiştii TIC formaţi în România lucrează mai ales în statele UE, precum Marea Britanie, Irlanda, Belgia, dar şi SUA şi Canada, relevă studiul.

Studiul mai relevă existenţa unor diferenţe în tendinţele migratorii înregistrate în cele trei domenii: în timp ce în cercetare-dezvoltare migraţia circulatorie şi mobilitatea sunt mai accentuate datorită reţelelor ştiinţifice, migraţia medicilor tinde să fie permanentă sau pe termen lung, iar în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, datorită specificului activităţii şi dezvoltării accentuate din ultimii ani, se remarcă atât migraţia, cât şi lucrul la distanţă pentru angajatori străini.

Articole din aceeasi categorie