Studenţii basarabeni din Cluj au comemorat opt ani de la evenimentele tragice de la Chişinău

Studenţii basarabeni din centrul universitar Cluj-Napoca au ţinut să comemoreze evenimentele tragice care au avut loc pe parcursul lunii aprilie 2009 la Chişinău printr-o acţiune de tip flash mob. Acţiunea va avea loc vineri seara, începând cu ora 20 în Piata Avram Iancu şi a fost organizată de Grupul de Initiativă Basarabeană Cluj(GIB). Participanţii au aprins lumânări şi au rememorat momentele din aprilie care au declanşat înlăturarea regimului lui Voronin.
„La 7 aprilie 2009, zeci de mii se tineri din Republica Moldova s-au adunat în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău pentru a protesta paşnic, însă la scurt timp protestul s-a transformat în acţiuni de violenţă. Unii dintre participanţi au luat cu asalt sediile instituţiilor Statului, astfel forţele de ordine nu au opus rezistenţă, protestatarii reuşind să pătrundă în interiorul clădirilor oficiale. Sute de oameni au fost privaţi de libertate pentru faptul că au venit să protesteze iar alte sute au avut nevoie de asistenţă medicală din cauza rănilor pe care le-au avut de suportat. Chiar şi la opt ani distanţă de atunci, trist este să conştientizăm că sunt tineri care luptă prin instanţe de judecată pentru stabilirea adevărului. Considerăm evenimentele din 7 aprilie 2009 ca fiind revoluţia tineretului”, au declarat reprezentanţii GIB Cluj.
Precizăm că în contextul protestelor din aprilie 2009 de la Chişinău, structurile de ordine au intervenit forţat şi violent, atentând la siguranţa şi viaţa protestatarilor. În urma evenimentelor tragice din 7 aprilie 2009 au suferit leziuni corporale şi şi-au pierdut viaţa mai mulţi tineri, însă doar decesul lui Valeriu Boboc a fost recunoscut de autorităţi. „GIB Cluj, organizaţie non-guvernamentală, apolitică, non-profit, formată din elevi şi studenţi basarabeni, comemorează an de an ziua de 7 aprilie 2009 în semn de solidaritate cu victimele sistemului comunist şi susţinere pentru libertatea de exprimare, valorile fundamentale şi respectarea drepturilor omului, în speranţa că adevărul despre acest eveniment va fi aflat”, au mai precizat reprezentanţii organizaţiei studenţeşti.
C.P.

Articole din aceeasi categorie